marți, 27 septembrie 2016

O altfel de toamnă


De ce-ai venit la mine toamnă?
Îmi era cald şi-mi era bine...
Deşi toţi cred că eşti o doamnă,
Mă pot lipsi oricând de tine!
Te furişezi ca o amantă
În patul încălzit de soaţă,
Te crezi mereu boema damă
Nu vezi că eşti de fapt o hoaţă?
Îmi laşi câmpii fără de straie,
Copaci goliţi de-a lor podoabă
Şi flori murind fără să-şi vadă
Bobocii înfloriţi de vară.
Iar zilei, tu îi furi lumina,
La greieri, cântecul în noapte,
Copiilor, copilăria,
Iubirilor, dorinţi şi şoapte.
Şi marea azi o faci să zacă
În friguri, goală, neîncălzită
De-ndrăgostiţii care-şi scaldă
Iubirea lor înmugurită!
Iar mie-mi pui argint pe frunte
Şi brumă peste ani, în noapte,
Şi mă acoperi cu rugina
Din frunzele prin tine moarte!
Angelina Nădejde -- versuri din volumul "Suflet la ofertă"
Imagine preluata de pe internet

joi, 22 septembrie 2016

SCENARIU ABSURD



Autor: Camelia Ardelean

Azi mi-am tocit genunchii pe caldarâmul vieții,
Cu pletele-mi de gheață l-am mângâiat nervos
Și mi-am izbit durerea senilă de pereții
Aceluiași scenariu absurd, răutăcios.

Mi-am aplecat grav fruntea, sperând să mă audă,
Din zările cernite, un Dumnezeu prezent,
Dar m-a izbit tăcerea-I hipnotică și crudă
Și-am înțeles: destinu-mi Îi e indiferent.

Nu am acces la zâmbet, căci i-am uitat parola,
Mormane de tristețe mă strâng ca un lasou,
Și chiar de sunt străină de foamea din Angola,
Flămând e al meu suflet în propriul său cavou.

Trăiesc pentru iubire, dar mă înec în ură
Din cupa de catranuri ce mă absoarbe-obscur,
Sub vălurile nopții, m-arunc în aventură,
Pătrunsă de-ntuneric, n-am chef nici să înjur.

M-am învățat cu răul, tovarăș chiar îmi este,
Din clipele-i vasale, corolă și-a făcut.
Sub draperia sorții, renunț și la proteste,
De frica unui sigur și-amarnic upercut.

Concluzia-i frivolă: ce mâzgă mă apasă!
Pe umerii-mi de vată se-nghesuie poveri.
De mâine-mi curăț trupul de veșteda carcasă
A unei neputințe ce duce nicăieri!

(din volumul "În oglinda sufletului meu", Editura Inspirescu, Satu-Mare, 2015)

Publicat în: Ediţia nr. 2051 din 12 august 2016 Toate Articolele Autorului

Cum îi cunoşti pe oamenii fericiţi?



1 Oamenii fericiti nu barfesc

Singurii oameni care nu barfesc sunt aceia care in adancul lor simt ca viata lor este destul de implinita. Daca esti fericit si implinit cu viata ta, de ce ti-ar mai pasa ce se intampla in viata altcuiva? Nu e nevoie sa ne ocupam vietile cu un astfel de comportament, caci acesta nu face decat sa ne portretizeze intr-un mod patatetic, ne face sa parem gelosi...

2. Oamenii fericiti nu isi bat capul cu problemele altora

Oamenii care nu reusesc sa isi vada de treburile lor, se simt, cel mai probabil, „mizerabil”. Cauta greselile altora doar ca sa se simta intr-un fel, mai bine. Acesti oameni nu prea stiu sa isi pigmenteze viata cu activitati interesante si atunci isi consuma timpul „preocupandu-se” de cele care li se intampla celorlalti.

3. Oamenii fericiti nu gandesc negativ

Exista oameni care, simtindu-se mereu neimpliniti, se plang mereu de orice, iar de cealalta parte ii avem pe oamenii fericiti care vad mereu, mai degraba jumatatea plina a paharului si cauta in mod constant lucruri din ce in ce mai interesante in viata lor. Sa gandesti pozitiv este o conditie esentiala in economia unei vieti fericite. Concentreaza-te pe aspectele pozitive din viata ta si nu asupra celor negative!

4. Oamenii fericiti nu sunt invidiosi

Pentru ca un om fericit nu are absolut nici un motiv sa fie invidios pe alti oameni. Ei recunosc aspectele pozitive din viata lor, care nu trebuie sa fie identice cu ale celorlalti si le pretuiesc.Ei nu se compara cu ceilalti, pentru ca sunt multumiti cu propriul drum in viata, cu ceea ce au. In loc sa se poarte cu invidie, ei se bucura sincer pentru succesul celor din jur si celebreaza reusitele alaturi de ei.
5. Oamenii fericiti nu au nevoie de confirmarile altora
Oamenii fericiti nu isi doresc cu ardoare aprecierea si confirmarile celorlalti. Ei isi recunosc propria valoare, au un auto-respect bine definit, valori bine fundamentate si nu traiesc in functie de asteptarile celorlalti. Ei stiu ca trebuie sa faca lucruri pentru ei insisi, lucruri care sa ii ajute sa evolueze in viata iar, faptul ca nu sunt preocupati de parerile celorlalti ii ajuta sa isi traseze un drum al evolutiei personale.

6. Oamenii fericiti nu cauta razbunare

Asta o fac pentru ca nu exista nici un motiv pentru care ne-am dori sa ne razbunam pe o alta persoana. E mai bine sa lasam lucrurile asa cum sunt, in voia legilor universale, iar noi sa ne continuam viata, fara a ne lasa coplesiti de ganduri negative si dorinta de razbunare. Singura metoda prin care poti sa te desprinzi de dorinta de razbunare este a renunta si a accepta o persoana sau o situatie, exact asa cum este.

7. Oamenii fericiti nu au resentimente


Oamenii fericiti nu au resentimente... Daca te tot gandesti la ceva care te-a marcat intr-un fel, nu faci decat sa iti amplifici suferinta interioara, iar oamenii pozitivi stiu acest lucru si in consecinta prefera sa nu se mai gandeasca la ceea ce le-ar putea face rau. Invata sa renunti! Sentimentul de a renunta la furie este unul cu adevarat eliberator…

8. Oamenii fericiti nu tin neaparat sa aiba ei dreptate

Foarte multi oameni au tendinta de a tine cu dintii de convingerile lor, pentru ca nu isi doresc decat sa aiba doar ei dreptate. Multi nu renunta la ceea ce cred nici macar atunci cand le sunt prezentate argumente solide, astfel incat in fata unor astfel de oameni este mai bine sa nu deschizi subiecte asupra carora stii ca nu vor deloc sa reflecteze, pentru ca discutiile cu ei nu sunt decat o risipa de energie. A nu accepta si alte perspective tradeaza un ego puternic, infatuare. Este mai bine sa ne mentinem opiniile cu mult calm stiind sa ascultam argumentele celorlalti. In final, ambele parti pot fi de acord ca pot fi de acord.

9. Oamenii fericiti nu au asteptari

Una dintre cele mai mari provocari ale vietii este aceea de a-i accepta pe oameni exact asa cum sunt. Odata ce inveti ca asteptarile pe care le ai tu nu ii vor schimba pe ceilalti, viata ta va fi din ce in ce mai buna. Problemele apar atunci cand asteptarile nu se materializeaza. Asteptarile nearealiste duc de cele mai multe ori catre mari dezamgiri in legatura cu ceilalti. A nu avea asteptari te ajuta sa traiesti liber, fara presiunea imensa a preconceptiilor despre ce ar trebui sa fie o situatie, sau cum ar trebui sa fie ceilalti.

10. Oamenii fericiti nu evita problemele pe care le au

Atunci cand se ivesc probleme, cum este de altfel normal, in viata fiecaruia, unii oameni au tendinta de „a le ascunde sub pres”, in loc sa gaseassca metode pentru a le solutiona. A ignora problemele inseamna sa te ingropi si mai tare in sentimente de anxietate si stres.

11. Oamenii fericiti cauta fericirea in adancul lor si nu in exterior

Astfel, pentru acesti oameni, fericirea nu depinde de felul cum arata, de masina pe care o detin, sau geanta de firma pe care si-au achizitionat-o. Pentru acesti oameni, fericirea este in interior. Avem puterea de a da noi o conotatie lumii inconjuratoare, ceea ce este crucial pentru a ramane pozitivi. Cauta in interiorul tau pentru a gasi fericirea. Ea nu depinde de nimeni altcineva, nici de partener/a, de nimeni, nici macar de posesiunile materiale, ea depinde doar de tine! Sa isi caute fericirea in exterior este o greseala pe care o fac atat de multi oameni in viata lor!

12. Oamenii fericiti nu se gandesc atat de mult la probleme

Sa te gandesti necontenit la ceva care iti cauzeaza un incovenient nu este cea mai buna solutie. De multe ori, modul in care supra-exageram o problema cauzeaza si dispute, certuri intre oameni. Nu prea avem beneficii din acest obicei al exagerarii unei situatii. Cu cat analizam mai tare, cu atat avem tendinta de a deveni mai negativi, mai anxiosi, iar solutia va intarzia sa apara. Este mai bine sa tratam totul cu mai multa detasare si incredere in viata, ca totul este si va fi bine.

13. Oamenii fericiti nu traiesc in trecut

Trecutul este trecut dintr-un bun motiv. Chiar nu avem de ce sa ramanem acolo, agatati mintal, de vreme ce el nu poate fi schimbat. Persoanele fericite au facut pace cu trecutul lor, sau se afla pe acest drum, traind cu intensitate tot ceea ce le ofera prezentul si creaindu-si un viitor asa cum si-l doresc. In mod activ ei incearca sa obtina tot ce este mai frumos in vietile lor.

14. Oamenii fericiti nu urmeaza turma

Increderea in ei insisi, in tot ceea ce isi doresc este esentiala pentru acesti oameni. Ei sunt atat de increzatori in valorile pe care le au incat nimic nu pare sa ii zdruncine. Au inclinatia de a deveni lideri pentru cei din jurul lor.

15. Oamenii fericiti nu iau totul personal

Si, in final… dar nu lipsit de importanta, este faptul ca oamenii fericiti nu iau ceea ce li se spune, personal. Nu exagereaza o situatie sau un comentariu la adresa lor. Asculta cu atentie ce au ceilalti sa le transmita, fie ca este „de bine”, fie ca este o critica. Unii oameni traiesc chiar mici drame neintelegand un mesaj exact asa cum a fost transmis, ceea ce nu este tocmai bine pentru starea lor emotionala. De fapt, noi avem controlul asupra modului cum interpretam lucrurile. Gandeste-te cat de mult ai de castigat atunci cand privesti o perspectiva noua asupra unei situatii, decat daca ai fi privit doar prin propriii ochi.

sursa
https://web.facebook.com/luminita.enache7?hc_ref=NEWSFEED&fref=nf

Simfonie în doi



Ne întomnăm iubite, e-atât de frig la tine,
În mine urlă vântul şi ploile mă dor,
Iar palid curcubeul răsfrânt peste ruine,
Atinge corzi bolnave, precum un acordor.

Eu strig de neputinţă, tu de însingurare,
Ce tristă simfonie... şi gravă-n sol minor,
Apatice dorinţe şi stări răscolitoare,
Străbat fâşii de suflet în ritm copleşitor.

Nu mai găsim putere să întregim finalul,
Arpegii rătăcite plâng clipele iubirii,
De sunete bolnave, a ostenit pianul...
Şi-au poposit tăceri pe clapele trăirii.

Duc dorul tinereţii sau poate al nebuniei,
Când doar noi doi formam orchestra de viori
Şi-n ritmul nesfârşit doar oda bucuriei
Cântam sub cerul lumii, naivi şi visători.

Dar hai, să renunţăm la simfonia gravă,
Primeşte-mă la tine în paşi de menuet,
Doar ţine-mă de mână, eu sar peste-o octavă,
Prin toamnele din suflet, să fim din nou, duet.

Angelina Nădejde -- versuri din volumul "Sunt un alt anotimp"

Toamnă fără decor




E toamnă, iubite,
Afară şi-n gând,
Sunt frunza căzută,
Iar tu-mi eşti pământ;
Aştepţi să te-acopăr
Cu suflet şi dor
Şi vrei să fiu iarăşi
Mirific decor.
Nu pot astăzi toamnei
Să-i fiu o podoabă
Căci frunza pierdută
Pe tristul pământ,
E arsă de soare
Rănită de ploi
Ucisă iubite...
De frigul din noi.

Angelina Nădejde

luni, 19 septembrie 2016

Iertaţi-mă, nu aţi văzut o vară?

Iertaţi-mă, dar, n-aţi văzut o vară?
Era pe-aici, desculţă, doar cu ie!
Am fost plecat, se cam răcise-afară,
Când m-am întors, nici urme pe câmpie.
Purta pe umeri soarele în plete,
Aprinsă ca o torţă ardea toată,
Făcea prin iarba deasă piruete
Şi-n valsul ei, de lună... alintată.
Pe cap avea cununi de sânzâiene
Iar părul împletit în spic de grâu,
Mă ţintuiau privirile-i viclene
De nu puteam să ţin iubirea-n frâu.
Aş fi iubit-o... zău, până la moarte,
Dar a fugit şi m-a lăsat c-o toamnă,
Nu spun că n-o iubesc, dar spune, frate,
Cum să dai o fecioară, pe o doamnă?
Mi-e dragă uneori, dar nu ca vara
Ce-n flori îmi scaldă faţa şi în soare,
Dar pleacă pe furiş... c-o sărutare-amară,
Mă lasă doamnei reci, istovitoare.
Angelina Nădejde - versuri din volumul "Sunt un alt anotimp"




sâmbătă, 27 august 2016

A plecat...


Fotografia postată de Camelia Cristea.

A plecat pe fugă Vara
Cu alaiul ei de soare,
În mătasea de porumb
Dimineaţa mai răsare!
Doar în poala unui câmp
Îi văd urma de dogoare
Şi-a lăsat culorea aprinsă,
Într-o inimă de floare.
A îmbrăcat în zale verzi,
Toţi copacii din grădină,
Printr-un nai doineşte timpul
Muzica e în surdină...
Roţile de tren se zbat
Pe o şină nevăzută,
De ar ştii lumea misterul
Cred că toată ar fi mută...
Rânduiţi ca la paradă
Stau ciorchinii strânşi în vie,
Vor să umple iar panerul
Să ne-aducă bucurie.
Merii au roşit copacii
În livada de pe deal,
Pregătiţi sunt de paradă
Şi au strâns chiar arsenal...
În oglinda unui lac
Se admiră un răţoi,
Unde-i liniştea mai tare
Vrea să facă tărăboi...
Într-un muşuroi furnica
Cară grâne pentru iarnă,
Vântul suflă fără milă
Bobul vrea să îl răstoarne
Greieraşul prinde-n strune
Dorul zilelor de foc,
Când sonete se-aprindeau
Chiar în fir de busuioc.
Ceru-şi scutură năframă
Şi toţi norii se trezesc
Tună, fulgeră şi iată,
Stopi de ploaie dăruiesc.
În pământ se scurg izvoare
Setea să i-o potolească,
Iarba-i creşte în picioare,
Ciute vrea să mai hrănească...
Un Naiv pictează seara,
Când sub aripă de lună,
Stelele se-aprind pe boltă
Şi ne spun chiar: -Noapte bună!
Îngerii din cer veghează
Să ne fie somnul lin,
Pruncușoru-n vis oftează
Eu privesc şi mă înclin....
20 august 2015
foto sursa internet

marți, 2 august 2016

Batranete


Fotografia postată de Mango Music.

Aș vrea ca să mă ierți copile
Că n-am să-ți las în urma mea palate,
Am fost sarac dar te-am crescut pe tine,
Nu am știut că într-o zi vei fii departe.

Nu dragul meu copil, eu n-am furat
Și n-am averi să-ți las ca moștenire,
N-aș vrea să-ți spun cât am avut de îndurat,
Și cât mi-aș fi dorit ca să rămâi cu mine.

Dar ai crescut copile și-ai plecat,
Și tu și sora ta v-ați dus mânați de soartă,
Eu am rămas cu sufletu-ntristat
Și încă va aștept plângând singur la poartă.

Și știu că uneori va mai gândiți la mine
Dar viața voastră nu-i ușoară,
Acum când zilele-mi sunt mai puține
Aș vrea ca depărtarea asta să nu doară.

Îmi e din ce în ce mai greu cu bătrânețea,
Dar nu mă plâng și nu va chem,
Și dacă Domnul mi-ar întoarce tinerețea.
Fără regrete și-ndoiala eu mi-aș dori ca să trăiesc la fel.

Și dacă nu puteți veni , o să vin eu
Să va aduc câte ceva ca să puneți pe masă,
N-am să va spun cât mi-e de greu,
Când voi veniți atât rar și ați uitat cum e acasă.

Aș vrea ca să mă ierți copile

Că n-am să-ți las în urma mea palate,

Și dacă s-o întâmpla să nu ajung la tine

Să nu lăsați zambilele să moară neudate…..

AUTOR: DORIN DUMITRIU
https://www.facebook.com/dorel.dumitru.564

miercuri, 20 iulie 2016

GRĂDINA CU FLORI





Pe terasa casei mele stau smerit, ca un bunel,
Ca să imi privesc grădina şi să o admir niţel.
Când privesc - ce credeţi oare? - văd atâtea flori frumoase,
Ce mă-mbie prin nuanţe şi parfumuri graţioase!

Însă, când mi-arunc privirea mai departe, mai în zare,
Văd cum florile se mişcă şi cum totu-i în mişcare…
Şi îmi zic: ori bate vântul, ori grădina mea e vie.
Ce-ar putea să fie-n zare, oare, Doamne, ce să fie?

Dar punându-mi ochelarii peste ochii mei bătrâni,
Obosiţi, peste măsură, de-ale vieţii stricăciuni,
Văd o ceată de fetiţe, cum se joacă prin grădină
Printre pomi şi floricele, sub a soarelui lumină.

Ele sunt, cu siguranţă, după cum pot înţelege,
Ale mele nepoţele cu o parte din colege.
Tot privind duios la ele, mă întreb, adeseori,
Ce văd eu în depărtare, sunt fetiţe, sau sunt flori?

Căci se-amestecă-ntre ele, şi nu poţi distinge-ndată,
Socotind după miresme, care-i floare, care-i fată?
După nume, sunt fetiţe, după chip sunt floricele…
Care e cea mai frumoasă, spune-acum, de poţi, bunele!?

Nu pot spune, deocamdată, care e cea mai frumoasă,
Căci şi una, şi cealaltă, e o nobilă crăiasă.
Dar în taină, responsabil, stând aşa, un timp, pe gânduri,
Despre fiecare floare mi-am notat  vreo două rănduri.

Una dintre floricele e STELUŢA cea frumoasă,
Trandafirul vieţii mele, floricica mea aleasă.

Altă floare e GEORGETAfloarea dalbă de salcâm,
Care-şi cântă canţoneta seara,-n valuri de parfum.

LUMINIŢA cea sublimă e regina nopţii, care
Florilor le e lumină, pe a Raiului cărare.

Iar ELENA, scumpă fată, floarea florilor de tei,
Îşi revarsă cu sfială peste toţi, mireasma ei.

În acest buchet şi ANA e o floare-ntr-adevăr,
Iar mireasma-i ce te-mbie, e a florilor de măr.

ALEXANDRA cea vioaie  e un galeş liliac,
Ce-şi împrăştie mireasma peste-al florilor conac.

MĂRIUCA, floare scumpă, când se roagă ea, fierbinte,
Te îmbată de mireasmă, ca şi mâna Maicii Sfinte.

Bobocelul LUCIANA e o frezie sfioasă,
Ce ai vrea, pentru mireasmă, să o ai mereu în casă.

TEODORA, floare rară, e o dragă zambiluţă,
Ce aduce primăvară, şi în suflet, şi-n căsuţă.

AURELIA - ce nume!!! - e laleaua cea de aur,
Ce străluce cu blândeţe în acest frumos tezaur.

OANA cea îmbujorată, bujorul cel cochet,
Ce zâmbeşte cu tandreţe, cu surâsul său discret.

Alta dintre floricele e DUMITRA cea frumoasă,
Panseluţa ce sclipeşte, floare între flori aleasă.

GABRIELA,-n albă haină, e un crin încântător,
Ce împrăştie, în taină, un miros înălţător.

Iar CRISTINA cea smerită e o dulce lămâiţă,
Care este mult dorită în întreaga grădiniţă.

TATIANA cea zglobie, e o dalbă lăcrămioară,
Care, dulce, te îmbie cu parfum de primăvară.

ŞTEFANIA, fată dragă, e un ghiocel simpatic:
Alb, ca fulgul de zăpadă, dar şi tare enigmatic…

CIPRIANA, fire blândă, e într-adevăr o floare,
E o crizantemă scumpă, ce se-nvârte după soare.

OLGA cea înflăcărată şi-n credinţă tot aprinsă,
E o floare delicată, e o candidă narcisă.

DANIELA cea curată, prin dorita ei prezenţă,
Ca o tandră orhidee, îţi exprimă inocenţă.

MIHAELA, fată dârză, în curatele ei zeluri,
Se înalţă, hotărâtă, ca o trâmbiţă, spre ceruri.

Ce să zic de GAROFIŢA, de NARCISAVIOLETA,
De CAMELIABRÂNDUŞA, sau de CRINAMARGARETA?

N-am uitat nici de-ANEMONALĂCRĂMIOARAVIORICA,
De HORTENSIA sau ROZA, nici de DALIA, voinica.

Dacă stai un pic şi cugeţi, al lor nume, prea uşor,
Desluşit şi clar, grăieşte despre frumuseţea lor.
Şi sunt multe flori pe lume, multe, multe floricele,
Totul e să fii cu teamă, să nu calci cumva pe ele.

Dar matale,-mi zice-n şoaptă o nepoată, ştrengăreşte,
Care floare din grădină crezi că ţi se potriveşte?
Pentru mine, fată scumpă, care sunt precum un scai,
Nu-mi pot anexa o floare, (Cel mult…flori de mucegai).

Mulţumescu-Ţi Doamne, Ţie, pentru-aceste floricele,
Pentru marea bucurie de-a petrece printre ele!

Vă doresc, cu gânduri bune, vă doresc, cu sincer grai,
Să fiţi flori şi-n astă lume, dar să înfloriţi şi-n Rai!

 http://popasduhovnicesc.ro/



SUTAȘ LA NEMURIRE



De simți că ești, ... să știi citi... !

De simți că ești, sutaș la nemurire, Ca un păun, la brațul unei fete, Fii milostiv, se zice în Psaltire, Iubirea ta, o cată pe-ndelete. Să știi citi, din tremurânda-i mână, Când pe alei, te trec bărbați agale, Și ochii lor cu-a fetei se-mpreună, Dar se feresc de ochii dumitale. Să știi citi, în vocea-i tremurândă, Când o cuprinzi de mijlocu-i, pe stradă, De-un fruct oprit, de-o vreme e flămândă, Nicicum de-un pumn de fructe din livadă. Să știi citi, că-n baldachinul rece, La capul ei, bolind de-o săptămână, În loc de leac, chiar de ai fi cât zece, Ucizi încet a inimii stăpână. Să știi citi, pe chipul unei fete, Când ochii ei de fiecare dată, Plecați fiind, îți spun pe îndelete, Să nu-ți dorești, decât respect de tată. Să știi să taci, când ochii-i te-mpresoară, Dorind să plângi, ca o icoană sfântă. Atunci, luând, o lacrimă amară, Cu mirul tău, pe fată o descântă. Sub ochii tăi, bobocu-ți de copilă, În palma ta, cu inima-i fierbinte, Va rezona cu dragostea-ți fertilă, Cerșind din ochi, iubirea-ți de părinte. Iubirea ei, respectul și credința, Vor clocoti în sufletu-i de fată, Cu-n alt bărbat, ce i-a cuprins ființa, Cum erai tu, cu mama ei, odată. Și lui, și ei, le seamănă credința, De a iubi, cu inima curată! La nunta lor, oferă-i biruința, La dreapta lor, iubirea ta de tată. (1991 - Gândărețul)

duminică, 17 iulie 2016

Sărbătoare



Pune dorul în cătuşe eu de el să n-am habar
Şi regretelor tardive un bilet spre alt hotar...
Pune albul tot în mine, doar în crini să înfloresc 
Şi-n ninsorile din rai dimineaţa să-mi găsesc.
Pune flacăra să ardă şi în inimă de piatră,
Firul ierbii să îl simtă toamna mea prin ea să treacă.
Pune cerul tot în mine şi-n bujori obraji de fată
Din izvor cu apă vie să mai beau şi eu odată.
Pune ploia să ne spele de păcate şi de ură,
În iubire Tu ne îmbracă, răutăţii doar cenzură!
Pune miere în cuvinte, rănile să vindece
Şi albinelor ca hrană dă-le din bogata mană.
Pune busuioc în case, alinări în rugăciune,
Să ne lepădam de rele să trecem curaţi prin lume.
Aripi viselor frumoase, primăveri cu tei în floare,
Să facem altare-n suflet şi din viaţă sărbătore.
foto sursa internet
Din Volumul de versuri Ferestre deschise, Editura Singur 2015

marți, 12 iulie 2016

Statui de visători...

UNIVERSUL POEZIEI: Statui de visători...:
Doamne iartă păcatele mele si ale neamului meu !
Statui de visători, sculptate-n lut,
Iubirea ne insuflă zilnic viață,
Pe-o pistă scufundată-n absolut –
O destinație ascunsă-n ceață.

Marionete triste, fără sfori,
Ne-nghesuim pe scena în ruină.
Doar dragostea ne umple de candori,
Când nu e înecată în rășină.

La poarta nemuririi facem sluj,
Dar timpul ne-a postat pe coji de nucă.
Lucrăm în Timișoara, stăm în Cluj,
Sfidând și soarta noastră hăbăucă.

Ne spunem cât de bine mai trăim:
Avem vacanțe-avem și libertate!
Însă cu toate-acestea ne simțim
Un șir de morți, într-o maternitate.

Statui de visători..., ce minunat!
E-o artă, azi, să te menții pe gheață.
În ringul existenței, demodat,
Ne toarcem firul sumbru, de paiață...


Statui de visători...


UNIVERSUL POEZIEI: Statui de visători...:

Doamne iartă păcatele mele si ale neamului meu !


Statui de visători, sculptate-n lut,
Iubirea ne insuflă zilnic viață,
Pe-o pistă scufundată-n absolut –
O destinație ascunsă-n ceață.

Marionete triste, fără sfori,
Ne-nghesuim pe scena în ruină.
Doar dragostea ne umple de candori,
Când nu e înecată în rășină.

La poarta nemuririi facem sluj,
Dar timpul ne-a postat pe coji de nucă.
Lucrăm în Timișoara, stăm în Cluj,
Sfidând și soarta noastră hăbăucă.



Ne spunem cât de bine mai trăim:
Avem vacanțe-avem și libertate!
Însă cu toate-acestea ne simțim
Un șir de morți, într-o maternitate.

Statui de visători..., ce minunat!
E-o artă, azi, să te menții pe gheață.
În ringul existenței, demodat,
Ne toarcem firul sumbru, de paiață...

duminică, 3 iulie 2016

DESPRE RUGACIUNE,




– Părinte, cum faceţi rugăciune pentru o problemă?
– Cheia reuşitei este ca pe cel ce se roagă să-l doară. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci rugăciune din inimă. Mulţi, atunci când alţii le cer să facă rugăciune pentru ei nu au timp să se roage în momentul acela şi de aceea se roagă numai cu un suspin pentru problema acelora. Nu spun ca să nu se facă rugăciune, ci, dacă se întâmplă să nu fie timp, chiar şi un suspin pentru durerea celuilalt este o rugăciune din inimă, adică echivalează cu ore întregi de rugăciune. Citeşti, de pildă, o scrisoare, vezi o problemă, suspini şi după aceea te rogi. Acesta este mare lucru! Inainte de a apuca receptorul, înainte de a forma numărul, Dumnezeu te aude! Şi să vezi cum se înştiinţează şi celălalt! Să vedeţi cum demonizaţii înţeleg atunci când fac rugăciune pentru ei şi strigă oriunde s-ar afla! Adevărata rugăciune începe de la durere, nu este plăcere, “nirvana”. Dar ce fel de durere este? Omul se chinuieşte în sensul cel bun. Il doare, geme, suferă atunci când face rugăciune pentru orice. Ştiţi ce în­seamnă a suferi? Da, suferă, pentru că participă la du­rerea generală a lumii sau a unui om în particular. Această participare, această durere Dumnezeu o răs­plăteşte cu veselia dumnezeiască. Desigur că nu omul cere veselia dumnezeiască, ci ea vine ca o consecinţă, deoarece participă la durerea celuilalt. – Cum să înceapă cineva lucrarea aceasta? – Află ceva, de pildă, despre un accident. “Ah!”, sus­pină el şi Dumnezeu îndată îi dă mângâierea dumne­zeiască pentru puţin suspin. Vede pe unul îndurerat şi iarăşi suferă împreună cu el, iar Dumnezeu îl mângâie cu mângâierea dumnezeiască, nu rămâne cu acea amărăciune. Iar celălalt este ajutat prin rugăciunea lui. Sau se gândeşte: “Dumnezeu ne-a dat atâtea, dar eu ce am făcut pentru El?”. Mi-a făcut mare impresie ceea ce mi-a spus un suflet: “Ingerii îşi acoperă feţele atunci când se săvârşeşte Taina Dumnezeieştii Liturghii, iar noi ne împărtăşim cu Trupul lui Hristos. Eu ce am făcut pentru Hristos?“. Unul ca acesta suferă în sensul cel bun. – Părinte, cum înţelege cineva că celălalt s-a folosit prin rugăciunea sa? – Este înştiinţat de aceasta prin mângâierea dum­nezeiască pe care o simte înlăuntrul său după rugă­ciunea ce-a făcut-o cu durere de inimă. Dar mai întâi trebuie ca durerea celuilalt să o faci durerea ta şi după aceea să faci şi rugăciune din inimă. Dragostea este o însuşire dumnezeiască şi ea îl vesteşte pe celălalt. Şi în spitale, când pe medici şi pe surori îi doare pentru bolnavi, acesta este medicamentul cel mai eficace din­tre toate medicamentele ce li se dau. Bolnavii simt că se interesează de ei, simt siguranţă, mângâiere. Celui care suferă nu trebuie să-i spui multe cuvinte, nici să-l dăscăleşti. Inţelege că te doare pentru el şi astfel se foloseşte. Durerea este totul. Dacă ne doare pentru ceilalţi uităm de noi înşine şi de problemele noastre. Cuviosul Paisie Aghioritul. Trezire duhovnicească, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003, p. 342-343

duminică, 26 iunie 2016

Ridicaţi



Ridicaţi pe culmi drapelul,
Iarba este verde acasă
Tu trezește-te române,
Constiința nu te lasă!

Ştefan este viu la Putna
Stă de veghe cu toţi sfinţii,
Vor să tragă iarăşi clopot
Să-ţi trezeşti tu cerul minţii!

Ridicaţi pe culmi drapelul
Şi-n coloana infinită,
Prin seninul din cerneluri
El, Brâncuşi priveşte cerul.

Ridicaţi pe culmi drapelul,
La Prislop Arsenie Boca
Ţine flacăra aprinsă,
Să nu-ţi pierzi a ta credinţă!

Ridicaţi pe culmi drapelul,
Cât mai arde focu-n vatră..
Pita este mai amară,
Ţara noastră mai săracă.

Ridicaţi pe culmi drapelul
Lupii toţi atacă-n haită
Şi cu dinții lor de fiară
Vor să rupă iar din hartă!

Ridicaţi pe culmi drapelul
Fiţi mai buni şi mai uniţi,
Invocaţi în rugi tot cerul
De urgii să fiţi feriţi!

05.06.2014
foto internet

vineri, 24 iunie 2016

Ia strămoșească


Am cusut pe ie macii toți în floare
Spicele de grâu scăldate în soare,
Hora bătrânească ce o știau moșii 
Dimineața pură când cântau cocoșii!
Piscul unui munte albit de speranță,
Dorul ce așteaptă o mână pe clanță,
Aripa de vultur și zboru' îndrăzneț,
Steagul arborat de un vis semeț!
Am cusut pe ie, zâmbet de copil,
Doina din străbuni ce încă o știu,
Un altar de brazi, cu vârful spre cer
Și un ceas de taină, când încă mai sper.
Lacrimi am cusut, când mi-a fost mai greu
Și-un pumn de țărână chiar din trupul meu,
Sângele vărsat de ai mei strămoși,
Anii tinereții calzi și luminoși!
Am cusut icoana Sfintelor Fecioare,
Când primeau Lumină parcă-n calendare,
Smirna parfumată din teii înfloriți
Mâinile trudite pentru cei munciți...
Sufletul și ruga în genunchiul minții
Cum ne-au învățat de mici și Părinții,
Talpa și opica, plină de sudoare,
Sora mea și Prutul ce încă mă doare!
Ia am s-o îmbrac ea îmi este portul,
Când îmi petrec Moșii am să cos și ortul,
Vămile să trecem înspre veșnicie
Cu făclii speranțe aprinse pe ie!
02 iulie 2015
foto sursa internet

miercuri, 22 iunie 2016

TE DUCI, COPILARIE


Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini
Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini
Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci
Te duci, copilărie, și nu te mai întorci

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist
Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist
S–au inventat claxoane, adio zurgălăi
Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi

Un prof ce ne-nvățase cum să plantam stejari
A defrișat pădurea vânzând-o pe dolari
Cu cât urcam în vârstă ne suntem mai străini
Te duci, copilărie, și devenim haini

Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând
Sunt doua cruci de piatră și tac pe sub pământ
Și mai era și crângul, și-un râu și niște tei
Te duci, copilărie, pe toate mi le iei

Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea
Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea
Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera
Te duci, copilărie, cu fericirea mea

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc
Iar după bătălie mergeam să bem un suc
Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi
Te duci, copilărie, și devenim mai răi

Ma zgâriam pe brațe urcând in corcoduș
Iar cel mai bun prieten era un cățeluș
Eram atat de veseli fugind prin porumbiști
Te duci, copilărie, si devenim mai triști...

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus
Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus
Acum la doctor mergem, plecându-ne umili
Te duci, copilărie, și devenim fragili
Motto :
Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil
Aș da orice pe lume să redevin copil


Sursa

https://www.facebook.com/generatia.vesela.official/

duminică, 19 iunie 2016

Duhul Adevărului


Camelia Cristea
Duhul Adevărului a venit din cer
Ca eu păcătoasa, astăzi să nu pier
Pe un vârf de cruce îmi ridic privirea 
Fă să înțeleg care-mi e menirea!
Pregătită cale de Cel Înviat
Mă lepăd de mine ca de un păcat,
Zorii mântuirii pe un colț de rai,
Inimă zdrobită, Doamne să îmi dai!
Ucenici în turmă, marea de măslini,
Cu iubire multă durerile-alini,
În genunchiul minții mă petrec mai sus,
Scapă-mă de rău Bunule Iisus!
Biserica-Ți toată este ca o vie,
Duhul Sfânt coboară iar în Liturghie
Sforile mă leagă să nu pot vedea
Dar mă las Părinte, doar în voia Ta!
Nu înțeleg Taina, dar simt fericirea,
Când un bob de rouă îmi scaldă privirea
Și în cerul clipei simt nemărginirea,
Doamne cât aș vrea să îmi schimb și firea...
Curcubeu - vitralii, uncenici și sfinți
Te-am vândut odată pe câțiva arginți
Mă căiesc armanic și îmi plâng păcatul,
Într-o rugăciune fă să văd Înaltul.
Pe un braț ții cerul, pe altul pământul,
Eu dau mărturie Tu ești Sfânt Cuvântul!
Am văzut Lumina cea adevărată
Slavă în biserici a fost revărsată!
foto sursa internet

joi, 9 iunie 2016

Aforisme cu umor





Dacă vrei să scapi de mizeria terestră, nu e o soluţie să umbli cu capul în nori!

Este mult mai de dorit să fii în compania unui înţelept mort, decât în aceea a unui prost viu!

În realitate, prostul nu moare niciodată de „grija altuia”. Ăsta e, de fapt, principalul motiv pentru care trăieşte!

Culmea ironiei este aceea că regele proştilor este întotdeauna un tip deştept şi viclean!

„Gurile rele” vorbesc întotdeauna „pe la colţuri” pentru a putea, la nevoie, „să o dea cotită”!

Doar pentru un berbec nu este jenant să o facă „de oaie”!

Apocalipsa pare cu atât mai aproape cu cât, mai nou, la fiecare răsărit, se „crapă de ziuă”!

Atenţie! Uneori când Dumnezeu îţi pune „mâna în cap”, o face ca să te scuture niţel!

Nu conta pe bucuria cu care celălalt ţi-a spus că te-a aşteptat de o viaţă. Cu siguranţă nu i-a făcut plăcere să te aştepte atâta amar de vreme!

Obtinerea iluminării spirituale nu este atât de simplă pe cât ai putea crede. Curentul electric n-o să-ţi folosească la nimic...

Ca să-ţi depăşeşti egoul, nu e suficient să o iei la fugă.

Oricât de mult ai încerca, n-o să-ţi potoleşti setea de Dumnezeu cu apă minerală.

Atunci când vrei să escaladezi cele mai înalte piscuri ale spiritului, nu folosi niciodată bocanci de alpinism!

Să nu îţi imaginezi că cei care folosesc „limba de lemn” sunt ecologişti!

Există şi oameni care nu vor să se descopere elixirul vieţii veşnice. Groparii!

...................

Copilărie, unde ești...



Copilărie, unde eşti?
Când îmi puneai sub cap poveşti
Aveam în pernă numai vise
Şi-un leagăn cu iubiri promise.
În ceată îngeri mă vegheau,
Cu nopţi de stele mă-nveleau.
Până şi gândul mi-au păzit,
Turnând în taină Mir sfinţit.
Şi înfăşată-n liliac,
Lăsat în ploi peste cerdac,
Cu greierii într-un alai,
Eram în Rai.
Precum un fluture-n grădină,
Scăldat în raze de lumină
Mă rătăceam prin flori cu rouă...
Strângeam cu braţele-amândouă
Petalele căzute-n zori
Din trandafiri agăţători
Şi mă-ntristam, credeam că plâng,
Că spinii... aripile frâng,
De nu i-ar fi avut, zburau
Şi ceru-n roşu îl pictau.
Mi-ar fi făcut şi-un curcubeu,
Să-l văd în el pe Dumnezeu.
Azi îmi lipseşti atât de mult,
De parcă sufletul e smuls
Şi aruncat în gropi comune,
Fără de viaţă şi de nume...
Şi veacuri mă despart de tine;
De ce-ai plecat de lângă mine?
Angelina Nădejde - versuri din volumul "Suflet la ofertă"

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog