"Basmaua mamei șade-n cui,

O strâng la piept că mama nu-i...
S-a dus să răsădească flori
Într-o grădină după nori.
Și-o tot aștept să vină iar...
Dar în zadar.
S-a dus cu cât era pe ea,
Nici o lețcaie nu avea,
Doar zâmbetu-mpietrit pe față,
In palme... faptele de-o viață.
Și-n poala sufletului său..
Bocetul meu.
Mereu o caut din priviri
Pe drum, prin casă, prin vecini...
Și uneori chiar mi se pare
Că o zăresc în depărtare.
Și dau să ies în calea sa ..
Dar nu e ea....
Unii mi-au spus că nu se poate
Să o zăresc în tot și-n toate,
Că mama s-a tocmit la sfinți,
Degeaba stau să-mi sar din minți,
S-o uit că altfel e prăpăd...
Dar eu o vad...
Ba pune busuioc la grindă,
Ba scutură un tol din tinda,
Ba-i cu găleata la fântâna
Și mă reped să-i iau din mână,
Dar până să ajung la ea...
Nu mai era...
Da-n colturile basmalutei
Parcă simt mâinile măicuței,
Simt lacrima de la icoană,
Iubirea ei de pus la rană,
Chiar și mirosul ei ...de zici,
Că e aici...."
Liliana Burac