Cândva, o noapte magică –aceasta.
Era de-ajuns s-adorm privind fereastra,
Cercând să-l văd pe Moșul Sfânt când vine,
Că ceru-și deschidea și pentru mine
O poartă să văd, barem în pridvor,
Îngerii mici, cu aripile lor,
Și sfinții blânzi cu bărbi de raze albe,
Sub parfumate bolți de flori în salbe.
Nici nu mai știu să-i fi cerut, cândva,
Ceva anume, dar îmi aducea,
Nu –n colorate fonde– vreun pachet,
Ci câteva bomboane-ntr-un cornet.
Nu-mi amintesc deloc vreo jucărie,
Dar mi-a rămas sublima bucurie,
Emoția aceea negrăită–
Triste-amintiri din vârsta fericită!
Pe Sfânt nu l-am văzut eu niciodată
Însă, având o inimă curată
Și suflet neatins de vreun prăpăd,
Credeam în el, văzându-l făr’ să-l văd.(O. Dobrescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu