Un râu nesfârșit

Un râu imprevizibil pândește și te cuprinde,
Purtându-te prin locuri de care ființa ta depinde.
Uneori, cu suflarea-ți tulburată,
La mal încerci să ieși de îndată.

Alteori, fără voință, te-ai abandonat,
Și te lași purtat, de valul înspumat.
Stropi de vină din adânc se ridică și te ating,

Cristale reci pe fața ta plâng.
Alți stropi ce-ți par strălucitori,
Te orbesc uneori.
Ai vrea să găsești un loc liniștit,

Dar curentul te poartă spre infinit.
Ai vrea rădăcini să crească din tine
Să poți rămâne unde simți că ți-e bine.
Dar ea, viața, ca un torent,

Mereu te poartă insistent,
Către alte și alte locuri neștiute,
Ce te cheamă tăcute.
Iar într-un final pe care nu l-ai știu

În marea cea mare ai trecut.
Fără să ști, un strop ai fost în marea vieții,
Un strop purtat spre lumina serenității.

Phy,

Berlin, Germania, sâmbătă 13.09.2025, ora 7,05÷7,10

POPOR CERȘETOR

Adrian PĂUNESCU 

Am ajuns ce ni s-a spus,
Un popor cu preț redus,
Biet popor, fără imbold,
Un popor cu preț de sold.

Am ajuns fără un șfanț,
Biet popor cu glezna-n lanț,
Biet popor al nimănui,
Cerșetor în țara lui.

Voi nu simțiți, voi nu vedeți
Că parcă suntem beți ?
Voi n-ați aflat că între noi
E stare de război ?

Şi are un ecou păgân
Ideea de român,
Captivi ai unui mare drog,
Săriți din somn , vă rog!

Dar vouă nu vă este clar
Că totul e-un coșmar,
Când nici nu ne mai suntem frați,
Ci niște câini turbați?

Acesta nu mai e popor,
Ci jaful tuturor,
Ne-au anesteziat, ușor
Şi ne conduc, cum vor.

Şi clase-n școli ne-au dat obscen,
Cam câte sunt la tren,
Spre-a fi un neam de panglicari,
De târfe și tâlhari.

Voi n-auziți, nu remarcați,
Că suntem condamnați
Şi că, mai mult decât atât,
Ne umilim urât?

Un barbat a murit…

                            

Un barbat a murit… cand si-a dat seama, l-a vazut pe Dumnezeu apropiindu-se de el cu o valiza in mana. Dumnezeu a spus:

“Bine, fiule… este timpul sa plecam.”

Surprins, omul a raspuns: “Acum? Asa de devreme? Aveam o multime de planuri…”

Dumnezeu: “Imi pare rau, dar trebuie sa plecam.”

Barbatul: “Ce ai in valiza?”

Dumnezeu a raspuns: “Lucrurile tale!”

Barbatul: “Lucrurile mele? Ce vrei sa spui? Adica hainele mele, banii mei?”

Dumnezeu: “Nu. Acele lucruri nu au fost de fapt ale tale. Ele apartineau pamantului.”

Barbatul: “Atunci amintirile mele?”

Dumnezeu: “Acelea nu ti-au apartinut niciodata. Ele apartin timpului.”

Barbatul: “Este vorba de talentul meu?”

Dumnezeu: “Acesta nu ti-a apartinut niciodata… el a fost in functie de oportunitati.”

Barbatul: “Este vorba despre familia si prietenii mei?”

Dumnezeu: “Imi pare rau… ei nu ti-au apartinut niciodata. Ei au apartinut destinului.”

O lectie de viata. Toti trebuie sa citim asta!

Povestea care ne invata ce inseamna cu adevarat viata

Barbatul: “Este vorba de sotia si fiul meu?”

Dumnezeu: “Ei nu ti-au apartinut tie niciodata… au apartinut inimii tale.”

Barbatul: “Este vorba de corpul meu?”

Dumnezeu: “Corpul tau nu ti-a apartinut niciodata. El a apartinut pamantului.”

Barbatul: “Este sufletul meu?”

Dumnezeu: “Nu, sufletul tau imi apartine mie.”

Foarte speriat, omul a luat valiza din mainile Domnului si a deschis-o. Aceasta era goala.

Lacrimile au inceput sa curga siroaie pe obraz.

“Niciodata nu am avut nimic???” – a intrebat barbatul.

Dumnezeu a raspuns: “Adevarat… fiecare moment pe care l-ai trait a fost doar al tau. Viata este doar un moment… un moment care iti apartine. Din acest motiv trebuie sa te bucuri de fiecare clipa pe care o ai. Nu lasa ca nimic sa te opreasca din a fi fericit. Traieste ACUM! Traieste-ti VIATA.”

Nu uitati sa fiti fericiti… acesta este singurul lucru care conteaza.

Lucrurile materiale si tot ce crezi ca merita… nu merita; sunt lasate in urma. Nu poti lua nimic cu tine in cealalta lume.

Impartasiti aceasta poveste cu toti cei pe care ii iubiti. Bucurati-va de fiecare secunda a vietii.

M-am trezit cândva-ntr-o gară,

Numărând pe ceas secunde,
Așteptând un tren s-apară,
Să mă ducă spre...oriunde!
Nu aveam nimic cu mine,

Sufletul îmi era gol,
Pornind pe-ale vieții șine,
Lumii, să îi dau ocol!
Stăteam trist pe un peron

Și priveam în jos și-n sus,

Neștiind în ce vagon,
O să fiu prin lume dus!
M-am urcat în cel din față,

Când venise rândul meu,

Și-astfel am pornit prin viață,
Trenul, tot oprind mereu...
Dintr-o gară-n altă gară,

Anotimp...cu anotimp...

Eu priveam pe geam afară,
Cum treceam grăbit prin timp!
Dintr-o haltă-n altă haltă,

Făr' să știu unde ajung

Și spre ce locuri mă poartă,
Trenul rece...trenul lung!
Oameni triști ori fericiți,

Îi vedeam pe hol umblând,

Unii coborând grăbiți,
Alții-n tren abia urcând!
Mi-am făcut loc printre gloată,

Mai mult stând într-un picior,

Fiind, la următoarea haltă,
Hotărât ca să cobor!
O voce fermecătoare,

Așa dulce mi-a șoptit,

Că aici e halta, care,
Mă va face fericit!
După-un drum rătăcitor,

Fără niciun țel în viață,

Reușisem să cobor,
În suflet cu o speranță!
Și-am găsit în astă haltă,

După ani și ani de chin,

O Ființă minunată,
Care m-aștepta să vin!
M-a luat cu drag de mână,

Pace-n inimă mi-a pus,

Și de-atunci, merg împreună,
Prin viață...cu IISUS!
De atunci, până acum,

Dragoste-n suflet îmi cerne
Și mă poartă pe un drum,
Spre Câmpiile Eterne!
--------------------------------------------
Dorel Mărgan

De ce nu puneţi şi pe râs impozit?

                         

de ADRIAN PĂUNESCU

 
De ce nu puneţi şi pe râs impozit
Şi birul progresiv pe sărăcie?
De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?
Impozitaţi şi vântul ce adie!

Ar fi păcat să ezitaţi în crima
De-a confisca şi sângele din vine,
Continuaţi prăpădul cu ardoare
Şi răul ce vă face-atât de bine!

Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,
Penumbra, deznădejdea şi oftatul
Şi unghiile care cresc întruna,
Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul.

Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri
Pe nou născuţi ce nu ştiu cum îi cheamă,
Lucraţi neiertător şi echitabil,
Impozitaţi şi laptele de mamă.

Dar ce fiscalitate este aia
Din care nu se fură-ntreaga pâine
Acestui neam ce şi-a luat maidanul
De-a nu trăi în lesă ca un câine?

Taxaţi sever şi strângerea de mână!
Impozitaţi total telepatia!
Luaţi atâtea piei câte vă place
Şi desfiinţaţi prin taxe România!

Ce e complicitatea asta bleagă
Cu sărăntocii şi dezmoşteniţii?
Tot au şi ei ceva să dea ca taxă,
Treziţi-le revolte şi ambiţii!

Voi nu vedeţi că omul mai respiră?
Cât amânaţi sentinţa capitală?
Loviţi la oase naţia întreagă,
Înduioşarea e un fel de boală.

Adăugaţi impozite şi taxe
Pe taxe şi impozite, cuminte,
Impozitaţi şi lacrima şi ploaia!
Taxaţi adânc şi morţii din morminte!

Impozite pe floarea dăruită,
Impozite pe cald, ca şi pe rece,
Impozite pe rouă şi pe lună,
Impozite pe notele de 10.

Cafeaua, ceaiul, apa de fântână,
Fereastra, uşa, merită accize
Când, cu o poftă tragică, Guvernul
Îi dă un nou impuls acestei crize.

Impozite şi taxe pe cuvinte,
Dar biruri pe ecou şi pe tăcere,
A jupui poporul este nobil,
Când nu-i mai laşi nici dreptul să mai spere.

Hei, Românie, parcă răstignită,
Degeaba vrem să te-ntrebăm "Quo vadis?",
Nici să trăim aici, nu-i cu putinţă,
Nici să murim acum nu mai e gratis.

La luptă împotriva tuturora,
Într-un neomenesc război promiscuu,
Trăiască lanţul ce ne intră-n oase!
Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul!

Cearta mea cu Moș Crăciun

de Ilie Bâtcă

Anul trecut, de Ajun,
m-am certat cu Moș Crăciun!
Nu aveam eu chef de ceartă,
însă, după țuica fiartă
ce-am băut-o amândoi,
eu, o cană, el, un țoi
și-am vorbit pe îndelete,
Moșul, mai să se îmbete.

I-am dat o cafea amară,
l-am trimis puțin pe-afară,
să dea mâncare la reni
și să-i scoată din troieni.
Mă rog, nu era zăpadă,
însă cine să mai vadă,
dar, cum nu putea, săracul,
să își care singur sacul,
m-am ocupat eu de el,
fiind moș mai... tinerel.

Cu destulă greutate,
am luat sacul în spate,
liftul, ca de obicei,
era blocat pe la trei
și-am simțit în cord o gheară,
dar m-am avântat pe scară.
După multe opinteli,
am intrat la bănuieli.
”Ce-o avea Moșu-n desagă,
de m-a lăsat fără vlagă?
Cred că-i un dar mai de soi!”
Și, turnând țoi după țoi,
ca să-l fac să fie darnic,
m-am transformat în... paharnic.

A scos Moșu`, ca la teatru,
întâi o coală A 4,
apoi altele mai mici,
cred că de format A 5,
și mi-a zis: ”Ăsta e darul!”
Mai să scap pe jos paharul
în care, de bucurie,
turnasem niște tărie.

” Moșule, zic, nu se poate!
Sunt facturi neachitate...”
”Așa este, măi nepoate,
însă astea nu sunt toate.”
Întorcând sacul pe dos,
de pe fundul lui a scos
hârtiuțe, teanc cu teanc.
”Bine c-am venit la țanc!
Ia umblă la portofel
și dă bani pentru ENEL!
La căldură văd că ai
restanțe din luna mai,
n-ai plătit, de-acum un an,
ratele pentru Logan
și, sigur, la telefon,
vei rămâne fără ton,
căci n-ai dat o para chioară
la facturi, de astă vară,
la bancă ai niște rate
neplătite... Cum vrei, frate,
dacă nu ai fost cuminte,
să-ți dau darul înainte?

Hai, că m-ai băgat în draci!
Tu, cu pensia, ce faci?”
Atât am mai prins să spun:
”Mata nu ești Moș Crăciun,
ești un recuperator!”
și-am pus mâna pe topor...
Bine, n-am vrut să-l omor,
s-ajung la televizor,
ca nu știu ce infractor!

A fost așa, de... umor.
Sper că Moșul n-a uitat
de ce l-am amenințat
și-o să vină pe la mine
cu facturi cât mai puține.
Mâine, când o fi să treacă,
îl cinstesc cu o cinzeacă
și vom sta la baliverne
despre probleme interne,
despre taxe majorate,
despre pensii înghețate
și despre posturi vacante
ocupate de amante,
despre cum, unde te miști,
dai peste sinecuriști,
despre magistrații care
nu îi bagă la răcoare,
pe acei care ne fură
dumicatul de la gură,
despre una, despre alta...

Cât își face Moșul halta
în umila-mi odăiță,
cred c-o să ne facem criță,
mai ales că, în mod cert,
îi voi da și un vin fiert.

Plugușor cu repetiție

de Ilie Bâtcă

Aho, aho, copii și frați,
cumetri, nepoți, cumnați,
veri buni sau mai depărtați,
socri, fini, bunici și tați
și soții de deputați,
amante de senatori,
prinți, prințese, prințișori,
primiți niște urători?
Ne primiți sau nu cu Plugul,
noi izbim poarta cu drugul
și intrăm în bătătură,
să vă facem urătură,
la cumpăna dintre ani.
Nu vrem nuci, covrigi sau bani,
acadele sau colaci,
vrem să vă băgăm în draci
și să spuneți unde-i șpaga
ce-au luat-o cu desaga
soții, ginerii, cumnații,
unchii, socrii, finii, frații,
amanții, bunicii, tații
deputați și senatori,
sau nașii de prințișori.
Ia mai mânați, măi feciori!
Hăi, hăi...
Scoateți capul pe fereastră
și-ascultați urarea noastră,
c-am venit cu mic, cu mare,
să vă facem o urare,
căci în anul ce-a trecut
să vă urăm n-am putut,
însă tare v-am urât,
sta-v-ar șpăgile în gât
și-atunci primul ajutor
să vi-l dea un procuror,
împreună cu mascații
veniți să vă salte tații,
soții, ginerii, cumnații,
unchii, socrii, finii, frații,
nașii, cuscrii și amanții,
verișoarele și verii,
rezidenți prin Primăverii,
și să-i ducă la răcoare,
cu cătușe la picioare,
căci acolo-i locul lor,
chiar de anul viitor!
Aho, aho...
Lângă mine, băietani,
să le spunem LA MULȚI ANI,
la mulți ani, la pușcărie,
unde vor putea să scrie
opere desăvârșite
despre șpăgile primite
și pe unde sunt dosite,
prin cavouri, prin saltele,
pe sub pat, pe sub podele.
Trageți brazdă voinicească,
șpăgarii să se-ngrozească,
să știe că, la popreală,
vor da cu toți socoteală
pentru tot ce au furat.
Ia opriți, măi, din urat,
că, parcă, se-aud venind
mascații cu-al lor colind,
cătușele zornăind!
Până vin dubele-aici,
pocniți, cu forță, din bici
și sunați din zurgălăi!
Hăi, hăi...

Plugușorul pensionarilor

de Ilie Bâtcă

Aho, aho, bătrâni frumoși
(nu zic babe, nu zic moși,
că și eu sunt tot la fel
ca și voi - un... bătrânel!),
ia lăsați-i pe cei mici
și puneți mâna pe bici,
dacă n-aveți zurgălăi,
puneți mâna pe tigăi,
pe bastoane, pe vătraie
și să facem hărmălaie
în față la Parlament,
cât nu-i nimenea prezent,
căci aleșii, ”surmenați”,
în vacanță sunt plecați
și vor veni iar la treabă
când va da colțul la iarbă.
Zdrăngăniți, măi, din tigăi,
să se-audă peste văi,
peste munți, peste păduri
ale noastre urături!
Hăi, hăi...

În anul care-a trecut
legi destule au făcut
pentru bunăstarea lor,
nicidecum pentru popor.
Pentru pensii și salarii
cât mai mari, parlamentarii
au votat într-un minut,
precum mușchii lor au vrut
și de bătrâni i-a durut
în zona coccigiană,
ultima de la coloană,
pe care orice ales
o folosește ades,
atunci când doarme profund,
nu pe spate, ci... în fund,
și visează că muncește
pentru leafa ce-o primește.
Roată mare, bătrânei,
și sunați din clopoței!
Hăi, hăi...

Noi mușcăm dintr-un coltuc,
ei, la drepturi, dau buluc,
nouă ne-au dat, la derută,
la pensie cinci la sută,
iar ei, pentru un mandat,
pensii ”grase” și-au votat,
de parcă ar fi lucrat
toată viața, zi-lumină,
pe tractor sau pe combină,
la forjă sau într-o mină,
ori la șaibă, în uzină.
Loviți tare în tingire,
să le dăm astfel de știre
că-i vremea să se oprească
să nu ne mai jecmănească!
Hăi, hăi...

Fulgii de nea se aştern,
noi pornim către Guvern,
poate vom găsi pe-afară,
la fumat, vreo secretară,
urarea să ne-o asculte,
căci avem de spus cam multe,
fiindcă domnul premier
parcă e picat din cer,
nu vede ce se petrece,
rămânând, la toate, rece
și, din când în când, se ”zbate”
s-avem pensii înghețate.
Noi venim cu plugulețul
el umblă cu ”Trenulețul”,
având vagoanele pline,
încât scârțâie pe șine,
pline toate doar cu dări,
de ne scoate din răbdări.
Mânați, măi, mai cu tărie,
domnul premier să știe
că suntem și noi pe-aici!
Ia mai pocniți, măi, din bici!
Hăi, hăi

La Cotroceni, deocamdată,
n-o să tragem plugul roată
și pe prezidentul Dan
îl iertăm încă un an,
poate se dezmeticește
și ne-arată că muncește
exact cum scrie la ”Carte”,
nu să stea, inert, deoparte,
în timp ce țara întreagă
e stoarsă zilnic de vlagă
de toți profitorii care
fură ca la drumul mare.
Roată plugul, dragii mei,
și sunați din zurgălăi!
Hăi, hăi...

Sorcova

(de spus în doi)
de Ilie Bâtcă

- Sorcova, vese...
- La noi nu e chiar așa!
Veselă era cândva,
Acum e ca vai de ea.
- Să trăiți...
- Înfofoliți,
Căci căldură mai primiți
Ca merii, ca perii,
În mijlocul verii.
- Ca un fir de tranda...
- Fir-ar ei! Nu-i mai înșir
Pe toți pe care-i ”admir”...
- Tare ca fierul,
Iute ca o...
-Țelul lor e portofelul,
Să le fie burdușit.
Haide, că am răgușit!
- Câte cuie sunt pe ca...
- Să nu zici! Mai bine lasă,
Nu mai sorcovi, femeie,
Că le mai dai vreo idee
Ce impozit să-ți mai ieie
Și pe cuie și pe tablă,
Și pe ruginita rablă
Ce o ținem pe butuci,
Pe solariul cu lăptuci...
- Tare ca piatra, iute ca săgea...
- Gata! Gata! Gata!