Vise pe hârtie

Cui îi pasă când pe frunte
Picătura ţi se scurge
Şi-n căderi de gânduri frânte
Perle negre-n negre dunge

Pun cuvintele-ntr-o roată
Şi le-aruncă-n noapte, zău?
Cui îi pasă ce înseamnă
Un cuvânt din gândul tău!

Cât ţi-s ani pe numărate
Câte orele de multe –
Doamne, oare mi se scade
Picătura de pe frunte

Dintr-a judecăţii parte,
Dacă-n viaţa ce-am trăit
Am deschis a lumii carte
Cu nopți albe... şi-am iubit?!

O să-mpart curând la patru
Anotimpuri rest pe-o foaie,
Să-mi iau literi, să-mi iau arcul
Şi să mă întorc doar ploaie,

Ca pirați pe albe vele
Să-ntrupeze din furtună
C-un creion din flori de lună
Poate, visurile mele;

Plec acum, nu plec departe,
Cui îi pasă? Cine știe
Câte foi sunt numărate,
Câte-s vise... pe hârtie...

Shanti Nilaya

Aici e România

Veniţi acasă! Aici e… România
Albastrul cerului e mai senin,
În codri se aude ciocârlia
Şi-n vârf de munte izvoare susurând.

Iar când viorile încep să cânte,
Baladele în corzi de inimi se topesc
Şi plânge neamul românesc,
În doinele ce încă mai jelesc!

Coloana este totuşi infinită
Şi stă Brâncuşi alăturea de ea,
La masa tăcerilor ascultă
Vorbele ce-s spuse în nopţi fără de stea.

Şi-n stihuri au pulsat emoţii,
Din leagăn, până la mormânt,
La ţărm de mare însuşi Eminescu
Ascultă valu-n şoapte suspinând.

E-atâta dor aici, iubire, dar şi jale,
Pământul sfânt să îl păstrăm,
Credinţa sfeşnic de nădejde să ne fie
Români uniţi, în jurul gliei să ne adunăm!

Ferestre deschise -Editura Singur 2015 - Camelia Cristea