sâmbătă, 12 decembrie 2020

RUGĂCIUNE PENTRU ÎMPĂCARE:

Stăpâne, Iubitorule de oameni, Împăratul veacurilor şi dătătorul bunătăţilor, Care ai stricat peretele cel din mijloc al vrajbei şi ai dat pace neamului omenesc, miluieşte, Doamne, pe cei ce ne urăsc, ne pizmuiesc şi ne ocărăsc; aşijderea şi pe cei ce ne grăiesc de rău. Ca nu cumva vreunul din ei să pătimească ceva rău pentru noi, păcătoşii, nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie.
Doamne, Dumnezeul nostru, caută dintru înălţime ca un Bun asupra inimilor noastre, ce sunt lipsite de dragoste şi de unire şi sunt îmboldite de spinii urii şi ai altor păcate. O picătură din harul Sfântului Tău Duh coborând peste Dânsele, rourează-le bogat, ca să aducă roade bune şi din dragostea cea către Tine să sporească în fapte bune şi să petreacă în dragoste şi unire.
Aşa, Doamne, înmulţind dragostea în inimile noastre, păzeşte-ne de tot răul şi de asuprirea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, de sabie, de năvălirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi şi totdeauna ne ajută să ne iubim unii pe altii şi să facem tot binele, spre a ne învrednici de bunătăţile Tale cele cereşti. Amin.

luni, 7 decembrie 2020

AMINTIRI DE SFÂNTUL NICOLAE

 

Cândva, o noapte magică –aceasta.
Era de-ajuns s-adorm privind fereastra,
Cercând să-l văd pe Moșul Sfânt când vine,
Că ceru-și deschidea și pentru mine
O poartă să văd, barem în pridvor,
Îngerii mici, cu aripile lor,
Și sfinții blânzi cu bărbi de raze albe,
Sub parfumate bolți de flori în salbe.
Nici nu mai știu să-i fi cerut, cândva,
Ceva anume, dar îmi aducea,
Nu –n colorate fonde– vreun pachet,
Ci câteva bomboane-ntr-un cornet.
Nu-mi amintesc deloc vreo jucărie,
Dar mi-a rămas sublima bucurie,
Emoția aceea negrăită–
Triste-amintiri din vârsta fericită!
Pe Sfânt nu l-am văzut eu niciodată
Însă, având o inimă curată
Și suflet neatins de vreun prăpăd,
Credeam în el, văzându-l făr’ să-l văd.(O. Dobrescu)

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog