N-am nimic cu tine...

N-am nimic cu tine...moarte..
Vreau răspuns la o intrebare..
Dacă ai avea copii..
Te intreb...ce ai simți oare?
Daca-ar trebui să pleci..
Și să-ți lasi in urmă...frații..
Nu-i așa c-ai vrea și tu..
Moartea să meargă la alții?
Dacă ai avea o mamă..
Spune-mi......ce i-ai spune tu..
Cum să-i spui c-o boală grea..
Iti macină tot trupul.?
N-am nimic cu tine ...moarte..
Stiu...cu viata... te hrănești..
Dar...să iei moarte...o mamă..
La copil...nu te gândești?
Maria Pintecan...
Dedic aceste versuri...femeilor care se luptă cu boala numită...cancer...

SINGURA MEA AVERE

Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o ţară ?

Am fost plecat vreo patru ani pe-afară;

Azi am venit şi-o caut cu ardoare,

Dar n-o găsesc şi-n suflet rău mă doare.

O caut peste tot, am fost şi-n sate,

Ogoare plâng în buruieni lăsate,

Înspre păduri, potecile uitate

M-au rătăcit într-un pustiu de cioate.

Acasă poarta nu e zăvorâtă,

Căci mama tot mai iese şi se uită;

Atâta dor i-a mai rămas pe lume,

Feciorii să-i mai strige iar pe nume.

Moşneagul iese-n cale şi-o întreabă:

"Vine? La anul, cred! Acu-i la treabă,

La noi în ţară-i multă sărăcie.

Ştiu ei - că de-or veni, la ce să vie?!"

Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o ţară

Cântată de poeţi odinioară,

Cu ochi de cer şi plină de verdeaţă?

Am fost şi-am căutat-o şi la piaţă.

Acolo nu era, de bună seamă,

Că prea o înjurau români de mamă;

Harbuzul, pătrunjelul, biata prună,

Erau culese parcă. de pe Lună!

Chiar, voi nu aţi văzut pe jos o ţară,

Călcată în picioare şi murdară?

Ce-aveţi cu ea? Nimica nu vă cere,

Eu o declar SINGURA MEA AVERE !

NU CUNOSC AUTORUL !