Mirel Palada a scris un articol exceptional, dureros de sincer. Cam ca o oglinda. Dupa aceea blogul sau a fost închis:
“Țările europene dezvoltate sunt țări post-imperialiste care au supt secole la rând de la toți amărâții pământului. Anglia, Franța, Germania, Olanda, Austria, Spania, chiar și Italia, au asuprit cu metodă pe cei care n-aveau tunuri, tancuri, capital. Au luat de la săraci să dea la bogați. Să se îmbuibe ei.
Și, Doamne!, ce s-au mai îmbuibat secole la rînd.
Ori de câte ori mergi prin capitalele alea mari, celebre, devenite adevărate locuri de pelerinaj turistic, nu poți să nu se strângă inima în tine. Uite, în Paris, palatul ăsta e din banii din colonia aia. Iar statuia asta din Londra e din exploatarea poporului celălalt.
Dacă te plimbi prin Viena sau prin Budapesta (sau, mai la est, prin Istanbul sau prin Moscova), poți chiar să și pui degetul pe rana noastră, proprie și personală. Uite, asta e din aurul din Apuseni. Asta e luată de la gura copiilor români din Sibiu, să mănînce gura nepoților nemți din Berlin. Uite, palatul ăsta e din sarea și petrolul de la Telega, iar stația asta imperială de metrou din grânele din Bărăgan și din pădurile din Carpații noștri.
Ce să-i faci? Asta e. Istoria nu are milă față de cei proști, de cei slabi, de cei care nu știu să-și vază interesul. Se numește colonialism și funcționează din primii zori ai istoriei, de la Sumer încoace. Unii exploatează, alții sunt exploatați.
Iar nouă se pare că ne place jocul ăsta tâmpit, că ne-a intrat în sînge. Aprobăm cu entuziasm necontenita extracție de resurse de aici, din România, De secole acceptăm asta. Să vină alții, să ne ia aurul, sarea, petrolul, copiii, banii.
Să ia tot, să ducă la ei acolo, să facă metropola frumoasă și bogată. Ce să facem noi cu ele? N-avem nevoie de ispita asta. Luați-le, mă, voi pe toate, să vă bucurați voi de ele cu copiii și nepoții voștri turci, habsburgi, ruși.
Mai nou, să vină francezii, să ne ia banii prin bănci, să ne pună primar și să ne taxeze pe apă cât nu face. Să vină austriecii, să ne ia banii prin bănci, Petromul moca și pădurile cu garniturile de tren. Să vină nemții, să ne pună președinte și să instituționalizeze slugărnicia.
De sute de ani, metropola se tot îmbuibă pe spinarea slugilor. Și, ce să vezi? De ceva timp, metropola dezvoltată și imperială a descoperit că îmbuibarea cronică produce obezitate. Că dezvoltarea produce consecințe neplăcute. Buba la mediu. Suferă liliecii, somonii, broscuțele și pîrșii de alun. Suferă aerul, apa, râul, ramul, mediul înconjurător.
După ce occidentalii secole la rând au penetrat cu entuziasm tot ce puteau prinde spre penetrare, acuma dintr-o dată a dat grija peste ei. Vai, maică, trebuie să intrăm la dietă. Suntem obezi. Suferim. Respirăm greu. Avem colesterol social. Vai, ce nasoale sunt autostrăzile: produc poluare. Vai, ce nasol e să te plimbi cu Mercedesul: produce aroganță. Să vină Greta să ne facă clismă, să scoatem toxinele din noi. Să ne învețe să ne ne pocăim și să ne deplasăm doar pe trotinetă.
Dintr-o dată, țările dezvoltate au devenit mai virtuoase decât Papa. La fel cum sînt acele persoane care, după o viață de dezmăț culinar și senzorial, după o anumită vârstă încep să se simtă rău, să descopere că au diabet, colesterol și alte bube-n cap. Și atunci, dintr-o dată, devin virtuoase.
Nu mai fumează decât țigări de-alea sănătoase, ecologice, la baterie. Nu mai beau decît apă cu lămâie. Nu mai circulă decât cu trotineta, ei care decenii la rând n-au avut altceva în cap decît autostrăzi și mașini luxoase. Nu mai mănâncă decât carne de struț. Și nu mai fu… nu mai penetrează decît pe alții la cap, că alt fel de penetrare nu mai au cu ce.
Ca babele alea virtuoase, foste actrițe corporal-senzoriale, devenite dintr-o dată cucernice maici și sfinte. Ajunse la menopauza dezvoltării post-materialiste, la menopauza poftei de înavuțire, țările occidentale dezvoltate renunță virtuos la toate cele pămîntești și o descoperă pe Sfînta Greta cea Acră și Năpraznică.
Și nu numai că intră la penitență, dar îi obligă și pe ceilalți să facă același lucru, indiferent în ce stadiu al existenței lor ar fi ei. Îi freacă la cap pe ceilalți să nu bea, să nu mănînce, să nu fu…, să nu fornice, să nu mai facă nimic, decât mătănii pentru păcatele încă necomise.
Țările europene dezvoltate reprezintă miezul puterii Uniunii Europene. Avînd puterea în mînă, ele fac ce au făcut dintotdeauna. Îi exploatează pe alții. Continuă politica neocolonială de extragere a resurselor din țările de la periferie. Doar că nu o mai fac cu tunul sau cu tancul. Nuu. Acum avem alte mijloace, mai viclene, mai insidioase.
Din pix. Din hârtii. Din documentele programatice. Din PNRR. Să dea reziliența în noi. Cuvinte pompoase care ascund de fapt un control ideologic necruțător. Putem păstra decalajul de dezvoltare pur și simplu forțînd băștinașii slugi prin lege, prin propagandă, prin sfîntă indignare de tip Greta Trotineta. Nici nu mai e nevoie să tragi cu tunul. Tragi cu Facebookul și cu fondurile europene.
România e în continuare o țară săracă. Nu atât de săracă precum acum 20 de ani sau acum 10 ani. Dar în continuare săracă. Mai ales în comparație cu restul Uniunii Europene. România are nevoie în continuare să se dezvolte, să dea un pic de cheagul abundenței și al înstăririi. Nu vrem nimic altceva decât ce au și îmbuibații. Ce ne-au promis cînd am acceptat să intrăm în Uniunea Europeană. Dezvoltare. Bunăstare. Să fie bine să nu fie rău.
În limbajul de lemn al parlance-ului administrativ bruxellez, vorbim de convergență. Adică să-i prindem din urmă pe cei bogați și puternici. Și de coeziune. Adică de responsabilitatea celor bogați și puternici care, pentru faptul că ăia mici au renunțat la o parte însemnată de suveranitate statală spre behemotul european, și-au asumat prin tratatele europene să-i ajute pe ăia mici și slabi să crească, să-i prindă din urmă, să realizeze procesul de convergență.
Ete fleoșc. Ce-i prostia asta? Nici o convergență. Nici o coeziune. Post și rugăciune. Acuma noi ăștia dezvoltați sîntem obezi și trebuie să intrăm la dietă, să ascultăm de Sfînta Greta Trotineta. Deci ghinion, sărăntocilor. Renunțați la visele voastre de convergență, de dezvoltare. V-ați așezat la masa îmbuibaților prea târziu, când deja strîngem tacâmurile și nici firimituri nu mai aveți voie să ciuguliți.
Gata cu prostiile astea de dezvoltare. Acuma trebuie să protejăm pârșul de alun. Uitați de irigații. Nu contează că noi ăștia, îmbuibații, de fapt așa ne-am dezvoltat, prin irigații. N-aveți nevoie de irigații, că sunt extensive, se evaporă prea multă apă și strică armonia naturii. Lasă, că am stricat-o noi destul. De ce s-o mai stricați și voi? Stați așa acolo, ca în secolul XIX, că așa avem nevoie de voi. Săraci și fără irigații.
Uitați de autostrăzi. Nu contează că noi avem cea mai densă rețea de autostrăzi de pe fața pămîntului, cu care ne mîndrim și din care n-am dărîma nici un centimetru. Ce să faceți voi cu autostrăzile? N-auzi că intrăm la dietă? N-auzi că Sfînta Greta Trotineta ne pune la mătănii și la canoane?
Gata cu îmbuibarea. Produce suferință. Ia uitați-vă la noi ce suferim, după ce ne-am îmbuibat pe spinarea voastră sute de ani. Acuma capu’ la fund, urmează program de reziliență. Adică de austeritate. Toată lumea la dietă. Noi, din bogăția noastră. Voi, din sărăcia voastră.
Adică neocolonialism mascat prin cuvinte frumoase, virtuoase, pline de înțelepciune tristă, post-materialistă, menopauzatică. Sfînta Greta Trotineta și PeNeNeReta.
Vă place ce ieftin continuă procesul de colonialism? Extracție de resurse cu maximă eficiență. Fără tunuri. Fără tancuri. Doar din vorbe. Ăi bogați să rămînă bogați. Iar ăi săraci să rămînă și ei la fel, tot săraci, să nu sufere pârșul de alun.
Doamne, ce ieftine sunt vorbele. Și ce puternice. Ce ușor controlezi oamenii doar din vorbe.
Vă place cum ne place să fim făcuți din vorbe? Vă place ce ușor punem botul la păcălelile stăpînilor? Vă place cum n-avem nici coloană vertebrală, nici interes național?
Lasă, că n-avem nevoie de coloană vertebrală. Nici de interes național. Ce să facem noi cu ele? E de ajuns că au alții, nu ne mai trebuie și nouă. Noi avem nevoie de trotinetă, mă sărăntocilor mă.
Ghinion.”
Via Alin Rotaru
