Cuvânt către creştinii ortodocşi despre - Musca şi omul ispitit

Musca-n ciorbă

 Azi la mine-n farfurie
 Am găsit o muscă vie; 
Se zbătea cu disperare
 Ca să iasă din mâncare, 

Dar nicicum nu izbutea, 
Fiindcă iar aluneca, 
Printre morcovi şi ardei, 
Drept în zeama cu ulei.

 La-nceput m-am cam zbârlit:
 - A primit ce a poftit! 
Las-o acum să facă „bâz“ 
În mâncarea mea de prânz. 

Dar privind-o înotând, 
Mi-a venit în minte-un gând 
Şi luând lingura îndată 
Am scos musca, udă toată, 

Uleioasă, străvezie, 
Mai mult moartă decât vie. 
M-am grăbit s-o duc la soare, 
Să se pună pe picioare,

 Să mai capete curaj 
Şi roşeală în obraji. 
Aşa cum am socotit, 
Musca s-a înzdrăvenit 

  Şi-a pornit din nou să zboare: 
Sper că nu tot prin mâncare!... 
 Dar acuma să vă spun 
Care-a fost gândul cel bun

 Care m-a făcut îndată 
Să scot musca înecată:
 Farfuria cu mâncare 
 E ca lumea asta mare: 

Poţi găsi în zeama ei
 Tot ce vrei şi ce nu vrei,
 Bunătăţi ispititoare 
Dar atât de-amăgitoare!

 Iară omul, ispitit, 
Se aruncă fericit,
 Ca o muscă fără minte, 
Unde-i ciorba mai fierbinte! 

Prea târziu îşi dă el seama
 Că-i primejdioasă zeama 
Şi că-i neputiincios: 
Dar acum, la ce folos?!

Şi se-ntreabă Dumnezeu: 
 - Ce să fac acuma Eu? 
Aş putea să spun, zbârlit, 

C-a luat omul ce-a poftit! 

Totuşi e făptura Mea 
Şi mă doare pentru ea. 
Hai să-l scot şi de-astă dată,
 Poate totuşi se îndreaptă! 

 Fiecare deci să vadă 
În ce zeamă se mai scaldă! 
Pentru cei ce se ocupă 
C-o lucrare mai adâncă 

Mai adaug trei cuvinte: 
Fiţi cu mare luare-aminte
 Să nu cădeţi, chiar nevrând, 
Printre gânduri fără fund, 

Fiindcă greu veţi mai scăpa
 De unsoarea lor cea rea!

 Citiţi şi-n Filocalie 
„Capete despre trezvie“ Ale Avvei Filothei, Paragraful 33: 

 „Cel ce s-a predat pe sine gândurilor rele este cu neputinţă să se curăţească de păcate după omul din afară. Datori suntem deci în Domnul să ne curăţim pe noi înşine înăuntru şi în afară şi să păzim simţurile noastre şi să curăţim pe fiecare în parte de lucrările pătimaşe şi de greşeli şi să slujim cu toată mintea şi cu simţurile

Dumnezeului Celui viu şi adevărat. Căci în nimic altceva nu se află mântuirea noastră, decât în Hristos Iisus. Aceasta a spus-o Însuşi Mântuitorul: Fără de Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15:5)“. 

Hmmm...copiii au memorie buna!

Trei puşti :
- Eu îmi aduc aminte de când m-am născut.... Doctorul avea ochelari

cu rama albastră !
- Eu îmi aduc aminte de la prima ecografie.... Stăteam cu faţa spre dreapta.
- Eu îmi aduc aminte de când eram spermatozoid .... Am plecat la picnic

cu tata şi m-am întors cu mama!  

...daca ti-am dat un motiv sa zambesti, atunci...

RĂMAS BUN

Informatii despre autor: Camelia Cristea

Venim pe rănd, plecam dar pe sărite
Cănd scrierile cărtii se sfărşesc,
Cănd clipa’n lumănare nu mai arde
Şi lepădam, veşmăntul omenesc.

Şi clopotele toate au să bată
Chemarea către cer, ele vestesc.
În tomul vietii, un ultim rănd se scrie
Prin fapta mea, mereu am să traiesc !

Sărut pămăntul, îmbrăţisez tăcerea,
Tămăi dorinţele în cele patru zări
Şi mă înalţ pe aripi de lumină,
Spre alte porţi, de timp încrezător.

Din lacrimi îngheţate încropesc izvoare
Şi către Tine Doamne o pornesc
Întinde braţul Tău să mă cuprindă
Acum învaţ să zbor, nu vreau să rătăcesc !!!
foto Internet
Camelia Cristea

Banii îl rătăcesc pe om

Un om oarecare a găsit odată o sută de lei pe stradă. Din momentul acela nu şi-a mai ridicat ochii de la pământ. În treizeci de ani a adunat vreo 15.000 de nasturi, vreo 20.000 de ace de siguranţă şi încă vreo câteva sute de lei, punând bănuţ lângă bănuţ, de 5, de 10 şi de 25. A ajuns într-o stare deplorabilă, mereu în căutare, mereu avid după ceva cât de neînsemnat. În tot timpul acesta a pierdut zâmbetul prietenilor, frumuseţea copacilor, culorile cerului. Când s-a trezit, era prea târziu!

Semne ale timpurilor de pe urmă

              

                                                                 PREOT IOAN
"Coeficientul de ură din sufletul fiecărui om va cunoaşte - spun textele - o alarmantă creştere. 
 Oamenii vor deveni din ce în ce mai iritabili.
 Toate marile achiziţii de cunoaştere vor fi deturnate spre scopuri impure, adică spre amplificarea răului din lume. 
Se va înmulţi numărul şefilor de stat de extracţie joasă şi de proastă calitate. 
Lucrătorii manuali şi negustorimea vor fi înălţaţi la rang de intelectuali, iar intelectualii vor fi puşi în condiţii subalterne.
 Va avea loc, cu alte cuvinte, un destructurant amestec al "castelor", o destrămare dramatică a ierarhiilor fireşti, o ireparabilă dezordine socială.
 Necinstea va căpăta o răspîndire fără precedent, la toate nivelele. Hoţii vor deveni lideri. (Rog să nu mi se atribuie nimic din toate aceste afirmaţii! Nu fac decît să citez un text multi-milenar! n.m., A.P.). Femeile nu vor mai pune preţ pe propria virtute.
 Proştii, impostorii, naturile rudimentare şi gălăgioase vor fi luaţi drept înţelepţi.
 Oamenii "drepţi", de bună calitate, vor avea tendinţa de a se retrage din viaţa publică. 
În pieţe se va vinde mîncare gata-preparată (să recunoaştem că e de necrezut să auzim vorbindu-se, acum 2000 de ani, de "semipreparate" şi de fast-food! n.m., A.P.). 
 Limbile vor sărăci, vorbirea se va trivializa.
 Vor fi mai multe femei decît bărbaţi, vor prolifera asociaţiile criminale, va creşte numărul celor care nu găsesc de lucru. 
Se vor răspîndi, pretutindeni, bolile de stomac. 
Se va extinde moda părului purtat în dezordine şi se va generaliza starea de letargie, de lehamite, cu corolarul unei cronice incapacităţi de acţiune. 
Vor apărea nenumărate organizaţii religioase necanonice, blasfemia va convieţui cu fanatismul.
 Se va practica, pe scară largă, uciderea fătului în pântecul matern şi se vor asasina direct sau simbolic eroii fiecărei comunităţi. Deţinătorii puterii nu o vor mai folosi în beneficiul popoarelor lor. Discernământul (ca percepţie a deosebirii dintre bine şi rău) se va şubrezi, instituţia respectului va intra în derivă (vor fi respectaţi, preponderent, cei nedemni). 
Vor câştiga teren neruşinarea, călcarea cuvântului dat, invidia.
 Între părinţi şi copii vor apărea obstacole greu de trecut, forţa va prevala asupra dreptăţii, ospeţia va declina, vulgaritatea va împânzi totul."

HAI SĂ NE UNIM CU TOŢII!

Informatii despre autor: Camelia Cristea

Hai să ne unim cu toţii
Să spargem iar zidul sorţii
De’i blestem sau e urgie,
Moare Sfănta Românie.

Ard pe jar de foc şi pară
Viaţa noastră care’i chioară.
Nepăsare’n ţară creşte
Biet românul, iar cerşeşte.

După atătea consultaţii,
Ei vorbesc tot de inflaţii
Leul ce căndva vestit,
Azi e mic şi pricăjit.

Dau cu vorbele într-una
Mama lor, parcă e ura.
Pietrele lovesc mereu,
Plănge Bunul Dumnezeu.

Hai să ne unim odată
Că e ţara destramată
Şi la poarta de hotar
Plănge Cuza cu amar.

Prindem măna cea frăţească
Iar în hora românească
Inima în piept ne bate
Să dăm jugul de pe spate.

Şi din negură şi ceaţă
Să punem lumii iar viaţă
Şi pe Domnul să’L rugăm,
Să ne lumineze zarea

Ca ni’i strămta azi cărarea.
Hai să fim uniţi cu toţii
Să trecem de zidul sorţii
Pentr-o viată mai curată
Şi’o credinţă nepătată ! 

foto: sursă internet
Camelia Cristea

''MI-AM PIERDUT CREDINŢA !!''

O fetiţă a fost foarte impresionată de lectia de la ora de religie, dar mai ales de desenul atât de frumos sub care scria:''AVEŢI CREDINŢĂ ÎN DUMNEZEU !'' Plecănd acasă dupa ore cu autobuzul, stătea bucuroasă la fereastră deschisă şi se uita la hârtia colorată, însă vântul îi smulse desenul care zbură pe fereastră.
-''Opriţi autobuzul ! strigă feţita speriată ...''Mi-am pierdut credinţa în Dumnezeu...''!
Şoferul nedumerit, dar şi înduioşat opri şi hârtiuţa colorata fu imediat recuparată de un călător.
Toţi cei din autobuz rămaseră impresionaţi de inocenţa dar şi de dragostea de Dumnezeu a fetiţei.
Noi, cum am fii fost oare ??

LACRIMI ALINATE DE IUBIRE

 

– Este cineva pe-aicea care cumpără suspine?
Am atâtea adunate !... Toate tolbele mi-s pline !

Am oftaturi, multe lacrimi; toate puse în desagă.
De vă trebuie, v-ajunge pentru înc-o viaţă-ntreagă…

Nu le vând ca voi să plângeţi, să oftaţi în miez de noapte:
Ştiu că-n voi vor prinde aripi, devenind Dorului şoapte...

Voi veţi şti c-a lor plutire va fi-o dulce mângâiere
Când aripa şoaptei sfinte va fi-atingere-n durere.

Hai ! Veniţi la cumpărare! !Am şi lacrimi nestemate:
Am cules în suflet doruri, plâns de soră ori de frate...

Pe a inimii petală adunat-am doruri, vise...
Vi le dăruiesc prin versuri, tot cu lăcrimioare scrise...

Am şi-n gene, de vânzare, dor de frate-n miruri plânse...
Şi pe-acestea azi le-aş vinde ca pe briliante strânse.

Îmi sunt dragi că străluceşte-n fiecare doar Iubirea !
Of !.. Eu nu le-aş vinde, Doamne ! Făr' de preţ le e menirea !

Cu-atât drag mă uit la ele şi le-alint cu line versuri !
Când le strâng din nou în pleoape, plâng în clătinate mersuri...

- Scumpe-a' mele lacrimi calde şi prea îndelungi suspine !
Vă va preţui oftatul cineva mai mult ca mine?!...

– EU !... se-aude-ncet o şoaptă care-mi înfioară dorul...
EU, copila: Domnul Slavei, Cel-ce-sunt, Învăţătorul !

– O, Rabuni, Mir de lacrimi ! Dorul mi-e suspinul greu...
Blând, spre ea, Învăţătorul ’tinse braţ de Dumnezeu...

– Vreau ca EU să cumpăr totul: Lacrimi grele şi suspine,
Dorurile strânse-n taină, plânse-apoi pentru oricine.

– Ce-ai să faci cu-atâtea Lacrimi?!... O, Rabuni! De ce plângi?!...
Ce suspini oftând amarnic?... De ce mâinile îţi frângi?!...

– O, copilă, nestemate-n Nestemate se plătesc...
Acum plec... Plec la Golgota, să v-arăt cât vă iubesc!...

Duc acolo tot suspinul şi păcatul omenirii...
Răstignirea fi-va preţul cel mai mare al Iubirii.

Daţi-Mi Mie tot ce doare, orice lacrimă tăcută !
Vă voi da, în schimb, Iubirea care Pacea o sărută...

http://ro.netlog.com/GEORGETICA/blog

Din cugetările lui Petre Ţuţea

                                   ŞTIINŢĂ ŞI RELIGIE 
 1. Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul. 

 2. Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă. Şi când un filozof, un om de ştiinţă sau un artist sunt religioşi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.

 3. Acum, mai la bătrâneţe, pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr.

 4. O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor. 

 5. Eu când discut cu un ateu e ca şi cum aş discuta cu uşa. Între un credincios şi un necredincios, nu există nicio legătură. Ăla e mort, sufleteşte mort, iar celălalt e viu şi între un viu şi un mort nu există nicio legătură. Credinciosul creştin e viu.

 6. Ateii şi materialiştii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă.

 7. Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba. 

 8. Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Spunea odată un preot bătrân: Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantităţi, şi te mişti în sus binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie şi prin toate imperfecţiile legate de orgoliu şi de pofta de stăpân.

 9. Nu pot evita neplăcerile bătrâneţii şi nu mă pot supăra pe Dumnezeu că m-a ţinut până aproape la nouăzeci de ani. Însă bătrânii au o supapă foarte înţeleaptă: au dreptul la neruşinare. O neruşinare nelimitată. Când mă gândesc la suferinţele bătrâneţii, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul morţii. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

 10. Eu sunt iudeocentric în cultura Europei, căci dacă scoţi Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumeţ tragic. Fără Biblie, europenii, chiar şi laureaţii premiului Nobel, dormeau în crăci ştiinţa şi filozofia greacă sunt foarte folositoare, dar nu sunt mântuitoare. Prima carte mântuitoare şi consolatoare pe continent - suverană - e Biblia. 

 11. Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze ştiinţific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de ştiinţă cum am eu nevoie de Securitate. 

 12. Luther, cât e el de eretic şi de zevzec, a spus două lucruri extraordinare: că creaţia autonomă e o cocotă şi că nu există adevăr în afară de Biblie. Mie mi-a trebuit o viaţă întreagă ca să aflu asta. El nu era aşa bătrân când a dibăcit chestia asta, că era călugăr augustin... Mie mi-a trebuit o viaţă ca să mă conving că în afară de Biblie nu e niciun adevăr.

 13. Shakespeare, pe lângă Biblie, - eu demonstrez asta şi la Sorbona - e scriitor din Găeşti. 

 14. În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer. Templul este spaţiul sacru, în aşa fel încât şi vecinătăţile devin sacre în prezenţa lui.

 15. Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? - te întreb. În templu. În biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul.

 16. În biserică afli că exişti. 

 17. Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat de biserici! 

 18. În afară de cărţi nu trăiesc decât dobitoacele şi sfinţii: unele pentru că n-au raţiune, ceilalţi pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de conştiinţă.

 19. Platon are un demiurg care nu e creator, ci doar un meseriaş de geniu, fiindcă materia îi premerge. Prima idee de creaţie reală, au adus-o în istorie creştinii.

 20. De creat doar zeul crează, iar omul imită. Eu când citesc cuvântul creaţie - literară, muzicală, filozofică – leşin de râs. Omul nu face altceva decât să reflecte în litere, în muzică sau în filozofie petece de transcendenţă. 

 21. Cum să fie creatura creator? ''Hai tată, să-ţi arăt moşia pe care ţi-am făcut-o când nu eram în viaţă...'' Păi cum să fie creatura creator?

 22. Omul e un animal care se roagă la ceva. Caută un model ideal. Şi uneori nimereşte, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal şi succesiunea fenomenului din el sunt creştinii. Creştinismul nu poate fi identificat cu niciun sistem filosofic, monist, dualist, sau pluralist. Creştinismul este pur şi simplu. Despre creştinism, Bergson spune că noi îl respirăm. Are materialitatea aerului. Seamănă cu aerul. Noi suntem creştini fără să vrem. Şi când suntem atei suntem creştini: că respirăm creştinismul cum respirăm aerul.

 23. Creştinismul nu e ideologie, că atunci se aseamănă cu marxismul. Religia e expresia unui mister trăit, or ideologia e ceva construit. 

 24. A fi creştin înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian. Numai sfinţii sunt creştini absoluţi. Altminteri, creştinismul, gândit real, e inaplicabil tocmai pentru că e absolut.

 25. Suveran faţă de natură, supus Divinităţii, nemuritor şi liber prin depăşirea extramundană a condiţiei sale - acesta este omul creştin.

 26. Nimic nu poate înlocui creştinismul; nici toată cultura antică precreştină. Eu sunt de părere că apogeul Europei nu e la Atena, ci în Evul Mediu, când Dumnezeu umbla din casă în casă. Eu definesc strălucirea epocilor istorice în funcţie de geniul religios al epocii, nu în funcţie de isprăvi politice.

 27. Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria.

 28. Dacă nu cunoşti revelat - prin graţie divină - sau inspirat, nu cunoşti nimic. De pildă, povestea cu mărul lui Newton, care a căzut. Nu ştiu unde am citit eu stupiditatea asta: ''Il tomba dans une méditation profonde qui l’a conduit jusqu’a la loi de la gravitation universelle''. Şi eu spun: dacă Newton gândea până la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic! Dar el a fost mult mai înţelept. Când a fost întrebat cum a descoperit gravitaţia, a zis: Am fost inspirat. Păi scrie pe măr, sau scrie undeva în natură '' legea gravitaţiei''? Fenomenele lumii interioare şi ale lumii exterioare tac. Iar omul autonom şi orgolios cred că explorează lumea interioară şi exterioară cu jocul lui de ipoteze şi că descoperă ceea ce vrea el. El caută; dar eu spun că el caută, nu că află. Sau dacă află, trebuie să fie ca Newton, inspirat.

 29. Bergson e mai cuviincios ca Aristotel şi zice că democraţia e singurul sistem compatibil cu libertatea şi demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selecţiune a valorilor. Deci democraţia e sistemul social în care face fiecare ce vrea şi-n care numărul înlocuieşte calitatea... Triumful cantităţii împotriva calităţii. Bergson a fost acuzat în micul dicţionar filozofic al lui Stalin că e fascist.

 30. Fără să gândesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămân indiferent la incapacitatea democraţiei de a asigura selec iunea naturală a valorilor. Democraţii gândesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate şi unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democraţie. 

 31. Eu cred că omul e făcut de Dumnezeu şi cred că Dumnezeu n-a instalat niciun drac în el. Nu pot să spun că Dumnezeu a făcut un om purtător de drac. Dacă omul e făptura lui Dumnezeu, dracul intră ocolit acolo, nu intră cu voia Lui. 

 32. Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existenţa lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistenţa lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Când îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre Tine? - Dumnezeu îi spune: Eu sunt cel ce sunt .

 33. În faţa lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul.

 34. Binele şi răul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu faţă de oameni. 

 35. Cărui bărbat nu-i plac femeile? În primul rând le iubeşti pentru farmecul lor, şi în al doilea rând le iubeşti pentru că fac oameni. 36. Eu încerc o experienţă: încerc să mă deparazitez de filosofie, de păducherniţa metafizicii. Cioran s-a deparazitat mai demult, deşi face filozofie. Un prieten de-al meu zice: te deparazitezi, dar foloseşti sculele ei. Da, dar dacă mă urc în tren, nu înseamnă că zeul meu e calea ferată.

 37. În Evul Mediu s-a formulat de către filozofii şireţi teoria adevărului dublu: secundum fidem - adevărul după credinţă şi secundum rationem - adevărul după raţiune, ca să aibă cale liberă pentru filozofie. Adică să rătăcească până îi ia dracul... Că poţi, în filozofie, să rătăceşti până devii năuc. Ce-au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! N-au niciun adevăr.

 38. Babele evlavioase merg la absolut rugându-se, iar filozoful trăncănind silogisme. 

 39. Francmasoneria doreşte puterea cu lozinci democrate. Nu sunt religioşi, au o singură religie: propria lor doctrină. Pe duşmani îi anulează social. Au o structură supranaţională, deci sunt antinaturali. Toţi cei care aspiră la unitatea speciei om anulează principiul competiţiei între popoare; anulează însuşi principiul civilizaţiei moderne, născută prin luptă. 

 40. Geniul e relief, noutate, invenţie, creare de epocă şi stil. Nu e neapărat un înţelept, ci un suprainteligent. Geniile sunt originale, în măsura în care originalitatea e posibilă. În fond, maxima mea a fost aceasta: Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Prin încercarea de a imita mereu Divinitatea, prin proximitatea faţă de divin, geniul e mai apropiat de cer; dar nu sunt în măsura în care e apropiat sfântul. 

 41. În faţa lui Dumnezeu nu există genii, Dumezeu lucrând nu cu genii, ci cu oameni. 

 42. Dumnezeu a făcut lumea şi pe om; şi cu om a încoronat creaţia sa. Şi l-a însărcinat să cunoască lucrurile. De-acolo vine denumirea lor. - Originea primordială a capacităţii de a determina numele lucrurilor, care este o operaţie logică; originea mistică a gândirii logice. 

 43. Apariţia unui mare gânditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s-a murdărit şi se spală. Gândirea este o ''spălare'' a creierului. Asta mă face câteodată să cred că gândirea nu e din creier şi că acest creier e numai un sediu... De ce gândirea nu e produsă de creier, care e numai un sediu? Fiindcă n-o produc toate creierele. Dacă inteligenţa ar fi produsul creierului, atunci între Goethe şi nea Ghiţă n-ar mai fi nicio diferenţă. 

 44. Am auzit odată un profesor de la Politehnică; am avut impresia că asist la un balet de urşi. Dacă într-un salon, într-un colţ, unul fumează şi tace, ăla e inginer... Inginerul e practic, savantul nu e practic. Când i s-a spus lui Max Planck, creatorul fizicii cuantice, că s-a mai găsit o aplicaţie, el a spus: care e, mă? Uite care... - Ca să vezi, nici nu m-am gândit!

 45. Inteligenţa, oricât de mare nu e suficientă pentru a te curăţa de prejudecăţi. Cu cât inteligenţa e mai mare, cu atât prejudecata e mai voinică, pentru că ai apărat s-o justifici. 

 46. Întrebat fiind cum înţelege gândirea, în formă pură sau în exemple, Nae Ionescu a răspuns: exemplele au fost lăsate de Dumnezeu pe pământ pentru ca ideile să fie sesizate senzorial şi de proşti. 

 47. Nu ştiu de ce gluma asta de-a face istorie se practică atât de mult. Dacă ai cultul istoriei, ai cultul apariţiei şi dispariţiei; e consolator acest joc? Istorismul, adică perspectiva istorică asupra vieţii şi lumii, a dus în cimitir. Ne înecăm în istorie. Pentru că istoria nu te învaţă numai să faci ceva, ca popor; cu istoria tot ce însemnezi în interiorul unui popor devine discutabil prin faptul că nu poţi, la infinit, să lucrezi la facerea ta, ci dispari şi apare altcineva care, chiar dacă nu te înlocuieşte, te prelucrează. Şi dacă nu poţi ieşi din devenire, nu poţi scăpa de tristeţe; tristeţea metafizică e fructul devenirii. Sunt proşti istoricizanţi care se consolează prin devenire. Devenim mai civilizaţi, nu? Sau mai culţi... Adică murim ca şi caprele, numai că e mare lucru că există Kant, Descartes, există Newton, mă rog, atâţia mari creatori de cultură, şi există şi făuritorul de religie, Hristos - dar nu ne interesează! 

 48. Istoria e întemeiată pe istoria dintre Eva şi dracul. Aşa începe istoria, această rătăcire a omului, ca o damnaţie. Iar la apariţia lui Hristos, atunci s-au suprapus teandric omul divinizat şi divinitatea om şi istoria a fost anulată. Cioran are o afirmaţie extraordinară: Istoric este tot ceea ce este supraistoric. Creştinismul a punctat supraistoric, deşi a apărut în istorie.

 49. Sunt două mari discipline guvernate de principiul ireversibilităţii: termodinamica şi istoria.

 50. Nu e om, Kant. N-a reuşit să fie om cu toată stabilitatea lui. Iar badea Gheorghe, care se sincronizează cu clopotele de la biserică, e laureat al premiului Nobel pe lângă Kant.

 51. Legionarismul era în înseşi ideile epocii, dar legionarismul nu putea să iasă câştigător deoarece avea la bază o eroare – naţionalismul absolut, care este impracticabil. De la excesul de naţionalism li s-a tras sfârşitul legionarilor. 

 52. La comunişti, dacă nu eşti cu ei - sau nu mai eşti cu ei - înseamnă că eşti legionar. De ce acest ''sindrom legionar'' la bolşevici mă întrebaţi? Fiindcă legionarii sunt singurii români care n-au avut în dicţionar la litera G cuvântul glumă şi când îi prindea pe comunişti era vai de cozonacul lor. Dar de fapt, nici comuniştii nu ştiu de glumă; ăsta-i punctul lor comun cu legionarii.

 53. Nu se poate spune că mişcarea legionară n-a fost puternică! N-a avut rezultate pozitive fiindcă extremismele sunt greu suportabile. Nici fascismul italian n-a durat, nici naţional-socialismul german n-a durat şi erau similare cu mişcarea legionară. Deosebirea dintre ele şi mişcare este aspectul religios al mişcării legionare. Nici fascismul şi nici naţional-socialismul n-aveau caracter religios. Hitler era cu mituri germanice, Mussolini era ateu. Într-o întrunire se spune, Mussolini s-a uitat la ceas şi a zis: Îi dau ultimatum lui Dumnezeu ca în câteva minute să mă trăsnească dacă există! Şi apoi s-a uitat la ceas. Au trecut minutele şi a demonstrat că Dumnezeu nu există.

 54. Unde e omul, în imanenţă, absolut liber? Într-o bisericuţă din lemn din Maramureş, unde sacerdotul creştin vorbeşte de mistere, de taine, şi se lasă învăluit de ele ca şi credincioşii.

 55. Omul e liber şi eliberat numai în templul creştin, acolo, în ritual, când se comunică tainele care îi învăluiesc deopotrivă şi pe sacerdot, şi pe credincioşi. Ca să fii cu adevărat liber, trebuie să înlocuieşti infinitul şi autonomia gândirii cu credinţa în Dumnezeul creştin: ''Robeşte-mă Doamne, ca să fiu liber!'' (Imitatio Christi)

 56. Libertatea eu o asemăn cu o frânghie agăţată de undeva, de sus. Te poţi urca pe ea la cer, participând la actul mântuirii tale creştine, sau poţi să cobori în întuneric. Bipolaritatea libertăţii. După creştini, libertatea este vehicolul cu care poţi să cobori în întuneric, dacă eşti vicios. Infractorii sunt primitivii actuali, pentru că ei nu sunt adaptabili la morala zilnică şi o calcă fiind liberi. Am învăţat la închisoare că omul e un animal stupid, deoarece confiscă libertatea semenilor săi. Tiranul e un om absurd şi lipsit de ruşine. Nu îi e ruşine să îşi chinuie semenii. Oricum suntem captivi în univers. Ne ajunge această grozăvie. Dar să intensifici această captivitate până la nivelul puşcăriei - numai omul e capabil de asemenea nebunie.

 57. Liberatea omului e partea divină din el.

 58. Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor... Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Şi asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseşte este îndrăzneala. 

 59. Luciditatea este o limpezire a spiritului nimicitoare. Când eşti lucid eşti în faţa cimitirului. A fi lucid înseamnă a-ţi da seama perfect de limitele şi neputinţele tale. Luciditatea este o categorie dizolvantă. În măsura în care Dumnezeu trebuie primit, şi nu înţeles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate. 

 60. Mă întreba Marin Preda cum era cu macedoromânii şi i-am zis: domnule Preda, macedoromânii nu sunt români, sunt super-români, români absoluţi. Atât de năpăstuiţi şi goniţi, au instinct naţional de fiară bătută. Iar eu şi dumneata pe lângă ei, avem forţă domestică de rate. Măcăim. Am stat cu macedoromâni în temniţă. Îi băteau până îi omorau, dar nu declarau nimic. Au o bărbăţie perfectă.

 61. A şi la scară umană, poate fi folositor - dar în niciun caz mântuitor.

 62. E mai mântuitoare o rugăciune într-o biserică din Găieşti decât Platon.

 63. Ideea morţii absolute stă la baza smintelii moderne.

 64. Heidegger spune aşa: ca să ieşi din anonimat, trebuie să trăieşti neliniştea perspectivei neantului zilnic. El te îndeamnă, Heidegger, să trăieşti murind absolut în fiecare zi! 

 65. Moartea mă determină să fiu esenţial. M-a impresionat foarte mult sunetul pământului căzând pe coşciugul lui Nae Ionescu.

 66. Morţii antici nu sunt deloc frumoşi. Numai morţii creştini sunt. Am găsit totuşi la Homer un mort de toată frumuseţea: Pentensileea, regina amazoanelor, omorâtă de Ahile. Şi plânge Ahile că a omorât frumuseţea asta de femeie... Şi - atunci Tersit - vocea poporului muncitor - se apucă să insulte cadavrul Pentensileei. Ahile îi dă un pumn şi-l omoară - pe poporul muncitor - că-i obraznic şi că insultă cadavrul ăleia. Aici am văzut aşadar o frumuseţe, deşi în principiu, morţii antici nu sunt frumoşi. Creştinii sunt cei care au introdus masca frumoasă a mortului.

 67. Cine slujeşte lui Cronos este obsedat de imaginea cimitirului.

 68. Omul e guvernat pe pământ de două morale: de morala dogmelor, care e creştină şi eternă, adică absolută, şi de morala normelor, care, ca morala laică, e construită pe puţinătatea şi imperfecţiunea omului. Morala laică nu poate fi desprinsă de morala absolută şi ea arată că omul se mişcă asimptotic la perfecţiune, pe care n-o poate atinge niciodată.

 69. Morala în sine, autonomă, e mai primejdioasă pentru religie decât ateismul. Ştiinţa moravurilor, ca teoretizare a moralei laice, este din punctul de vedere al Absolutului religios egală cu zero. Seamănă cu Mersul trenurilor, după părerea mea. Poţi s-o schimbi, ca pe tren, la care staţie vrei. Omul autonom nu e capabil să creeze o ordine morală. O primeşte de sus, sau nu o primeşte deloc. Cum e posibilă morala publică? Prin înstăpânirea absolută a moralei religioase creştine. Dogmele creştine trebuie să poruncească normele morale, care, fără ele, nu se deosebesc de Mersul trenurilor decât prin obiect. Morala publică într-un stat creştin trebuie să stea sub imperiul certitudinii dogmelor creştine reflectate imperfect de omul mărginit. Dacă nu situăm Biserica deasupra statului, ne aflăm în treabă şi face fiecare ce vrea.

 70. Elitele morale sunt mai presus decât cele intelectuale. Mie îmi plac oamenii care fac judecăţi. Cei care fac silogisme sunt faţă de adevăr, cum sunt curcile alea care se încurcă printre popice.

 71. Napoleon face adevărata istorie a Revoluţiei franceze. Un om care a refăcut ordinea naturală, punând parul pe haimanalele de pe uliţă. Când a fost întrebat cum îşi explică intrarea armatelor sale în ţările de Jos ca pe bulevard, în timp ce regii Franţei se pinteau la ele zadarnic, Napoleon a răspuns: N-au intrat armatele Franţei, ci ideile revoluţionare de pe drapel! Începuse o nouă filozofie a istoriei, cu Napoleon. 

 72. Fără nemurire şi mântuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanţa lui ideea nemuririi şi mântuirii, nu e liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia... 

 73. Omul a depăşit condiţia de animal abia atunci când în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu pemanenţa speciei, nici cu concepţia estetică a gloriei. 

 74. Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. Şi el rămâne aşa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător. Când, unde şi în ce scop a apărut el în calitatea asta de om? Dacă se întreabă singur şi nu e un zeu în dreptul casei care să-i reveleze data începutului, înseamnă că omul rămâne un biet animal raţional care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. 

 75. Renaşterea italiană, unde omul este situat în centrul universului, este eretică din punct de vedere creştin. Autonomizarea puterii omului este în sine demonică. Părerea mea este că omul este cel mai semnificativ, de fapt, singurul care este om, este homo religiosus. 

 76. Autonomia spirituală a omului este iluzorie şi ea se mişcă perpetuu între Dumnezeu şi dracul. Fără credinţă şi Biserică, omul rămâne un simplu animal raţional şi muritor, raţionalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la condiţiile cosmice decât restul dobitoacelor. Când zici că omul e un animal raţional, şi muritor, raţionalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adptare la condiţiile cosmice decât restul dobitoacelor. Când zici că omul e un animal raţional, atributul raţionalităţilor îl distinge de restul vietăţilor, nescoţându-l din perspectiva morţii absolute. Moartea devine relativă, ca o trecere numai prin religie - ştiinţă, oricât de savantă, nescoţând omul decât aparent din regnul animal. Nicio consolare că eu mă deosebesc de elefant sau de capră pentru că fac silogisme, dacă apar şi dispar în mod absurd din natură.

 77. Scara valorilor umane conţine: sfântul, eroul, geniul şi omul obişnuit - dincolo de aceştia situându-se infractorul. Sfântul, eroul şi geniul sunt fără voia societăţii, care e obligată să-i recunoască. Nimeni nu-ţi contestă dreptul la existenţă dacă eşti om obişnuit, dar nimeni nu trebuie să facă confuzie între tine, sfânt, erou şi geniu. Oamenii sunt egali în faţa legii, adică trebuie respectaţi ca atare, dar nu confundaţi, nu făcuţi identici, că e o gogoaşă... Nimeni nu-ţi contestă dreptul la o viaţă normală dacă porţi masca de om. Numai că dacă eşti mediocru, nu trebuie să te instalezi în vârf, pentru că nu e nici în interesul tău. Acolo trebuie să stea cei dotaţi. Sfântul stă în fruntea tablei valorilor pentru că el face posibilă trăirea absolutului la scară umană. Eroul se consumă făcând istorie şi nedepăşind sfera laicului. Eroul este admirat – aşa cum este şi geniul - dar nimeni nu i se închină, chiar dacă fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfântul se situează dintru început în eternitate, eroul moare în istorie, pentru că urma pe care o lasă el, ca om împlinit, este fixată doar în timp şi în spaţiu. 

 78. Omul nu e o sumă de miliarde de celule sau de organe. Că nu sunt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca întreg nu poate fi gândit decât biblic; ştiinţific, nu. Moise e mai valabil decât ultima noutate evoluţionistă a ştiinţei. 

 79. Umanitatea o iubeşti lesne. Pe om mai greu.

 80. Personalitatea e acel individ înzestrat cu capacitatea de a se dărui. Eroul este o personalitate, deoarece nu-ţi mai aparţine. 

 81. Eu am afirmat odată într-un salon, că Platon este mişcarea spiritului înlăuntru eternităţii. Când gîndim, toţi suntem platonicieni. Dacă eu încerc să gândesc universul, trebuie să mut Biblia în universul îngheţat al ideilor platonice. Asta înseamnă meditaţia. Platon a intuit cel mai bine jalea omului neputincios în faţa esenţelor.

 82. Faţă de măreţia lui Hristos, Platon e un personaj mărunţel şi cuviincios. Pe Platon poţi să-l scuturi şi constaţi că arhetipurile lui sunt filozofice, dar dacă muţi arhetipurile acestea în religia lui Hristos, devin modurile în care el vede divinitatea. Platon n-are divinitate, pentru că la el divinitatea e un simplu ''demiurg'', ceea ce în greceşte înseamnă ''meseriaş''.

 83. Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români.

 84. La întrebările fundamentale ''de ce?'' Şi ''în ce scop?'' aporetica rurală românească răspunde: ''d-aia''. A venit odată un franţuz la noi, cu nişte maşini, iar una nu funcţiona tocmai cum trebuie. Dar românul zice: merge şi aşa! Trebuie să scăpăm de acest ''mege şi aşa''; că ''merge şi aşa'' înseamnă că merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricând şi nu orice.

 85. La puşcărie am demonstrat vreme de două ore că istoria românilor dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor e egală cu zero. Că doar voievozii nu s-au bătut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica. 

 86. Cum văd participarea românilor de acum la mântuirea lor? - Simplu. Ducîndu-se la biserică. Şi folosind ştiinţa ca peria de dinţi. Tot ce spune ştiinţa să nu-i lase cu gura căscată şi tot ce spune un popă de la Cucuieţii din Deal să considere adevăr ritualic. 

 87. Am făcut o mărturisire într-o curte cu şase sute de inşi, în închisoarea de la Aiud. Fraţilor, am zis, dacă murim toţi aici, în haine vărgate şi în lanţuri, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el! 88. Protestantismul est o religie coborâtă la rangul de morală pentru grădiniţa de copii.

 89. Pudoarea creştină e atât de pură, încât carnea eroticului creştin, capătă pecetea spiritului, ceea ce până la creştini n-a realizat nimeni. 

 90. Eu cred că războiul nu e făcut de oameni; e mult prea serios. Îl face Dumezeu. Cum ne dă şi cutremure, ne dă şi război.

 91. Cei mai crânceni şi mai străluciţi soldaţi sunt cei ai popoarelor religioase. Când mori sub drapel, te gândeşti că te duci la strămoşi. Dar o armată care face asta e ca aceea a lui Wilhelm al II-lea, în care fiecare soldat avea o cruce la gât pe care scria Gott mit uns.

 92. Prima funcţie a unei religii reale este consolatoare, fiidcă religie am lătra precum câinii. Ne naştem, trăim, ne îmbolnăvim, îmbătrânim şi murim. Şi întreg peisajul speciei om culminează în cimitir. Destinul uman nu e o invitaţie la fericirea de-a trăi. Singurul mod de-a evita neliniştea metafizică a cimitirelor este religia. Cu religia intri în cimitir în plimbare. Cu filozofia intri în cimitir - cum a intrat prietenul meu Cioran - prin disperare.

 93. Cine n-a putut fi înlocuită? Religia! Iar filozofia care speculează autonom, face onanie mintală. Şi dacă vrea să scoată, să extragă esenţe din ştiinţele naturii, e parazit. Atât! Nu îndrăzneşti să spui despre religie, teologal vorbind, - dacă eşti cinstit - că a fost înlocuită de filozofie sau de ştiinţă. Un creştin îşi spune că advărul se defineşte prin jocul celor două lumi: cea de aici o oglindeşte imperfect pe cea de dincolo. Spune contra dacă poţi!

 94. Religia este principiul uniformizator al speciei umane şi este singura salvare în care se poate vorbi despre egalitate. 

 95. Religia transformă poporul într-o masă de oameni culţi. 

 96. Între un laureat al premiului Nobel care nu s-a idiotizat complet şi a rămas religios şi un ţăran analfabet nu există nicio diferentă.

 97. Nivelul meu intelectual, chiar dacă sunt savant, nu depăşeşte nivelul unui popă obscur din Bărăgan. Pentru că preotul ăla, în ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatră, stă de vorbă cu absolutul.

 98. Ştiinţa se mişcă asimptotic la absolut. Arta se mişcă asimptotic la absolut. Ştiinţa este sediul folosului şi arta este sediul plăcerii. 

 99. Religia este sediul adevărului transcendent în esenţă şi unic ca principiu unic al tuturor lucrurilor. Religia se situează peste ultimele speculaţii teoretice ale ştiinţei, prin adevărul absolut unic, care e Dumnezeu. Să vină un laureat al premiului Nobel ateu. Ce-o să-mi spună el? O babă care cade în faţa icoanei Domnului străbătută de absolut e om, şi ăla e dihor laureat.

 100. În Ispita de pe munte - retro satana - Iisus spune: ''Împărăţia mea nu e din lumea aceasta''. Asta-i nemaiauzit! Du-te în împărăţia Lui cu trenul sau cu racheta dacă poţi. Nu poţi! Înotăm în Univers ca mormolocii, şi lumea lui Hristos se situează transcendent ca-n Ispita de pe munte, în mod etern. 

 101. Revoluţia este o înaintare pe loc. Nimic nu mai poate fi inventat după facerea lumii; doar dacă te situezi în afara ei şi creezi o lume nouă. Revoluţia nu adaugă nimic Ideilor lui Platon. 

102. Revoluţia franceză n-a fost o revoluţie, nici revoluţia rusă n-a fost o revoluţie. Nu există revoluţii, ci doar tehnici insurecţionale în bătălia pentru putere (Curzio Malaparte). Dacă e o ''restructurare'' a omului, aceasta s-a întîmplat o singură dată în timp, la apariţia lui Hristos.

 103. Aşa am spus eu în temniţă: Domnule colonel - eram şase sute de inşi într-o curte închisă - nu veţi fi voi, comuniştii, niciodată revoluţionari până nu veţi imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat istoria lumii, pe Hristos. În parabola cu oaia rătăcită, un păstor părăseşte o turmă întreagă în căutarea unei oi. Să ştiţi, asta se cheamă ''unanimism moral creştin ''. Fiindcă în universul lui Hristos o celulă care mai palpită într-un muribund e mai valoroasă decât toate galaxiile posibile. 

 104. Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândită creştin, rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă, iar nu coboară pe om. 

 105. Am spus eu odată că dacă un preot din Bărăgan, când se roagă, este Dumnezeu cu el, atunci preotul ăla înlocuieşte toată Academia Română....

 106. Sfântul are forţa de coeziune a pietrei. 

 107. Un sfânt poate fi şi analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfinţenie e legată de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune. Geniul face isprăvi, nu minuni. Lumea, acum e ancorată în cultul genialităţii ca slăvire a progresului în afară. Atât. Or, cu cât suntem mai avansaţi, mecanic şi material, cu atât suntem mai departe de esenţa reală a lumii, de sfinţenie.

 108. Singurii oameni care nu pot fi suspectaţi că se înfioară în faţa morţii sunt sfinţii.

 109. A fi sfânt înseamnă a fi suveranul tău perfect. 110. M-a întrebat odată Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. ştii ce i-am spus? - ăsta nu-i om, domnule, este toată Mediterana. 

 111. Trei ore am vorbit atunci în curtea închisorii, de Platon şi despre Hristos. Zice colonelul: Vă rog să scrieţi ce-aţi vorbit, ca nu cumva ministrul de interne Drăghici să spună că sunt solidar cu dumneavoastră. - Domnule colonel, cum să fim noi solidari? Eu tocmai d-aia am venit aici, că nu suntem solidari unii cu alţii...

 112. Este incorect să ai dispreţ faţă de tehnică. Eu nu sunt tehnocrat, însă recunosc că în bătălia pentru adaptare, tehnica este universal utilă. Dar asta nu înseamnă că tehnica poartă în ea dimensiunea infinitului. 

 113. Când va dispărea ultimul ţăran din lume - la toate popoarele, vreau să spun - va dispărea şi ultimul om din specia om. Şi atunci or să apară maimuţe cu haine. 

 114. Ţăranul este omul absolut. 

 115. I-am spus eu părintelui Stăniloaie că nu mă consider un Socrate. Dar cum vă socotiţi? Popă, zic. Şi unde aveţi parohia? - N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot. 

 116. Deşi sunt bolnav şi neajutorat, nu îmi pare rău că exist. Încerc eu să-mi pară rău, dar n-are sens. Ştiţi de ce? Pentru că eu constat, în mod evident, că exist. Ceea ce mă confiscă pesimismului de a mă autonega este evidenţa existenţei mele. Omul care se sinucide n-a constatat că e om. N-a reuşit să intuiască existenţa sa. Să se trăiască pe sine. Eu nu mă pot sinucide - indiferent de starea mea, sănătate sau boală - fiindcă nu m-am făcut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Şi nici n-am să plec de voie din ea. Ăsta este jocul fundamental al existenţei mele.

 117. Am avut şi discipoli... Nu se putea să nu am discipoli, fiindcă sunt un om vorbăreţ. Toată suferinţa mea se datoreşte poftei mele de a vorbi fără restricţii... 

 118. A fost întrebat un ţăran, în închisoare: ce înţelegi din tot ce spune Petre Ţuţea! Zice: nu înţeleg nimic, dar e o grozăvie!

 119. Când am văzut, în închisoare, că tot regimul care mi se aplică e inoperant - puteam eu, ca om, să-mi explic asta? Şi atunci m-am gândit că există o forţă supracosmică, transcendentă, numită Dumnezeu. Numai El putea face isprava asta, ca eu să scap de înlănţuire. Pentru că, personal, nu mă pot dezlănţui şi elibera. Iar a vieţui acolo, la închisoare, fără asistenţa Lui nu se poate; au fost oameni care au murit... Atunci s-a născut în mine credinţa nelimitată în atotputernicia şi atotbunătatea divină.

 120. Am devenit un gânditor creştin când mi-am dat seama că fără revelaţie, fără asistenţă divină, nu pot şti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot şti de unul singur. Când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poţi cunoaşte sensul existenţei umane şi universale.

 121. M-a întrebat cineva odată: Mă Petrică, tu când te aşezi la masa de scris cum scrii? - Sunt emoţionat de fila goală. Prima mea grijă e să nu fiu pândit de demonul originalităţii. Urmăresc să nu fiu original şi să fiu cuviincios. – Eşti inspirat? - Nu, nu stă niciodată un zeu în colţul camerei mele când scriu eu. Sunt foarte neliniştit. Eu, care sunt creştin... Am două nelinişti; să nu se afle în expunerea mea nicio inadvertenţă terminologică şi nicio impietate.

 122. Nu mă interesează trecutul. De câte ori mă întreabă cineva când m-am născut, spun că într-unul din anii trecuţi. 

 123. Treisprezece ani de închisoare... Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul... Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase... Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi. 

 124. M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, dom’le? - N-am vorbit, dom’le. - Cum n-ai vorbit? - Păi împotriva voastră vorbeşte tot poporul român. Ce să mai adaug eu? Şi mi-au dat 20 de ani muncă silnică făra motive. Mi s-a prezentat sentinţa de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu? 

 125. Am fost solicitat, în închisoare, să scriu pentru revista Glasul patriei, ca şi Nichifor Crainic. Mi s-a părut ciudat să fii arestat şi să scrii, să meditezi. Adică să spui: vă mulţumesc că m-aţi arestat! Asta era o porcărie nemaipomenită, să obligi un deţinut să scrie. El poate să-şi scrie memoriile, dar nu pentru tine, ăla care-l persecuţi...

126. Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de ţăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu ştiu dacă vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic. 

 127. Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu. 

 128. Eu n-adun nimic. Îmi spunea un popă, zice, păi dumneavoastră vă risipiţi aşa, vă poate fura oricine... Zic: uite, părinte, eu, zic, am adoptat concepţia regelui Franţei în materie de risipire a ideilor mele. Concepţia lui despre cartof. Când au venit cartofii din America, ţăranii nu-i cultivau. ''Să mâncăm noi buruiana asta din pămînt...'' Ce a zis regele Franţei? ''Mă, seamănă, mă, cartofi pe moşia mea şi, când or vedea ţăranii că îi păzesc, or să-şi dea seama că-s lucru bun. Lăsaţi-i să fure, că aşa se răspândesc cartofii în ţară.'' 

 129. Odată, în hol la Athénée Palace, m-a arestat Securitatea pe motiv că fac speculă. Cu ce? i-am întrebat. Nu mi-au răspuns. Şi atunci mi- am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: ''Cu idei, frate, cu idei!''

 130. Un umanist pur, adică indiferent religios, practică formele vieţii de junglă, împingând cruzimea până la forma gratuită a bestialităţii tigrului. Vremea noastră este plină de astfel de exemplare. 

 131. Umanismul este una din formele grave ale rătăcirii omului modern, care pleacă din antropocentrismul Renaşterii. În Renaştere, ''titanii'' s-au umflat prin autocunoaşterea necunoaşterii. Ei nu se cunoşteau pe ei înşişi şi au crezut că s-au descoperit ca oameni.

 132. Omul - javra asta bipedă, pe care eu îl consider ''animal prost'',
homo stultus - atunci când se screme să facă singur ordine, adică când practică umanismul, îl înlocuieşte pe Dumnezeu cu el. Nicăieri Dumnezeu n-a avut de furcă cu dracul mai mult decât în sacrul spaţiu al Italiei. Acolo, adică, unde s-a născut umanismul în Renaştere. 

 133. Vlad Ţepeş are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ştefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l- a şi bătut. Şi are mai ales meritul că a coborât morala absolută prin ţepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap şi ţi-era frică să n-o furi tu de la tine. Ăsta-i voivod absolut, Vlad Ţepeş. Păi fără ăsta istoria românilor e o pajişte cu miei!

UNDE EŞTI POPOR ROMĂN

Unde eşti popor romăn?
Te laşi iarăşi tras pe roată,
Horia, Cloşca şi Crişan,
Azi mai pătimesc odata?

Şi la Putna Ştefan Sfănt
Face ţarii legămănt,
De urgie să o scape
Trădătorii să’i îngroape.

Roată, roată şi iar roată
Ţepeş iarăşi se arată
Împarte cetele’n două,
Pentru viata noastră nouă.

Plănge Dunărea străbună
Că azi lumea e nebună
Şi feciorii dragi ne pleacă,
Că e ţara prea săracă.

Zac în munţi comori ascunse
Şi noi tot cu traista’n băţ
Batem la străine porţi !
Unde eşti popor romăn,

Ca durerea să ţi’o spun ?
Plăng pădurile tăiate
Şi baladele uitate,
Doinele jelesc mereu

Ne’a rămas doar Dumnezeu !
Roată, roată şi iar roată
Scoală’te romăne odată
Pune’ţi mintea ta la cer

Ca să capeţi îndrumare
Să fi tării azi salvare.
Deschide’ţi ochii odată
Că ni’i ţara iar prădată 

Să ne dăm mănă cu mănă,
Cum e hora cea strabună.
Şi să punem la hotar
Piatră de credinţă vie 

Să ne fie temelie
Pentr-o viaţa mai curată.
Roată, roată şi iar roată
Scoală’te romăne odata !

foto: sursa internet
Camelia Cristea

Avem nevoie de iubire

de Camelia Cristea

Avem nevoie de iubire
Trăim murind,
De parcă nici n-am fi.
Viața, nu e pură întămplare
Și nici hazard, sau joc de loterii.

Suntem prea slabi,
Avem mereu regrete.
Ciuntim din clipe
Și trăim dual.
Umblăm legați cu măinile de fețe
Și nu vedem
Ce e… Esențial!

Umblăm mascați.
Trișăm, pe mâna noastră,
Suntem mereu la circ, sau carnaval.
Ne risipim ca fumul de țigară,
Ce-i aruncat atât de simplu-n van!

Aplaudăm, când cade iar cortina
Și toți actorii parcă-s vlăguiți,
Banalul rol, formal, doar ca rutina,
Sărmanii histrioni sunt iarași triști.

Avem nevoie de iubire,
De vorbe simple și de’mbrațișări,
Avem nevoie de cuvinte calde,
Să vindece și cele mai rele răni.

Avem nevoie de frumosul,
Ce-i condamnat la hibernare,
În iernile ce-au năvălit
În viața noastră la’ntâmplare!

Avem nevoie, toți, să știi,
De cer senin și bucurii!!!…


Acest text participă la concursul de proză și poezie de dragoste organizat de Clujul Liber, în parteneriat cu agenția de turism City Tours and Events. 

Să spunem de Camelia Cristea

Au plecat în grabă toți cocorii
Și-a ramas o vagă amintire,
Iar în lacrimi e’n îmbrăcat azi cerul
Supărat de’această desparțire,

Ca să îndulcească clipa,
Iarna și-a trimis toți solii,
Ce dansează fară de rușine
C’o petala albă de magnolii!

A îmbrăcat pământul tot în promoroacă
Și îi spune clipei, de acum să tacă.
Că ascultă iarași șoaptele de dor,
Spuse la ureche de un pețitor.

Și îndrăgostită ca o domnișoară
A ieșit în noapte pe o prispă afară
Și la harpă căntă, din acorduri mii
Pare că întreabă : ,,Oare’ai să mai vii?”

Ninge ghioceii iernii peste noi,
Vreau în dansul astă, să ne prindem doi
Chiar dacă argintul tămplei ne apasă,
Sincer vreau să-ți spun: ,,Mie nici nu’mi pasă!”

Chiar de sunt albită, eu ma simt frumoasă.
Riduri am pe frunte, dar sunt si duioasă.
Și mai port în suflet valsuri și viori,
Mă trezesc adesea, că am capu’n nori.

Ninge ghioceii iernii peste noi,
Vreau în dansul ăsta să ne prindem doi.
Să ardă iar stele punse’n felinare,
Să spunem iubirii că nicicând nu moare!!!


Acest text participă la concursul de proză și poezie de dragoste organizat de Clujul Liber, în parteneriat cu agenția de turism City Tours and Events.

Sufletul copilului : sincer şi curat....!

 ► „Unii oameni nu putrezesc după ce mor fără să fie îmbălsămaţi, pentru că trupurile lor au fost băgate în pământ cu cerul în ei“ - Sabina Dallu, 12 ani.
 ► „În religia noastră creştin ortodoxă, oamenii care au murit se îngroapă în pământ pentru că aşa este bine, să punem la loc ceva de unde l-am luat“. - Felix Roncea, 12 ani.
 ► „Picătura este bombată, mai ales lacrima şi sudoarea, pentru că ele sunt pline de sentimente“. - Ana Maria Pop, 14 ani. 
► „Inima bate, bate până se stinge, că inima e ca lumânarea şi dacă tu crezi în Dumnezeu, El ţi-o aprinde din nou în cer“. - Claudia Drăghia, 9 ani. 
► „Ca să ne iubim semenii trebuie să ne antrenăm la nevorbit vorbe urâte“. - Arcadie Martin, 8 ani.
 ► „La uşa inimii cuiva nu trebuie nici să ciocăneşti, nici să năvăleşti, nici să te rogi, ci trebuie doar să cânţi“. - Florentina Stoian, 11 ani. 
 ► „Când îl ai pe Dumnezeu în suflet, toţi oamenii din jurul nostru ne sunt rude“. - Cătălina Opaina, 14 ani.
 ► „Umorul este vitamina de luat la viaţă grea“. - Raluca Bărbulescu, 14 ani.
 ► „Se spune despre artişti că umblă cu capul în nori, că artistul vrea mereu să-l vadă pe Dumnezeu“. - Irina Moscu, 12 ani. 
► „Omul este o adevărată fabrică de dorinţe, pentru că se naşte cu dorinţa de viaţă şi moare cu dorinţa de a fi veşnic“. - Matei Filimon, 14 ani. 
► „În bisericile ortodoxe, sfinţii sunt slabi, alungiţi la faţă şi la corp, pentru că aşa arată cei care sunt buni la suflet, că lor le-a rămas în corp doar sufletul, au ajuns numai piele şi suflet“. - Tudor Matache, 12 ani.
 ► „E bine ca atunci când eşti elev să înveţi poezii, pentru că aşa cum depun oamenii bani în bancă, pentru mai târziu, trebuie să aduni poezii în şcoală, ca să ai poezie când te faci mare“. - Ana Matei, 12 ani.
 ► „Nu-şi trăiesc viaţa, spun unii despre călugări, deoarece li se pare greşit cum călugării prea şi-au lipit viaţa de suflet şi nu şi-au lipit-o de trup, cum fac alţi oameni“. - Paul Păun, 12 ani.
 ► „Numai cel ce aude cu sufletul, se poate încânta de concertul dat de greier şi de izvor“. - Nicoleta Ştefan, 14 ani. 
► „Muzica te curăţă de urât, dar numai dacă o foloseşti ca săpunul, adică toată viaţa, nu aşa, din când în când“. - Irina Răducanu. 
► „Diferenţa dintre mama, tata şi Dumnezeu e că mama şi tata pot crea oameni, dar nu plante şi animale şi e imposibil ca ei să facă o mare“. - Roxana Chis, 10 ani.
 ► „Sfinţii învaţă la o şcoală din cer, că ei locuiesc pe pământ, dar îngerii le aduc din cer lecţii în fiecare zi, să le facă acasă“. - Leon Alexandru Guţu, 8 ani.
 ► „Dumnezeu îi iubeşte pe cei necredincioşi, dar îi iubeşte cu suferinţă“. - Ion Martin, 10 ani.
 ► „Albinele de aia ne dau nouă toată ceara lor, că au văzut ce facem noi cu ea, că facem lumânări pentru Dumnezeu, şi atunci albinele nu o mai păstrează pentru ele“. - Pavel Martin, 8 ani. 
► „Dacă ar apărea aici, acum, Domnul nostru Iisus Hristos l-aş întreba dacă mă poate duce la Mama Lui, că eu vreau să o întreb pe Maica Domnului cum este să ai un copil-Dumnezeu“. - Alina Andreea Zane, 8 ani.
 ► „Icoanele sunt portretele de familie ale lui Dumnezeu“. - Ana Maria Badea, 12 ani.

Dumnezeu m-a calauzit si rostopasca mi-a salvat viata!

Scris de Alec Blenche in data de ianuarie 10, 2014

Din seria marturiilor vindecatoare va prezentam povestea emotionanta a doamnei Flory Iacsity, care s-a vindecat de tiroida Hashimoto

“Povestea mea, incepe cred, cu povestea mamei mele, bolnava de o alta boala autoimuna, bolnava de 35 de ani, o trauma pt mine, dar nerealizand niciodata ca, am mostenit ceva ce avea sa-mi marcheze si schimbe viata! Am avut din copilarie probleme cu raceli frecvente, o operatie de amigdalita, dar nimeni nu si-a dat seama ca eu am probleme mult mai mari care mai tarziu mi-au facut viata un cosmar! Eram abonata antibioticelor, in ultimii ani avand chiar pneumonii si dureri mari de gat! La 36 de ani(acum am 43), am decis sa vin la munca in Italia, fiind o persoana foarte activa , avand medici buni la care mergeam frecvent la control! Schimband clima, apa, aerul, am inceput sa am dureri de gat tot mai puternice, oboseam usor, simteam ca ceva rau mi se pregateste, dar nu banuiam dimensiunea raului.

Munceam tot mai greu, ma trezeam dimineata mai obosita decat ma culcasem, chiar daca dormeam toata noaptea, ma durea capul si eram fara putere, cu dureri grozave in gat! Eram intr-un sat , uitat de lume ,neavand acces imediat la un centru specializat, dar oricum nu ar fi schimbat mare lucru, pt ca bolile autoimune nu au cura! Cand n-am mai reusit sa respir,am fost dusa de urgenta la spital, unde mi s-a spus ca sigur am facut alergie la ceva medicament , dar nu e nimic de speriat! A urmat un calvar de 4 ani, din care crizele respiratorii erau cel mai mare cosmar al meu; medicii mi-au dat o gramada de diagnostice si cure, care mi-au facut mai mult rau, decat bine!

Luam hidrocortizon pt crizele respiratorii, mancam greu pt ca nu puteam sa inghit, dar mi-era vesnic foame , pt ca toate curele puternice au efecte secundare puternice! Asteptam sa se raceasca mancarea, nu puteam sa inghit cald, nu puteam vorbi, eram un om condamnat! Am ajuns la 100 kg, 3 crize respiratorii la zi, dureri ingrozitoare de gat si un moral la pamant! Nu puteam nici sa ma intorc acasa pt ca nu puteam sa calatoresc, si stiam ca acasa nimeni nu se uita la tine daca nu ai bani sa-ti platesti curele! Asa ca am decis sa lupt pt viata mea, sa muncesc incet, asa cum pot si sa incerc sa am o speranta, sa nu am soarta mamei mele, care de 35 de ani sta mai mult pe pat sau in spital!

Primul lucru bun, dupa un timp,a fost ca un medic din Italia si-a dat seama ca am probleme la glanda tiroida, gatul mi-era inflamat , nu puteam nici sa-mi intorc capul, durerile erau groaznice! Dupa o lunga perioada de timp, in care crizele respiratorii s-au mai diminuat, am hotarat sa ma intorc in Romania , pt ca voiam sa fiu cu familia mea;medicii mi-au descoperit o ciuperca in gat, de la prea multe antibiotice si hidrocortizon, se numeste Candida si eu eram plina de asta ma durea in interior gatul atat de rau; dar pe mine ma durea si in afara si trebuia sa fac analize mai profunde la endocrinologie. Am fost la Timisoara si mi s-a pus diagnosticul de tiroidita autoimuna Hashimoto, dar nici un fel de tratament! Ma tineam cu greu pe picioare,eram slabita si disperata!Am incercat si la Cluj la institutul Oncologic,avand si noduli, vroiam sa ma operez,orice doar sa ma simt macar putin mai bine!

Medicii mi-au spus ca pt mine nu se poate face nimic, problema fiind a sistemului imunitar, oricum, operatia nu mi-ar fi ajutat mult. Am simtit ca totul s-a terminat pt mine, m-am intors acasa cu sufletul pustiit si m-am rugat lui Dumnezeu sa ma ajute sau sa ma ia la el, pt ca nu mai puteam, era prea mult! Dupa cateva zile, eram in pat, sotul meu ma ajuta si ma sustinea sa nu cad din picioare, cineva mi-a pus in mana o revista, nu aveam nici un chef de nimic, ameteam imediat, analizele de sange erau toate in stele, aveam palpitatii si nu vroiam nimic; dar ceva m-a indemnat sa deschid acea revista in care am gasit cateva randuri despre rostopasca, ca ajuta mult in bolile autoimune!

Am stiut imediat ca sosise raspunsul a ceea ce eu cautam de atata timp! Sotul meu mi-a cumparat tinctura de rostopasca, am citit prospectul si am facut exact asa cum scrie! Dupa 3 zile am coborat singura din pat si am reusit sa stau singura in picioare;am izbucnit in plans , de fericire, uitasem ce bine e sa stai in picioare singur, am continuat cu consecventa tratamentul si organismul meu, a inceput sa-si revina la normal! Am suspendat orice medicament, n-am mai avut niciodata vreo criza respiratorie, nu mai imi cadea parul atat de mult, ma uitam in oglinda si vedeam un progres fantastic; am slabit 23 de kg in 2 ani,fara diete, incepeam sa imi reiau viata mea de unde mi-o furase boala. Pt Candida folosesc propolis, un dezinfectant exceptional, mi-au disparut mult din cearcane, multi din cei care m-au cunoscut cand eram bolnava nu ma recunosc, ma privesc ca pe un mort intors la viata! Ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi, cand stau in picioare, cand inghit, cand vorbesc, pt ca pot sa ma bucur de viata! Acum, ma ocup eu de alti bolnavi, muncesc, stiu ca toata viata o sa am aceasta boala, pt ca mi-a fost diagnosticata prea tarziu, dar cu aceasta planta am o viata normala,o viata noua! Va doresc tuturor numai bine, sa nu treceti niciodata prin ce am trecut eu, dar daca suferiti, nu uitati ca Dumnezeu va poate ajuta, luptati, zambiti , viata e frumoasa!”
Daca ai si tu o poveste vindecatoare si vrei sa ii ajuti si sa ii inspiri si pe altii ne-o poti trimite la adresa de email : office@viataverdeviu.ro si noi o vom publica pe site-ul www.viataverdeviu.ro