ATUNCI CÂND ...

 

Când încetezi să mai simţi lipsa, toate lucrurile vor veni la tine.
Când te opreşti din a te lupta cu lumea, toată lumea se va apropia şi îţi va vorbi despre iubire.
Când accepţi, transformi.
Când îţi faci curaj să încerci ceva nou, dispar condiţionările iar lumea te surprinde.
Când devii blând precum apa, penetrezi toţi porii pământului.
Când începi să te priveşti, lumea dispare.
Când laşi să plece ce nu este pentru tine, acest gol atrage ceea ce cu adevărat îţi aparţine.
Când te pierzi, te regăseşti.
Când te decizi, determinarea găseşte pe Cine Eşti şi îţi şopteşte ce doreşti.
Când renunţi la război, câştigi bătălia.
Când îţi linişteşti mintea, tot Universul coboară la picioarele tale.
Când nu te grăbeşti, totul se apropie de tine.
Când renunţi la dorinţa de a controla, lumea se va acomoda ţie.
Când alegi să nu reacţionezi, schimbi rezultatul.
Când accepţi schimbarea şi incertitudinea, încetezi să mai suferi.
Când te găseşti pe tine însuţi, încetezi căutarea.
Când îţi îmbrăţişezi durerea, devii prietenul tău.
Când devii Conştient, apare DUMNEZEU.

Asezamantul Elisei

As dori....

                    

Aş dori să pot trimite către tine,
Plin de cântec, de lumină şi de dor
Adevărul frumuseţilor divine,
Împletit în bucuriile senine

 
Minunat, iubit şi veşnic mărţişor...

Şi-aş dori ca mâna mea să ţi-l aşeze
Nu pe inimă, ci-acolo-adânc în ea...
Ca frumoasă şi curată s-o păstreze

Ca un soare minunat să-ţi lumineze
Şi să-ţi facă fericită viaţa ta...
C-a adevărul e podoaba minunată
Mai de preţ decât oricare talisman

Care nu se învecheşte niciodată
Şi-i din ce în ce mai binecuvântată
Şi-i din ce în ce mai scumpă, an de an...
Iar în ziua răsplătirii fericite

Când vedea-vom veşnicia răsărind
Când ca miile de stele strălucite
Străluci-vor inimile preaiubite
Cerurile minunate-mpodobind

Printre ele şi-al tău suflet să răsară
Minunat şi binecuvântat odor
Strălucind ca prima zi de primăvară
Pe frumosul sân al cerului comoară,

Un curat, iubit şi veşnic mărţişor.

LEGENDA GHIOCELULUI

Într-o zi, un înger zbura în văzduhul limpede legănându-se printre stelele strălucitoare.

La fiecare stea se oprea şi culegea o floare la întâmplare. Si după ce adunase câte una din fiecare lume a universului, făcând astfel în braţe un buchet ceresc, s-a pogorât pe Pământ şi a cules şi de aici o floare la întâmplare. Apoi, urcă din nou la cer şi dispăru sub bolta de azur. Florile de pe Pământ, care îl zăriseră pe îngerul strălucitor, fără a vedea însă şi floarea ce o luase, se întrebau geloase care dintre ele era fericita surioară pe care o alesese îngerul şi o luase cu sine. “Este un trandafir”, spuneau trandafirii. “Este un crin alb ca şi el”, spuneau superbii crini. “Nu, este o floare de portocal cu parfum divin”, încercau să convingă portocalii.

 
“Vă spun eu, suratelor, că nu poate fi decât o lalea”, strigă fălindu-se o lalea splendidă. Chiar şi violeta, atât de modestă de obicei, aspira la cinstea de a avea o soră în Rai şi susţinea cu blândeţe că îngerul luase cu el o violetă.

 
Singur, ghiocelul stătea deoparte, în tăcere. Celelalte flori uitaseră de el. Deodată, din înaltul cerului o lacrimă ca o perlă căzu şi prinse a străluci pe ghiocelul cu tulpiniţa frântă. îngerul nu mai apăru; însă o voce divină străbătu văzduhul înmiresmat, ca o rugă blândă şi necontenită.

“Biată floare, zise, floare cu adevărat modestă; pentru că te-am vătămat, cere-mi o răsplată; spune-mi, ce doreşti?”

 
“Mai nimic”, răspunse ghiocelul. “Vrei parfumul trandafirului?” “Nu.” “Strălucirea lalelei?” “Nu.” “Albastrul brebenelului?” “Nu.” “Frunza parfumată a lămâiului?” “Nu.”

“Atunci, ce doreşti?”

“Pentru că îţi face plăcere să-mi oferi un dar, Stăpâne, dă-mi voie să mă nasc şi să înfloresc iarna, sub zăpadă şi promoroacă şi fă ca la mireasma mea îmbătătoare, la apariţia mea binecuvântată, oamenii înăspriţi şi înfriguraţi de vânt şi de ger să se simtă încălziţi şi întăriţi de speranţa apropiatei primăveri, a soarelui de foc cu raze divine.”

 
Din ziua aceea, ghiocelul este totdeauna prima floare care ne zâmbeşte...”

DRAGOBETELE, SĂRBĂTOARE PĂGÂNĂ

Asistăm în aceste zile de sfârşit de februarie la o propagandă din ce în ce mai acerbă a unei sărbători, ce face parte din tradiţia populară străveche românească păgână, şi anume Dragobetele. Pe lângă alte sărbători populare vechi antice româneşti, cum ar fi Mărţişorul, Babele, Dragăicile sau Sânzienele, etc., sărbătoarea Dragobetelui nu are nimic în legătură cu creştinismul.

Această sărbătoare a apărut în perioada antică a tracilor şi este o sărbătoare cu caracter de superstiţie păgână, care readuce în prezent un trecut, în care strămoşii noştri se închinau la zei şi aveau multiple ritualuri păgâneşti, în care se adorau zeii şi nu pe Dumnezeu adevărat.

Datorită vechimii şi importanţei date în trecut acestora, toate aceste obiceiuri s-au păstrat în unele sate din România pănă în zilele noastre.

În ziua de Dragobete fetele topesc zăpada, apoi se spală cu ea pe faţă, sau în alte părţi ale ţării sunt alte tradiţii, cum ar fi acelea că fetele pleacă peste deal şi care băiat vine din urmă şi o ajunge înseamnă că acela îi va fi viitorul soţ. Deci, aceste sărbători sunt nişte ritualuri păgâne şi s-au păstrat doar în anumite regiuni ale ţării.

Motivul pentru care din ce în ce mai mulţi spun că această sărbătoare trebuie sărbătorită este unul pur comercial, asemănător variantei americane Valentine's day, cand se organizează fel de fel de manifestări şi adunări publice unde vânzările de produse specifice fac profituri uriaşe unor comercianţi şi producători ce au o gândire pervertită spre profit cu orice preţ. Nu dragostea de neam, de tradiţii şi de păstrare a valorilor tradiţionale le dau imbold şi energie acestor propagandişti pentru a propaga aceste idei şi valori anticreştine, sarbătoarea Zeului Dragobete, ci pur şi simplu dragostea de profit şi de averi câştigate lovind şi scuipând faţa Celui care a venit pe pământ în chip de om să ne arate o nouă cale şi noi valori ce trebuiesc preţuite şi respectate de oameni.

Un alt motiv al promovării acestei sărbători păgâne este şi ura ateilor şi apostaţilor faţă de tot ceea ce aminteşte de iubitul nostru Mântuitor şi Dumnezeu Iisus Hristos.

Sfântul Ştefan Cel Mare a învins pe păgâni datorită credinţei sale şi pentru faptul că el a fost un bun apărător al ţării şi al credinţei creştine drept măritoare. Datorită lui astăzi suntem ortodocşi şi nu musulmani.

Toate aceste sărbători păgâneşti acoperite de o falsă valoare creştină cum sunt Halloween, Valentine’s day, etc., au o influentă care vine din occident, din partea unor forţe oculte ce doresc să ne distrugă credinţa în Dumnezeu, prin reînvierea unor ritualuri păgâneşti antice sau aducerea unor noi sărbători străine tradiţiei noastre creştine bimilenare.

Sfânta Scriptură ne învaţă în cele zece porunci ca să nu-ţi faci chip cioplit şi să nu te închini lor, ci să te închini doar lui Dumnezeu. Noi ştim care au fost consecinţele poporului evreiesc pentru închinarea la idoli. Ei au fost tot timpul pedepsiţi şi au avut de suferit, atunci când se depărtau de la adevăratul Dumnezeu şi nu îndeplineau poruncile date de El. De aceea, închinarea la idoli a dus la distrugerea acestui popor, care până în prezent suferă şi sunt în războaie şi în neînţelegeri. Însuşi poporul evreiesc, pentru faptul că nu a împlinit poruncile lui Dumnezeu, a fost tot timpul cotropit şi distrus. În jurul său erau multe popoare care nu cunoşteau pe Dumnezeu şi se închinau idolilor, însă cu poporul evreu El a făcut multe minuni. Pentru că se închinau la idoli erau pedepsite şi alte neamuri, dar mai cu seamă poporul israelitean care cunoştea că închinarea la idoli este păcat.

Ceea ce putem considera „idolii de azi”, este atunci când ne îndepărtăm de adevăratul Dumnezeu, ne îndepărtăm de învăţătura şi tradiţia creştină, de învăţăturile Sfintei Scripturi şi începem a căuta pe Dumnezeu prin alte surse şi metode. Diferiţi oameni vin de peste hotare cu diverse învăţături şi idei ce nu au nimic în legătură cu credinţa noastră ortodoxă. De aceea, noi trebuie să fim cu luare aminte, după cum ne spune Sfânta Scriptură, pentru că Diavolul umblă prin lume şi caută ca un leu pe cine să înghită. Satana tot timpul bântuie prin lume să capete o pradă. Am putea menţiona faptul, că această capcană este un pericol pentru generaţia tânără. Tinerii de azi caută să se îmbogăţească peste noapte, doresc să aibă de toate fără a munci, să aibă un salariu mai mare şi o viaţă mai bună decât a părinţilor lor.

Via a vis de sărbătoarea Dragobetelui, în varianta occidentală Valentine’s day, în diferite show-ri sau serbări organizate chiar în şcoli s-au făcut concursuri unde tinerii au fost puşi să se sărute fără încetare oferindu-se premii acelora care rezistă cel mai mult. Acesta este un act anticreştin, imoral. Celor ce au rezistat până la sfârşit li s-au oferit un certificat de căsătorie pentru 24 ore iar persoana care le-a înmânat acest certificat a fost numită „preot”. Este un lucru diabolic, iar Satana a lucrat prin aceşti organizatori ca să răspândească imoralitatea. De ce spunem că aceste lucruri sunt imorale? Prin faptul că li s-a oferit tinerilor certificatul de căsătorie pentru 24 ore, vedem că se încurajează păcatul curviei.

Cine doreşte să-şi păstreze fecioria până la căsătorie, va fi protejat de Dumnezeu şi îi va ajuta să aibă o căsnicie frumoasă. De fapt, în zilele noastre, datorită pervertirii spre păcat a societăţii, faptul de a-ţi păstra fecioria până la căsătorie este privit ca un lucru desuet, demodat, retrograd şi acei tineri sunt priviţi ca nişte ciudaţi de către majoritatea oamenilor, chiar dacă nu o mărturisesc public. Nu trebuie să se întristeze acei tineri că sunt respinşi şi desconsideraţi de societate. Şi Mântuitorul Iisus Hristos, datorită felului său de a fi, sfidător la adresa obieceiurilor satanice şi iubitor de Dumnezeu, a fost scuipat şi înjurat în faţa chiar de către cei care cu puţin timp înainte îi făceau osanale şi îl întâmpinau cu ramuri de finic la intrarea Sa în Ierusalim.

Un alt exemplu de distrugere al valorilor creştine, este împărţirea gratuită a prezervativelor prin şcoli. Prin această acţiune, aceşti propovăduitori ai păcatului, într-un fel le-ar zice tinerilor: „Folosiţi-vă de acestea, ca să nu vă îmbolnăviţi”. Din nou, în felul acesta cei care împart prezervative, încurajează păcatul în loc să-i înveţe pe tineri din punct de vedere al moralei creştine să se păstreze curaţi până la căsătorie.

Mulţi ne numim că suntem creştini şi chiar ne batem cu pumnul în piept că suntem ortodocşi, dar suntem doar cu vorba. Dacă toţi am fi creştini cu fapta, atunci nu am participa la asemenea show-uri, acţiuni sau proiecte care nu sunt conforme învăţăturii şi valorilor creştine. Biserica ortodoxă întotdeauna ne cheamă, indiferent de vârstă, ca fiecare să fim treji din punct de vedere spiritual şi să apărăm valorile moralei creştine cu orice preţ. Trăim într-o vreme când se promovează ideologii occidentale pentru a ne distruge credinţa noastră ortodoxă. Cu scopul acesta s-au introdus aceste sărbători.

De exemplu în Marea Britanie, la 14 februarie nu se mai sărbătoreşte ziua „Sfântului Valentin şi Valentina”, ci „Ziua Sexului”. Acolo s-au depăşit toate limitele bunului simţ şi am putea spune că se pune preţ pe păcat şi nu pe o relaţie de suflet, ci pe relaţiile sexuale. Dacă se numeşte sărbătoarea sexului, nu se mai are în vedere sufletul, ci doar parte fizică. Dumnezeu este dragoste, şi cel ce trăieşte în Dumnezeu are dragoste. Dar Dumnezeu nu ne spune că dragostea pe care El ne-o dă, trebuie să o reflectăm prin aspectele fizice. În primul rând între doi tineri îndrăgostiţi trebuie să fie o relaţie de suflet şi să aibă la bază o dragoste duhovnicească. Iar atunci când se căsătoresc bineînţeles trebuie să aibă la bază şi aspectul fizic, adică relaţiile sexuale, pentru a avea copii şi pentru a-şi exprima dragostea. Promovarea valorilor anticreştine care vin din Europa sunt pentru ţara noastră distructive şi vor distruge atât credinţa cât şi neamul nostru.

Din punct de vedere al bisericii ortodoxe, noi avem datoria să ne rugăm. O rugăciune este o convorbire dintre om şi Dumnezeu. Dacă omul îşi doreşte ceva, trebuie să se roage lui Dumnezeu pentru acel lucru. În acest caz nu mai avem nevoie de superstiţiile şi obiceiurile folosite de Dragobete, care îl invocă pe diavol. Ar fi foarte bine, dacă fetele s-ar trezi dimineaţa şi s-ar ruga lui Dumnezeu să le trimită mirii de care au nevoie şi pe care Dumnezeu i-au pregătit pentru ele. Multe din acestea, mai întâi de toate, se duc la vrăjitori, care bineînţeles lucrează cu puterea diavolească, iar când au probleme, abia atunci se adresează bisericii.

Evident că fiecare păcat, dacă nu este mărturisit, de fiecare persoană în parte, la un moment dat va fi pedepsit. Pedeapsa lui Dumnezeu este diferită. Totodată, niciodată nu ştim când va veni mânia lui Dumnezeu peste noi. Ar fi bine să ne trezim din acest somn al păcatului, să ne pocăim şi să înţelegem că ceea ce facem nu facem bine, ci facem împotriva voii lui Dumnezeu, iar consecinţele se vor putea răsfrânge inevitabil asupra viitoarei generaţii.

Bătrânețea e trista ? ?

Dupa ce am facut cumparaturile, era ora 12; am iesit din centrul comercial si cautam prin buzunare cheile de la masina.
Nu erau in buzunar.......aveam doar actele masinii...
M-am intors in fuga prin toate magazinele pe unde umblasem, dar nimic: nu erau nici acolo.
Deodata, imi dau seama ca poate le-am lasat in contact.
Aveam discutii cu sotia ca le mai uitam in contact cateodata.
M-am speriat: putea oricine sa imi fure masina din parcare.
Am fugit in parcare si.....NU ERA MASINA!!!!
Am sunat imediat la politie. Le-am dat localizarea, descrierea masinii,numarul de inmatriculare, le-am spus unde era stationata, etc...etc....
Am marturisit ca am lasat cheile in contact si ca de-aia mi-a fost furata.
Si... de-abia atunci mi-am facut curaj sa o sun pe sotia mea.
- Iubireee...... (m-am balbait; intotdeauna ii zic ,, iubire" in astfel de momente);
mi-am lasat iar cheile in contact ... si mi-au furat masina ...
Dintr-o data s-a facut liniste... atat de liniste ca am crezut ca s-a întrerupt apelul.
Dar, apoi, dintr-o data o aud strigând la mine:
- Eu te-am dus la centru comercial azi dimineață si te-am lăsat acolo!
Iar s-a facut liniste!!!
Rușinat dar fericit in acelasi timp, ii zic:
- Ce bine!, atunci vino să mă iei.
La care ea strigă si mai tare la mine:
- NU POT!
- De ce?
- Nu pot sa vin acum!
O sa vin dupa ce il conving pe polițistul ăsta ca eu nu am furat nici o mașină !!!!
Sunt arestată .
______________
Să nu râzi singur!
Trimite-l si tu prietenilor tăi care vor îmbătrâni si ei curând ...

Bucură-te

Astăzi, ca și ieri,

Este clipa de frumusețe ce ți-o oferi,

Ochii când i-ai deschis

Și ai privit lumea ce te înconjoară, lume de vis.

Să privești ca pentru prima oară,

Tot ce ți se oferă, tot ce te înconjoară!

Să privești totul cu mirare și încântare,

Să descoperi misterele din fiecare!

Să-ți scalzi privirea cu lumea întreagă,

S-aduci mulțumirea ta, pios, ca o ofrandă.

Și tot atunci să înțelegi și să ști,

Că poate fi ultima ta privire ce ți-o vei aminti.

Bucură-te de clipa minunată

Când întreaga lume ți se dăruiește toată.

Phy

Berlin, Germania, joi  20.02.2025, ora 7,05÷7,15

Viata e un pumn de pietricele colorate

Un om a gasit o punga mare cu pietricele colorate pe tarmul unei ape.

 A luat-o si mergand spre casa incepu sa arunce pietricelele in apa, tinti pasarile care treceau pe deasupra, se amuza aruncandu-le aiurea. In momentul in care mai avea in punga doar doua, trei pietricele, pe care se pregatea sa le arunce si pe astea fara rost, s-a intalnit cu un vecin. 

Acesta s-a uitat la pietricele, dupa care zise: “

- De unde ai pietricelele acestea, fiindca sunt foarte pretioase!”. 

Afland asta, omul nostra pleca disperat sa caute pietricelele aruncate aiurea, dar era greu sa mai recupereze ceva.

Asa facem si noi cu zilele vietii noastre. Fiecare zi a omului, fiecare saptamana, fiecare luna, fiecare an sunt comori pe care le aruncam fara nici o precautie, cand le-am pierdut e imposibil sa le mai recuperam.

Parintele Iustin Parvu

NEAMUL ROMÂNESC NU MOARE!

Eliana Popa

Când or plânge-n cer poeții pentru Neamul Românesc
Radu Gyr și Eminescu iar condeiu-și pregătesc
Dar acuma versul lor va fi literǎ ce arde
Va fi imnul deșteptării, imn de dincolo de moarte!

Și în fiecare slovă care picură-nspre noi
E o lacrimă desprinsă dintr-o geană de eroi
Toată lacrima căzută într-un rai de trandafiri
E tot sângele ce-a curs sub o zeghe de martiri.

Și în fiecare vers aruncat pe-al țării plai
E durerea unui neam așezat sub bolți de rai
E tăișul unei sǎbii ce-a ținut-o-n mâini Ștefan
Este sângele ce-a curs dintr-un fiu de Brâncovean.

Este IMNUL DEȘTEPTĂRII picurat peste Carpați
Este Gyr, e Eminescu printre slove re-nviati
E și sânge e și vers, e și dor, e și chemare
Cât mai plâng în cer poeții NEAMUL ROMÂNESC NU MOARE!

ȘTIAȚI CĂ ?

  

RÂNDUNICA se mai numește PASAREA SFÂNTĂ ?


Bunicii ne spuneau că dacă RÂNDUNICA își face cuibul în streașină casei tale, întrega familie este binecuvântată și apărată de boli , foc și alte necazuri. Am fost strașnic instruiți să nu deranjam cumva cuibul rândunicii și să -i facem rău ei sau puișorilor, pentru că se va abate asupra noastră un blestem necruțător!

Cel mai ecologic insecticid este rândunica: într-o singură zi poate elimina 850 de muște și țânțari...o pereche circa 1700 .

"Cântăresc aproximativ 20 de grame, dar au parcurs mai mult de 5000 km în zbor. Au trecut deșertul Sahara. Au zburat peste mari si tari fără să se poată odihni. Au luptat împotriva furtunilor și a vânturilor. Au făcut ceva extraordinar. Și toate acestea ca să vină și să se reproducă chiar în acel colț al casei noastre, sub acoperiș

. O singură rândunică poate consuma până la 850 de muște și țânțari pe zi. Dacă am avea norocul de a găzdui un cuib al acestei specii în mediul nostru familial, cuplul singur ar putea elimina aproximativ 1.700 de muște și țânțari pe zi. Nu există insecticid mai eficient și ecologic.

 
- POVESTEA rândunelelor.

- Spune povestea noastră, pe când Iisus era copil în casa lui Iosif în Nazaret, se juca împreună cu copii de vârsta lui în mod firesc, frâmântând din pământ cu apă cu sfintele Lui mânuțe, păsărele din clisă.

- Apoi așeza păsărelele pe malul râului, cu aripioarele întinse, suflând peste ele viață, ele iși luau zborul, iar pruncul Iisus se bucura nespus.

- Un fariseu dușmănos, trecând pe acolo, a văzut și L-a întrebat cu asprime:
"Ce faci Tu acolo, măi copile?

- Furios, fariseul a vrut să sfărâme păsărelele din pământ cu piciorul, călcând pe ele.

Pruncu Iisus le-a făcut semn cu sfintele lui mânuțe și plin de grija și dragostea lor, le-a zis:

- Hai zburați micuțelor!

- Păsărelele au prins viață și au zburat ca celelalte păsări vii, fără ca fariseul să mai apuce să le strivească cu piciorul.

- Ele au prins viață, au început să fie foarte zglobii, iar Pruncul Sfânt le-a zis:

Rândunele să va numiți!

La început ele aveau culoarea cenușie, precum pământul din care erau făcute.

 
- Au zburat în jurul acoperișului caselor, unde și-au făcut cuiburi tot din pământ, cu ciocușorul lor.

- De atunci și pâna astăzi, s-au obișnuit să-și clădească cuiburile la casele oamenilor, pe lângă oameni fiind foarte prietenoase.

- Mai târziu, când Iisus era bărbat și predica Evanghelia la oameni,a fost prins și dus pe Golgota, pentru a fi Răstignit.

- Atunci, rândunelele pline de recunoștință L-au urmat cu strigăte de durere și zburau în jurul Domnului Iisus.

- Voiau să-L ajute și au început să-I smulgă spinii din coroană, care se înfipse-se adânc în fruntea Sa dumnezeiască.

 
- După ce Domnul Iisus si-a dat Duhul pe cruce, rândunelele au plâns și au îmbrăcat o haină de doliu, culoarea penelor lor s-a schimbat, din cenușiu în negru, pentru durerea Creatorului lor.

- Tot atunci, când Domnul Iisus era bătut în cuie pe cruce și Îi era sete, un soldat roman, nu i-a oferit apă ci un burete înmuiat în oțet, din care Domnul nu a luat.

 
- Văzând aceasta, rândunelele au venit la cruce și i-a dat picături de apă cu ciovul lor micuț.
- Soldatul a observat și a încercat să le săgeteze, fără să reușească.

 
Rândunelele a venit încă o dată cu picături de apă, nici atunci nu au putut fi săgetate.

- Domnul Iisus ar fi vrut să le oprească.

 
Dar rândunelele a venit și a treia oară.

O rândunică a fost străpunsă de săgeata soldatului.
- Mântuitorul a plâns pentru biata pasăre, binecuvântând-o.

 
De aceea, rândunica are roșu la căpușorul ei micuț, fiind pătată cu sânge, dar și de pe țepii plini de sânge scoși din fruntea Mântuitorului Hristos.

- De atunci rândunica este considerată în popor o pasăre sfântă și nimeni nu are voie să-i strice cuibul.

- Locul unde rândunelele fac cuiburi este considerat loc curat, iar omul unde sunt cuiburi are inima bună și este curat la suflet.

- Dacă cineva strică cuibul rândunelelor, se spune în popor că ia pedeapsă de la Dumnezeu, s-au se îmbolnăvește, ca răsplată a faptei lui.

Minciuna...

                          


- Bunico, știi că bunicul mi-a spus o minciună?

-- Ce minciună?
- Ieri i-am spus să arunce câteva dintre desenele mele vechi, dar cu puțin timp în urmă i-am deschis în secret sertarul să caut un creion și le-am găsit pe toate acolo.
-Și l-ai întrebat de ce nu le-a aruncat?
- Da
-Și ce ți-a răspuns?
- Că de fapt a aruncat desenele, dar apoi o doamnă le-a găsit în tomberon, le-a luat și le-a scos la vânzare. În cele din urmă, bunicul i-a cumpărat înapoi de la femeie desenele în schimbul unei invitații la cină.
-Serios?
- Serios.
-Stai, poate am ceva aici în buzunar care ne-ar putea fi de folos...
- Lucruri?
-Chiar cred că este o invitație la cină.
- Glume? Dar este invitația bunicului la cină? Deci ești doamna despre care vorbea?
-Ai dreptate, bunicul ți-a spus o minciună: nu ți-a aruncat niciodată desenele. Mi le-a dat de fapt mie, dar apoi a devenit gelos și m-a întrebat dacă le poate primi înapoi. I-am spus că dacă le vrea va trebui să le cumpere în schimbul unei invitații la cină. Și așa a fost.
- Dar de ce ai vrut atât de mult desenele mele? Sunt urâte și prost desenate
-Draga mea eu le găsesc frumoase și prețioase.
Ceea ce vine din mâinile tale face parte din tine și este extraordinar.
Acele desene sunt vechi, e adevărat, iar tu ești mai mare azi, dar crede-mă că cu siguranță nu sunt urâte sau prost desenate.
Acolo în ele este o fetiță plină de vise care nu trebuie aruncată și anulată.
Ci protejată și iubită, pentru că vezi tu că nu putem opri timpul să treacă, dar putem continua să păstrăm în viață acel copil visător. Iar noi bunicii tai nu vrem să nu mai viseze, cea care ne cere să dansăm în continuare chiar și atunci când corpul nu ne mai permite să mergem.
Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar vom păstra acele desene pentru totdeauna și dacă bunicii tăi uită de sufletul lor de vis pe măsură ce îmbătrânesc, nu va trebui decât să deschidă acel sertar pentru a-și aminti puțin de ea de tânărul vlăstar crescut și din iubirea lor...

Cine sunt eu?

Eu sunt în multe feluri, și dulce și amară
Amestecul ciudat de nebunie rară,
Sunt rece ca oțelul și caldă ca o rază
Eternul feminin, ce plânge și visează.

Sunt deseori tăcută, și uneori nu tac
Ca apa printre pietre, prin lume loc îmi fac,
Am ochi de fiară uneori, și alteori de zână
Un om ar spune că sunt rea, iar altul că sunt bună.

Sunt uragan și sunt o mare calmă
Un copilaș speriat, crezând că-i dai o palmă,
Sunt tristă ca vioara ce plânge-n nopți târzii
Ori veselă ca ciocârlia, ce cântă pe câmpii.

Eu sunt și cerșetoare și regină
Sunt fir de iarbă de pe drum, sau floarea din grădină,
Sunt o enigmă, o carte necitită
Femeia ce se-ascunde, să nu fie rănită.

Maria Neagu

CE VULPE CUMSECADE!

https://babylenuta.blogspot.com/

O vulpe, farmacista, ce nu avea talent, 

Si ce era pe punctul sa intre-n faliment, 

Se da de ceasul mortii, de foame sa nu crape, 

Si din dificultate cu chiu cu vai sa scape.

Se puse deci la umbra, clocind doar ganduri hoate, 

In tril de pasarele si ghiorait de mate,

 Si adormi de foame, ca anesteziata, 

Cand se trezi deodata subit inviorata.

Pesemne ca visase cuvantu-acela magic,..

 Si inghitind degraba chiar si-un antinevralgic,

 Lua din farmacie fara regret sau frau, 

Purcoi de laxative si le-arunca in rau.

Mai sus de locul unde veneau cand li-era sete, 

In grupuri mari, jivine, sa bea pe indelete,

 Fugi apoi acasa si se-aseza cuminte,

 In pragul farmaciei exact ca inainte.

Dupa vreo doua ceasuri, porni o harmalaie, 

Ca fiarele in masa aveau pantecaraie, 

Si au venit degraba, aproape-n agonie, 

Sa ceara tratamente si sfat la farmacie.

Vulpita cea vicleana, le asculta pe toate,

 Le intreba de dieta, de-au labele curate, 

Si cu cinism le scoase brutal din letargie,

 Spunand ca in mod sigur e caz de pandemie.

C Le-a dat pastile scumpe, la pret exorbitant, Si sticle, 

chiar canistre cu mult dezinfectant,

 O masca de protectie sa-i apere de boala, 

Si sa pastreze strasnic distanta sociala.

Le-a osandit sa sada, in aspra carantina,

 Si le ducea ea leacuri la ei in vizuina,

 Iar bietele-animale, naive si neroade, 

Spuneau in gura mare: „Ce vulpe cumsecade!”

Odata la trei zile mai arunca in ape, 

Cu plasa, purgative de-au inceput sa crape, 

Batranele-animale, ce n-au imunitate,

 Ba chiar catalogate cu comorbiditate.

De-atata pandemie, de diaree, chin, 

Veni dupa o vreme vulpita c-un vaccin, 

Un fel de apa chioara bauta din pocal, 

Si-ajunse infractoarea erou national.

MORALA 1: In vremi de pandemie, puhoi de lume piere, Iar unii la butoane fac din venin, avere.

MORALA 2: Cand lumea sta inchisa in neputinta surda, Profita demnitarii, isi fac de cap si zburda.

MORALA 3: Decat sa bei din apa in vremi de pandemie, E mult mai indicata o cura cu tarie!

Nu-mi da Doamne-o bătrânețe

...Mioara Lobodă

 
Nu-mi da Doamne-o bătrânețe
să nu pot să-mi iau o pâine,
Nuci s-ajung să fiu povară
pentru cel de lângă mine.

 
Lasă-mă să pot să merg
și cu mâinile să-mi fac,
De-ale gurii de mâncare
să nu stau flămând să zac.

 
Nu-mi da Doamne-o bătrânețe
Cu ani grei ce nu-i pot duce,
că s-or sătura de mine
Și-atunci nimeni nu m-or plânge.

 
Dă-mi una să o pot duce
până când ceasul îmi bate,
Și-atunci cerul să-mi deschizi
când pe cer , stelele-s aprinse toate.

 
11 Februarie 2025
Foto internet

Unde-s ochelarii ?

* de Otilia Cazimir *

Bunicuţa-i supărată,
că de-un ceas întreg tot cată:
cată-ncolo, cată-ncoace,
ochelarii nu-s şi pace!

I-a cătat pe sub saltele,
și-n papuci, şi-n ciuboţele,
pe sub perne, pe sub oale,
pân’ n-a mai putut de şale!

A mai stat, a mai oftat,
iar s-a pus pe căutat!
Stă şi-aprinde-o lumânare:
unde să-i mai cate, oare?

Nu-s în raft, nu-s în cutie,
poate-or fi-n bucătărie…
răscolește pe subt scară
și pe poliţă-n cămară,

În cuptor, pe sobă sus,
ochelarii nu-s şi nu-s!
Să nu fie cu bănat,
Cine, oare, i-a furat?

Când să-i cate şi prin tindă,
dă cu ochii de oglindă,
și ce vede, ce nu vede,
parcă nici nu-i vine a crede:

Ochelarii, poznă mare!
Îi stăteau pe nas călare…
îi cătase-n cui, sub pat,
dar pe nas nu i-a cătat.

Şi de nu-i vedea-n oglindă,
i-ar căta şi-acum prin tindă!

MAREA UMILINȚĂ

 Ce vizionar acest poet. Mare om, mare caracter, mare artist!

                        

Ferice, dar de voi, prieteni morţi,
Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara,
Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi
Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara.

Eu pe-ntuneric scriu acest poem,
Nişte nemernici iar ne-au stins lumina,
Pe cine să înjur sau să blestem
Cînd noi, românii, purtăm toată vina?

Şi gazele, ca mîine, s-or opri,
Pe urmă vom bea apă ruginie,
Trăim calvarul ăsta zi de zi,
Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

Nici n-ai unde să suni, toţi se ascund,
Eşti prizonierul neamurilor proaste.
La Primărie? Eşti prea rupt în fund!
La Minister? Te bate la trei coaste!

Nici o instanţă nu te bagă-n seamă
Nici nu exişti tu, cetăţean de rînd,
Ţesutul societăţii se destramă,
Iar statul e doar un vampir flămînd.

Tu nu mai ştii ce-i aia "trai decent",
În beznă stai, te speli cu apă rece,
Mai cald e-afară ca-n apartament
Exterminaţi sîntem, din zece-n zece.

Îmi beau cafeaua trist şi gînditor,
Nu mai fumez, dar viciul tot mă muşcă,
Regret profund că sînt doar scriitor,
Aş da stiloul astăzi pe o puşcă.

Aprind o lumînare şi mă văd
În casa scundă, a copilăriei,
Cînd vijelia-n pomi făcea prăpăd,
Dar îngeri zdraveni ţineau piept urgiei.

Însă atunci era după război,
Rănită era ţara şi datoare -
Acum, ea este pradă la strigoi
Şi sclava unei Mafii-ngrozitoare.

Am dat lumina, gazele şi apa
Pe mîna unor mercenari străini,
Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa,
Scot bani din piatră seacă şi din spini.

Nu ne putem gospodări în viaţă?
Ajuns-am un popor de retardaţi?
Atunci e clar: scuipaţi-ne în faţă!
Ne place să fim viermi? Să fim călcaţi!

Umilitoare e această stare
Să nu mai ai nimic în ţara ta,
Să vezi cum ultima redută moare
Şi să te rogi de moarte să te ia.

Eu vă invidiez, amici plecaţi
În altă lume, unde e lumină,
Acolo sînteţi toţi, surori şi fraţi,
Şi beţi nectar, nu apă cu rugină.

V-a luat la vreme Dumnezeu la cer,
Eu văd în asta, poate, o răsplată,
El v-a ferit de acest timp mizer
Cînd ţara noastră e crucificată.

Cînd lumea plînge-n pumni şi n-are bani
Nici de mîncare sau medicamente
În timp ce politrucii talibani
Fac şi desfac Guverne, Parlamente.

E un dezastru grav şi general,
Mai jos de-atîta chiar că nu se poate,
Mai bine-n groapă decît la canal
Şi cred că doar războiul mondial
Ne poate vindeca de laşitate!

CORNELIU VADIM TUDOR

Cri cri cri, toamna gri,

Cri cri cri, toamna gri,
Doar in paine sa nu fii,
Nu-n gogoasa, nici briosa,
Nici la oameni in sacosa!

Locul meu e pe campii,
Si pe dealuri si prin vii,
Printre ierburi si tufisuri,
In pamant, prin ascunzisuri.

 
Mi-a dat Domnul chelicere,
Sa fac melodii cu ele,
Nu s-ajung in supe creme,
Si in prajituri boeme.

Lasati greierii sa cante,
Si urechile sa incante!
Iar pe fratii lor gandaci,
Nu-i bagati in cozonaci!

 
Si pe viermii din faina,
Da-i, romane, la gaina!
Iar de vrei mancarea noastra,
Ia din Dunarea albastra!

 
Ia si pune in gradina,
Graul galben cu neghina!
Si fasole si dovleci,
Si-ai sa manci pana in veci!

Venea agale, într-o seară,

Purtându-și pașii prin noroi,
Un biet bătrân, pe-un drum de țară
Și-n urma lui, un car cu boi!
În car, era un braț de paie,
Ce-l adunase din grădină,
Rămas de la ultima claie,
Să-l pună boilor la cină!
Pornise să plouă mărunt,
O ploaie mocănească, deasă,
Iar bietul om cu păr cărunt,
Se îndrepta încet spre casă!
Pe-același drum, în multe rânduri,
Trecuse tot așa, tăcut,
Sărman și încărcat de gânduri,
Dar azi...era mai abătut!

De tânăr și-a pierdut nevasta
Și alta nu și-a mai dorit...
I-a fost destul pe lumea asta
Atâta cât a suferit!
N-a fost deloc ușor...și-apoi,
Cu doi copii mici l-a lăsat,
Crescându-i singur pe-amândoi
Cum Dumnezeu l-a învățat!
I-a îngrijit, le-a dat povață,
Ținându-i cu lapte și miere,
Crezând c-o să-l ajute-n viață
Când nu o mai avea putere!

Dar când îți iei soarta în mâini
Și pleci în lume de acasă,
Îți lași părinții tăi bătrâni,
Ce te-au crescut...și nu-ți mai pasă!
Prin minte, gânduri, fel de fel
Au început ca să îi treacă,
Cu-atâtea câte-s peste el,
Privirea în pământ și-apleacă!
Din când în când își îndemna,
Cu o nuia, boii, să meargă
Și-n suflet doruri aduna,
Greu mai putând ca să le șteargă!

,,Haide, Joian! La ce te miri?
Și tu, Mândrel...hai, mai la pas"...
Și se hrănea cu amintiri,
Fiindcă atât i-au mai rămas!
Se mai uita din când în când,
Scrutând pământu-n depărtare,
C-o mână, parcă, salutând
Copiii duși peste hotare!

☆ ☆ ☆

În gând, i-a venit, primul, Nicu,
Ce-l aștepta tot timpu'-n prag,
Strigând voios: ,,Vine tăticuuu"...
De el îi era cel mai drag!
În urmă cu vreo patru ani,
El a plecat, mai înainte
Și i-a trimis o dată bani...
Atât...din câte ține minte!
Pe-acasă nu a mai venit,
Prea multe despre el nu știe,
Dar după cum a auzit,
E pe la o măcelărie!
Petrică a fost zilier,
A dus-o greu o vreme bună,
Acuma, e pe-un șantier...
Așa i-a spus acum o lună!

☆ ☆ ☆

Cu vocea stinsă de necaz,
Își îndemna săracul boii
Și lacrimile pe obraz
Se-amestecau cu stropii ploii!
Cu grijile care-l apasă,
Ducându-l până-n pragul morții,
Bătrânul a ajuns acasă,
Dar...s-a oprit în fața porții!
În casă, a văzut lumină,
Apoi...se deschisese poarta
Și Nicu, ridicând o mână,
Striga voios: ,,A venit tata!"
Petrică...vai...l-a ajutat
De a băgat carul cu boi...
O, Doamne, cât de minunat!
Erau acasă amândoi!
Însă...sărmanul, obosit,
Puțin, de car, s-a rezemat,
O clipă doar a ațipit
Și-n acea clipă...i-a visat!

Dorel Mărgan

BĂTRÂNETEA

                             

Mi-am cârpit ciorapii și o bluză-n cot,
Însă fericirea să mi-o cos nu pot,
M-am dus în oraș să cumpăr o ață,
Să pot coase, zile, nopțile la viață.

Mi-a zis o băbuță: Ce te străduiești?
Ce-ai pierdut,pierdut e! N-o să-l mai găsești!
Poți cârpi pe tine,toată îmbrăcămintea,
Sufletul nu-l coși, Inima și mintea!

Soarta nu se schimbă, dar poți îndulci
Fiecare clipă! Poți, cu bucurii.
Și mai poți c-un zâmbet să aduci lumină,
Casa mulțumită ! Lumânări în mână!

Omului la greu, să-i întinzi bănuți,
Pâine la flămânzi, papuci la desculți.
Nu te mânia, când ți-or râde-n nas,
Urii nu-i lăsa, lângă tine-un pas.

Nimeni n-are voie, nicicând să-ngrădească!
Binelui o ușă, Iubirii, fereastră!
Coase dacă vrei: Flori și cer pe ie,
Clipele să-ți treacă, cânt de ciocârlie!

Pune nod la lacrimi, punte fă-i la dor
Și-or părea ușoare, toate câte-ți dor.
Nimeni nu-și cârpește inima rănită
Nu întorci din drum, viața rătăcită!

Nu răsare soare, când e miezul nopții,
Nu poți fi pe plac, așa cum vor toți.
Însă poți rămâne, Om de omenie
Viața, rai lumesc, pentru tine fie!

Elena Caruntu

VULPEA LA JUDECATĂ (Fabulă)

– Onorata mea instanță, lumea asta-i rea de gură,
Mă vorbește pe la spate, mă urăște și mă-njură!
Dar eu sunt nevinovată, jur pe soare și pe lună,
El, cocoșul din poiată, a pierit de moarte bună!

Judecați și după pene, nu mai credeți gogonețe,
Acea pasăre, se vede, a murit de bătrânețe!
Nu-nțeleg de ce se-ntâmplă astă mare nedreptate
Și-acum plâng în băsmăluță... oare pentru ce păcate?

Și-apoi vreți acum să credeți ce v-au spus niște găini?
Asta-i pură calomnie, vai de mine, ce păgâni...
– Totu-i clar, zise măgarul, ce era judecător,
Dar mai sunt și alte plângeri, de la iepuri și cocori!

Zice iepurele, iată, că l-ai prins și l-ai mușcat
De-un picior și-acum, sărmanul, umblă șchiop și mutilat...
– Aoleu, nenorocire! Minte el, pentru că-i laș –
Nu l-am întâlnit vreodată, pe-acest june iepuraș!

Și-apoi, buna mea instanță, eu vă jur, de n-ați știut,
Mi-a căzut de-un an un dinte și nu pot mușca demult!
– Tocmai asta-i și dovada, zice cel judecător,
Ți-a rămas colțul acela în beteagul lui picior!

– Sper că asta e o glumă, zise vulpea. Ce tupeu!
Unde scrie că acela ar fi dințișorul meu?
Zău că inima mă doare, pentru bietul iepuraș,
Nu mănânc, vedeți, eu carne, mă hrănesc cu... fluturași!

– Zău așa? Măgaru-i zise, iată martor un cocor,
Și-ncă doi țistari simțit-au colții tăi de carnivor...
Și au mai venit ca martori puii cei de potârniche –
I-ai lăsat orfani de mamă, într-un lan de măzăriche...

– Care martori, lume dragă? Of, of, of, că lăcrimez!
Eu, cu inima bolnavă, cum să rabd? Aveți dovezi?
Pentru că am fost cinstită și pe toți i-am ajutat,
Am rămas și fată mare și nici nu m-am măritat...

Și acuma, uite frate, cum v-ați adunat aici,
Reputația mea bună mi-o călcați ca pe opinci!
Onorata mea instanță, spuneți sincer, cum vă pare,
Eu, atât de educată, seamăn cu o infractoare?

Dimpotrivă, chiar acuma, jur pe vârful meu de coadă,
Că toți martorii aceștea sunt și falși... și de fațadă.
Chiar dacă-aș lihni de foame, eu pe nimeni n-aș răni,
Le-aș da zile de la mine la cocoși, țistari, găini!

Inima mi-e doar iubire, fără interes de bani,
Și acum mă frige tare când îi văd pe-acești orfani
Puișori de potârniche, așa mici, așa zglobii...
Mă ofer să-i cresc ca mamă, dacă tot nu am copii...

Onorata mea instanță, eu din suflet vă implor
Să nu vă gândiți la mine, ci la viitorul lor!
Unde bieții se vor duce, cine oare să-i hrănească,
Dacă nu le-oi fi eu mamă, cine-atuncea o să-i crească?

Ascultă atent măgarul a vulpiței pledoarie,
Și citi apoi verdictul, clar notat pe o hârtie:
– După multă cercetare, n-am găsit dovezi de faptă,
Hotărârea judecății: vulpea e... nevinovată!

Și ieși pe ușă vulpea de la judecătorie
Cu doi pui de potârniche subsuori și cu mândrie.
Le știa prea bine soarta și-o durea de ei în cot,
Cum ajunse după poartă, se lingea deja pe bot.

Morala

Într-o lume vicioasă, nedreptatea e oriunde,
Căci justiția ignoră adevărul și-l ascunde.
Și ajunge infractorul declarat nevinovat,
Când decizii ia măgarul ce se crede învățat.

Autor Diana Sava Daranuța
Ilustrație de Diana Sava Daranuța
Din volumul „Fabule”, 2021

Ieri, pe stradă, o bătrână

Ieri, pe stradă, o bătrână
M-a oprit şi m-a-ntrebat:
Ştie cineva să-mi spună
Unde stă al meu băiat? 

Avea ochii trişti ca marea
Se vedea că a plâns mult,
Repetându-şi întrebarea
Aştepta să îi răspund…

 
Culesese din grădină
Narcise şi brebenei
Le ţinea cu greu în mână
Cu toată puterea ei…

 
Era în straie de ţară
Încălţată cu papuci,
Şi venise prima oară
Să aducă flori la prunci…

 
Cu o lacrimă-n privire
M-a privit şi mi-a şoptit,
N-ai putea să vii cu mine?
N-am s-ajung, am obosit…

 
Şi băiatul mă aşteaptă
I-am promis că vin de Paşti,
Să-i duc cozonac şi pască
Sunt mai bune ca-n oraș.

Şi i-am adus flori din grădină
Îi plăceau când era mic,
Dar n-a mai putut să vină
N-are timp de irosit…

 
De n-am să ajung la el,
Şi-am să mor pe drum, cu tine,
Să-i dai acest bucheţel
Şi bucatele, străine!

Şi să-i spui că l-am iertat
Că n-a aşteptat la gară,
Să-mpartă din cozonac
Şi s-aprind-o lumânare…

 
Mamă, dar cum îl găsesc?
Nu mi-ai spus nici cum îl cheamă,
M-ai făcut să-mi amintesc
Să mă duc de Paşti la mama…

 
Şi mergând pe drum agale
Venea înspre noi plângând,
Să-i iasă mamei în cale
Un bărbat cu păr cărunt…

Dorin Dumitriu

BALADA CELOR NOUĂ MEȘTERI MARI de la CCR,

BALADA CELOR NOUĂ MEȘTERI MARI de la CCR, care au zidit Constituția în zidurile ctitoriei lui Klaus Vodă de la Cotroceni.

(Pare lung, dar e ușor de citit. Citește tot și distribuie! Nu copia!

Te invităm să ne urmărești pagina, pentru surprizele care vor urma)


Pe Argeș în gios,
Pe un mal frumos,
Klaus-Vodă trece,
Că nu vrea să plece,
Menta s-o mai frece,
Că a stat doar zece
Ani lungi de domnie
Și de boierie;
Ani lungi de plimbări,
Peste mări și țări,
În zile toride,
Pe la piramide,
Unde s-a visat
Să fie-mpăiat
Și mumificat
Ca un Faraon,

C-avem ”ghinion”
Să-l ținem pe viață,
Să-l punem la gheață,
Ca să-ntindă guta,
Și să bată suta.


Și cum merge-agale,
Ia cu el pe cale
Nouă meșteri mari,
Harfe* și samsari,
Cam totalitari,
Niște troglodiți,
Care sunt numiți
De la Pesedeu
De la Peneleu
Și Udemereu,
Fără pregătire,
Fără dăruire,
Puși judecători,
Corespunzători,
Ca să execute,
Fără să discute,
Fără să cârtească
Fără să crâcnească,
Ordinul de sus
Să scăpăm de ”rus”
Că-i legionar
Și e mercenar.


”Deci voi, meșteri mari,
Harfe și șmenari,
Curând vă siliți
Lucrul de-l porniți
Ca să-mi rădicați
Aici să-mi durați,
Hotărâre dată
Cum n-a mai fost altă,
Că v-oi da averi,
V-oi face boieri,
Iar de nu, apoi
V-oi zidi pe voi,
V-oi zidi de vii
Chiar în temelii!”


Meșterii grăbea,
Hotărâri să dea,
Sforile trăgea,
Locul măsura,
Șanțuri largi săpa,
Dar orice lucra,
Țara se trezea,
Lumea se prindea
Și noaptea surpa,
Lucrarea cea rea.


A doua zi iar,
A tria zi iar,
A patra zi iar
Lucra în zadar!
Anul nou trecea,
Klaus rămânea
Și mi se mira
Ș-apoi îi mustra,
Ș-apoi se-ncrunta
Și-i amenința
Să-i puie de vii
Chiar in temelii!


Mesterii cei mari,
Harfe și samsari,
Tremura lucrând,
Lucra tremurând
Și de uluială
Și de oboseală
Noaptea ei cădea
Și un vis visa
Și se lumina
Și așa grăia:


”Frați judecători,
Mândri lucrători,
Hai să dăm o lege
Ca să ne dezlege
Și tot ce-om lucra
Să rămân-așa
Făr-a se surpa!
Și să ne-nvoim,
Făr să șovăim,
Ca în zori de zi,
Fata ce-o veni,
Prima surioară,
Prima soțioară,
S-o zidim de vie
Chiar din temelie.


Deci daca voim
Ca să isprăvim,
Și ca să scăpăm,
Și să nu crăpăm,
Cu toți să giurăm
Și să ne legăm
Taina s-o păstrăm.”


Și-a doua zi-n zori,
Cei judecători,
Cu toți se trezi
Și mi se sui
Pe gard de nuiele,
Și mai sus, pe schele,
Și-n câmp se uita,
Drumul cerceta.
Când, vai, ce zărea?
Cine că venea?
Constituțioara,
Care ține țara
Mama legiuirii
Și orânduirii
Cartea cea mai dreaptă,
Cea mai înțeleaptă.


Poporul vedea
Inima-i sărea,
În genunchi cădea
Și plângând zicea:
"Da, Doamne, pe lume
O ploaie cu spume,
Să facă pâraie,
Să curgă șiroaie,
Să-i bage-n pârnaie!
Apele să crească,
Și să ne oprească
Constituțioara,
Care ține țara!
S-o oprească-n vale,
S-o-ntoarcă din cale!"


Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta,
Și sufla un vânt,
Un vânt pre pământ,
Paltini că-ndoia,
Brazi că despoia,
Munții răsturna,
Norii aduna,
Ceriu-ntuneca
Și curgea deodată
Ploaie spumegată
Ce face pâraie
Și umflă șiroaie.


Dar oricât cădea,
Mândra n-o oprea,
Ci ea tot venea
Și s-apropia.
Nimic n-o-nturna!
Nici nu șovăia,
Ea pe drum venea,
Că se încredea
În legiuitori
Și-n judecători.
Și s-apropia
Si, amar de ea,
Iata c-agiungea!


Și cei nouă mari,
Meșteri și samsari,
Mult se-nveselea
Daca o videa.
În brațe o lua,
Pe schele-o urca,
Pe zid o punea
Si, glumind, zicea:
”Constituțioară,
Dragă surioară,
Nu te spăria,
Că veem să glumim
Și să te zidim!”


Cartea cea dintâi,
Cea de căpătâi,
Constituțioara
Care ține țara,
În ei se-ncredea,
Pentru că zicea
Că nu-s spoitori
Ci-s legiuitori.
Și vesel râdea
Și ei o zidea,
Zidul se suia
Și o cuprindea
Pân' la gleznișoare,
Pân' la pulpișoare.
Iar ea, vai de ea,
Nici ca mai râdea,
Ci mereu zicea:


”Ajunge cu șaga,
Ca nu-i buna, draga.
Zidul rău mă strânge,
Dreptatea mi-o frânge!
Țărișoara-mi plânge,
Și-o să iasă-n stradă
Dar nu de paradă,
Iese ca să scape
Țara de satrape
Iese să dea jos
Tot ce-i ticălos.
Steaguri fluturând
Și din piept cântând,
Despre Libertate,
Despre demnitate,
Care nu au preț
Pentru-n neam măreț
Cum e neamul meu
De la Dumnezeu.”


Și ei tot zidea,
Încât vai de ea,
Cartea cea dintâi,
Cea de căpătâi,
Constituțioara,
Care ține țara,
Nu se mai vedea,
Dar se auzea
Din zid că zicea:
”Zidul rău mă stânge
Țărișoara-mi plânge
Viața mi se stinge!”


Pe Argeș in gios,
Pe un mal frumos,
Klaus-Vodă vine,
De prin țări străine,
Ca să se închine,
C-a lungit mandatu'
Cum n-a mai făcut altu’


Și Klaus privea
Și se-nveselea
De cum arăta
Vila-n Primăverii
Din rodul puterii.,
Și cum o privea
El astfel grăia:


”Judecători mari,
Harfe și samsari,
Experți mari în drept,
Cu mâna la piept,
Să-mi spuneți și mie
De-aveti măiesterie
S-o mai faceți lată
Doar încă o dată
Și-altă vilișoară
Să zidiți prin țară?”


Iar cei meșteri mari,
Harfe și samsari,
Cum sta pe grindiș,
Sus pe coperiș,
Vesel se mândrea
Ș-apoi răspundea:


”Ca noi, meșteri mari,
Harfe și samsari,
Altii nici ca sînt
Pe acest pamânt!
Află că noi știm
Oricând sa zidim
Altă vilișoară,
Undeva prin țară,
Mult mai luminoasă,
Cu piscină-n casă
Și mult mai frumoasă!”


Klaus asculta
Si pe gânduri sta,
Apoi poruncea
Schelele să strice,
Scări să le ridice,
Iar pe cei samsari,
Nouă meșteri mari,
Să mi-i părăsească,
Ca să putrezească,
Colo pe grindiș,
Sus pe coperiș.


Samsarii gândea
Ș-apoi își făcea
Aripi zburătoare
De șindrili usoare;
Și tablouri lua
Cu el și cu ea
Ca-n Tanzania
Și le întindea
Și-n văzduh sărea,
Și ei toți striga:
”Hakun’ Matata!”


Și pe când zbura,
Iată c-auzea
Din zid că ieșea
Un glas nădușit,
Un glas mult iubit,
Care greu gemea
Și mereu zicea:
”Zidul rău mă strânge,
Țărișoara-mi plânge,
Dreptatea mi-o frânge,
Viața mi se stinge!”


Cum o auzea,
Lumea se-nvârtea,
Ochii se-nvelea,
Samsarii cădea,
Iar unde cădea,
Țara-i aștepta
Și pe sus mi-i lua
Ș-apoi îi lega
Și îi judeca
Și mi-i arunca
La loc de răcoare,
Pân-la liberare,
La loc de ”Țuhaus”**
Lângă Vodă Klaus.


*în argou, cineva care are "harfe" este arogant, pretențios, plin de figuri și impresii.

**Țuhaus, în argou - arest, ocnă, penitenciar, pușcărie, temniță, închisoare.

[18:41, 04.02.2025] Preot Ioan Iovănel: https://m.activenews.ro/stiri/Vaccinuri-periculoase-impotriva-VSR-virusul-sincitial-respirator-In-timp-ce-America-si-Marea-Britanie-avertizeaza-asupra-efectelor-lor-grave-ca-sindromul-Guillain-Barr%C3%A9-Romania-face-campanie-noilor-seruri-Pfizer-Abrysvo-cu-tinte-copiii-si-batr-194986

PORCII ÎN OSPEȚIE (fabulă)

                    

"Un purcel, cu râtul mare, gros la trup ca un cârnaț,
Se porni în lumea mare, cu purcica lui la braț...
Își făcură socoteală pe la cine o să treacă
Și chitiră cam pe unde ar fi bine să petreacă.

Azi, la unu-n ospeție, mâine – la o altă casă.
Profitau din plin purceii și se așezau la masă.
Nu aveau vreun pic de jenă în obrazul lor porcesc,
Ocupați cu clefăiala, n-aveau timp de... mulțumesc.

Îi veni și rândul caprei să-i primească-n Casa Mare,
Că știa o lume-ntreagă cât e ea de primitoare.
Curățică, gospodină, capra frunze dulci culese.
Împleti colaci, sarmale, și-i pofti în capul mesei.

Porcii însă, cum li-i firea, prea sătui și prea obraznici,
Începură alintatul, criticând al caprei praznic:
– Parcă astea sunt sarmale? Prea sărace, prea cu varză...
E orezul fără carne, mămăliga nu-i mai brează...

Și, dacă suntem prieteni, să uităm de etichetă!
Poate ai ceva aparte, că mi-e scroafa la dietă!
Și-apoi, drăguliță soră, casa noastră e departe,
Nu putem dormi afară, hai, primește-ne pe-o noapte!

Educată și cuminte, capra le dădu de toate,
Și-aștepta să plece porcii, după zile numărate.
Însă ei nici gând de ducă... o duceau la capră bine –
Fără nicio osteneală aveau adăpost și pâine!

Pe cearșafuri înălbite, sforăiau până în zori...
Începeau cu mofturi ziua, scârnăvindu-se prin flori.
Și cereau mâncare multă, clefăind și criticând,
Ba se îmbătau „ca porcii”, toată casa răsturnând.

Și-i privea, sărmana capră, cum se alintau la masă,
Că-i secase și răbdarea, cât îi găzdui în casă.
Nu putea să le mai rabde râturile îngroșate,
Care o țineau de proastă de atâta bunătate.

Și-ntr-o zi, cam încruntată, le deschise iute poarta
Și le zise: – Iaca, drumul, dacă vreți, va dau și harta!
– Vai de noi! se indignară porcii unul câte unul,
Cum, ne dai așa afară, cum rămâne cu dejunul?

Poate măcar niște dulciuri, vreo plăcintă la plecare?
Vreo pălincă, vin la sticlă – ne așteaptă drumul mare...
Însă capra le răspunse: – Eu încep numărătoarea...
Vedeți coarnele? Îndată am să vă grăbesc plecarea!

Uite-așa plecară porcii, ducând sfoară-n lumea mare –
Că e rea și prea zgârcită capra... și-i neprimitoare...

Morala:

Voi, care-așteptați, în fine, de la porci vreo mulțumire,
Veți avea doar zile fripte, iar în rest – dezamăgire...
Și mai este înc-o vorbă, din vechime, dacă-o știți:
„Nu mai dați porcilor perle”, că rămâneți voi prostiți..."

Via: Luceafăru de Seară

Vine un flăcău acasă:

versuri Ion Pribeagu

"Vine un flăcău acasă:
- Mamă! Tată! Ard de dor!
Am decis să mă însor
Cu fata lui moş Arvinte,
Că-i frumoasă şi cuminte
Gingaşă şi educată,
Pe deasupra încă-i fată.

Mama-l pupă şi-l mângâie,
Lăcrămând de bucurie.
Numai tata-i supărat
Şi-l priveşte încruntat.
Pe urmă îl ia de-o parte
Şi începe de departe:
- Mai demult, în tinereţe,
M-am iubit cu mama fetei.
N-o s-o iei, că nu se poate,
Ea ţi-i soră, tu-i eşti frate!

Flăcăuandrul, abătut,
Mult a plâns şi a băut,
Şapte zile, şapte nopţi,
Într-un beci, ascuns de toţi.
Peste-o lună jumătate,
Vine iar c-o noutate:
- Mamă! Tată! Mă insor
Cu copila lui Bujor!
Aşezată, gospodină
Şi mândră ca o grădină.
Mama îl îmbrăţişează,
Fericită lăcrămează.
Numai tata-i foc şi pară.
Îl conduce în cămară
Şi îi zice: - Scump fecior,
Cu femeia lui Bujor
Ne iubisem noi cândva,
De la mine-a rămas grea.
Tu-i eşti frate, puişor,
Deci nu poţi să te însori.

Iar băiatul, întristat,
Iar a plâns nealinat,
A băut rachiu şi vin,
Ca să uite de venin.
Încercând a treia oară
Să-şi aleagă soţioară,
Tata iar i-a povestit
Că cu mă-sa s-o iubit.
Iar pe urmă o aflat
Că la fetele din sat,
Vasilicai lui Arvinte
Şi fetelor de părinte,
Maricicăi lui Tulica
Şi fetei mătuşii Nica,
Copilei văcarului
Şi fetei primarului,
Anişoarei lui Dodon,
Pistruetei lui Anton
Şi odraslelor vecinii,
Fetei grase-a lui Arsenii,
Adrianei lui Costică,
Esmeraldei lui Opincă,
Mădălinei lui Istrate...
La toate le este frate!

Flăcăului, de amar,
Îi curg mucii în pahar.
Fetele de măritat
Toate i-s surori în sat.
Mama-l vede abătut
Şi îl ia la descusut.
El suspină ca de boală,
Plângând maică-sii în poală.
Cu năduf şi supărare
Îi spune măicuţei sale:
- Tata a însămânţat
Muierile de prin sat.
Cum, dracu, să te însori
Dacă toate ți-s surori?

Măicuţa, cu voie buna,
Râde-n hohot ca nebuna.
- Ce-i cu tine, mamă dragă,
Aici nu-i nimic de şagă!
- Apoi, dragul meu fecior,
Râd, că eşti neştiutor.
Adu-mi noră orice fată,
CĂ NU EL ÎŢI ESTE TATĂ!"

Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Sulița, județul Botoșani – d. 1971, Tel Aviv, Israel) a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist român și israelian de limba română, evreu născut în nordul Moldovei.