Da, acum sunt zilele de pe urmă despre care s-a tot vorbit.
Și după cum mâncarea pregătită are nevoie doar de puțin timp ca să fie încălzită, așa și toate acestea sunt atât de aproape. Antihristul este ca un nou-născut, care crește și căruia unii i se vor închina.
Şi ce nu am făcut eu, dar cu nimic nu am putut afla numele lui. Cu ajutorul lui Dumnezeu mi s-a arătat îngerul Domnului şi mi-a spus: “Niciun om nu poate să rezolve această taină. Vino, Gavriil, să-ţi scriu eu numele lui”. Şi astfel mi l-a descoperit.
Însă aceasta nu vă privește, deoarece pentru oameni încă rămâne ascuns. Însă să știți că Antihrist vine pentru cei care-l așteaptă. Ca să primească oamenii un număr, nu va fi nevoie să fie folosite forțele. Toate se vor face de bună voie și cu plăcere...
Adevărat vă spun că Spovedania nu va ajuta cu nimic pe nimeni care va primi pecetea. Mântuire nu va exista pentru cei pecetluiți. Fiți atenți! Vin zile în care veți mânca pământ. Luptele Sfinților Profeți Enoh și Ilie cu Antihrist se vor transmite la televizor și le veți vedea.
Din cauza păcatelor noastre cumplite și nenumărate, vor fi cutremure înfricoșătoare, dar nu vă neliniștiți, pentru că Domnul Dumnezeu este pretutindeni! Să vă curățiți inimile și să vă rugați.
Domnul vă va ocroti! Pe cei slabi însă îi va lua devreme, pentru că altfel nu vor putea face față vremurilor care vor lovi lumea. Pe cei puternici îi va lăsa, ca să lupte în zilele de pe urmă cu cursele lui Antihrist.
Când Maica Domnului va părăsi Sfântul Munte Athos, vor bate clopotele. Bisericile se vor înclina ca să salute icoana Maicii Domnului. Se vor închina Împărătesei Cerului și a pământului, iar toate acestea se vor transmite la televizor.
Aceasta va fi mila lui Dumnezeu pentru sufletele care trebuie să se mântuiască!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu