joi, 8 august 2024

... SOMN USOR ....

 .


Poezie genială

de

Adrian Paunescu

"Somn ușor, scuze plăcute,
Sanșe și cauze, toate pierdute,
Ce-am câștigat cu sânge și fală,
Azi, pierdem cedând cu cerneală.

Noapte bună, țară frumoasă,
Până vom pierde și casa, și masa,
Culcați-vă toți în ură și bârfe,
Modele ne-alegem tâlhari și târfe.

Hai să dormim până poimaine,
În vis vom avea autostrăzi și pâine,
Lideri cinstiți, croiți către bine,
Care cu omul și țara vor ține.

Nani-nani, hai la culcare,
În vis vor renaște Ștefan cel Mare,
Mihai Viteazul, Tepeș și Cuza,
Să ne asculte pretextul și scuza.

C-am devenit, perseverent,
Slugi ignorate, remorci second hand,
Dăm la străini producția certă,
Creier și aur, păduri la ofertă.

Capul plecat singur se taie,
Că Miorița nu-i despre o oaie,
Ci despre invidii și apatie,
Prostie, trădare de Romanie.

Doar amânări și delasare,
Plătim impostorii cu lozul cel mare,
Apoi, umili, le cerem iertare,
Și le cedăm și munte si mare.

Sat fără câini, pe tron stau hoții,
Oamenii simpli la circ sunt cu toții,
Miștouri, palavre, cu noi ce-o să fie,
Când ne luăm singuri în bășcălie?

Nemții și rușii, americanii,
Țintesc locu-ntâi, puterea și banii,
Noi vrem papagali, nu vulturi și ulii,
Sport național: furatul căciulii.

Popor adormit, în vorbe ți-e fapta,
Mergi către stânga, trăgând pe dreapta,
Neamul se scoală doar să-i aleagă,
Pe cei ce-l înșală, îl neagă și-l bagă.

În comă profundă, în boală lungă,
Veșnic în vârf să nu ajungă,
Sisiful valah e-un Meșter Manole,
Ce merge în gol cu telegondole.

Amorțiți în vrajbă, în vin și venin,
La televizoare, s-avem somnul lin,
Să plângem tardiv în spirit de turmă,
Că n-am avut mintea cea de pe urmă.

Somn ușor, relaxare placută,
Să numărăm pân-la un miliard și-o sută,
Apoi, sa ne-ntoarcem pe partea cealaltă,
Când o s-ajungem în ultima haltă.

Somn ușor, apatie ușoară,
Ne vom trezi și fără țară,
Când oaspeții nostri or să ne spună:
Marș afară și noapte bună!...
Marș afară și moarte bună!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

http://colajeortodoxe.blogspot.ro/

Arhivă blog