Când trandafirii înfloresc,
o mare taină-n ei se-arată...
Când trandafirii înfloresc
toti cei ce-asteaptă si iubesc,
aud un susur îngeresc
din primăvara neuitată...
Era o zi cu cer senin,
cu-aceleasi flori pe ramuri ninse,
era o zi cu cer senin,
când de pe-acest pământ străin,
se înaltă atât de lin
Isus cu bratele întinse.
Erau si-atuncea flori de nea,
si flori de sânge si de soare.
Erau si-atuncea flori de nea,
când Cel căzut sub crucea grea,
atât de linistit urca
spre galaxii nepieritoare.
Se înălta spre nepătruns,
spre scânteierile gigante,
Se înălta spre nepătruns...
Iar când pe boltă a ajuns,
un abur palid L-a ascuns
ca un reflex de diamante.
Si-atunci o Soaptă se-auzi,
un glas de înger în grădină.
Si-atunci o Soaptă se-auzi:
Acest Isus va reveni
la fel cum, în această zi,
S-a înăltat către lumină.
De-aceea an de an privesc
Si gând cu gând mereu se-ntreabă -,
de-aceea an de an privesc
Si-as vrea să strig, dar nu-ndrăznesc,
...când trandafirii înfloresc...
"O, vino, Doamne, mai degrabă!"
de Costache Ioanid
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu