Ovidiu Bojor spune că starea de bine depinde de forul interior al fiecărei persoane  
Doctorul în farmacie Ovidiu Bojor ne învaţă cum să trăim mai 
mult şi mai bine prin simpla schimbare a obiceiurilor alimentare şi prin
 folosirea remediilor naturale.
La venerabila vârstă de 87 de ani, Ovidiu Bojor are o viaţă activă 
zi de zi. În fiecare dimineaţă, merge la sediul "Patronatului Planta 
Romanica" în calitate de preşedinte şi lucrează la diferite proiecte. Se
 mândreşte cu faptul că, recent, a scos pe piaţă zece ceaiuri medicinale
 pentru diferite afecţiuni.
Discuţia s-a axat pe cât de important este să ai un echilibru în tot
 ceea ce faci. De altfel, plecând de la această idee, Ovidiu Bojor a 
început să aplice, în urmă cu peste 30 de ani, regula celor trei de opt:
 opt ore de muncă, opt ore de odihnă activă şi opt ore de somn. 
"Weekend Adevărul": Aveţi o viaţă activă şi transmiteţi multă energie pozitivă. Care este secretul dumneavoastră?
Ovidiu Bojor: Integrarea în natură şi respectarea legilor 
naturii. Cu alte cuvinte, cu cât vom fi mai aproape de natură, cu atât 
vom trăi mai mult şi mai bine. Asta înseamnă că trebuie să ne potrivim 
ceasul biologic în funcţie de cele patru anotimpuri. Primăvara şi vara 
reprezintă anotimpuri de dezvoltare maximă, iar toamna şi iarna sunt 
ideale pentru odihnă, pentru recuperare şi reflecţie.
Secretul constă în cumpătare. Poate o să vă mire, dar eu am devenit 
adeptul stilului de viaţă sănătos abia după vârsta de 50 de ani. Mai 
exact, am adoptat regula celor "trei de opt", ideal pentru a trăi cât 
mai mult şi mai bine.
Această regulă constă în respectarea celor opt ore de activitate, 
opt ore de odihnă activă (lectură, muzică, plimbări şi cât mai puţin 
stat în faţa televizorului sau a calculatorului) şi opt ore de somn. 
Chiar dacă uneori muncesc mai mult de opt ore, niciodată nu renunţ la 
cele opt ore de somn. Dar cel mai important lucru este să nu faci din 
excepţie o regulă de viaţă.
În ceea ce priveşte alimentaţia, se spune că suntem ceea ce mâncăm 
şi cum mâncăm. Metaforic vorbind, unii oameni mănâncă cu polonicul, iar 
alţii cu lingura. Repede şi pe fugă. Eu, în schimb, mănânc cu 
"linguriţa", adică mestec fiecare îmbucătură de cel puţin 20 de ori. Şi 
ştiţi de ce? Pentru că digestia începe în cavitatea bucală, sub acţiunea
 enzimelor şi, prin urmare, stomacul nu mai trebuie să muncească până la
 epuizare. Aşa se explică faptul că am o stare de sănătate bună la 87 de
 ani.  Nu am probleme de tranzit intestinal şi, în plus, îmi sunt 
protejaţi ficatul şi rinichii. Nu mai vorbesc de influenţa asupra 
psihicului. În plus, mănânc puţin şi des. Recomand cinci mese uşoare pe 
zi, în jurul orelor 9, 12, 16, 18, 21. 
În prezent, oamenii fac tot ce le stă în putinţă pentru a 
încetini procesul de îmbătrânire. Dumneavoastră aţi declarat la un 
moment dat că nu concepeţi noţiunea de bătrâneţe. De ce?
La prima vedere, obiectivul de a te menţine veşnic tânăr pare ceva 
imposibil de atins. Însă el poate deveni realitate! Cu o condiţie însă: 
să avem convingerea că din momentul în care a început să existe, 
spiritul nostru va dăinui pentru totdeauna. Aşa cum există legea 
perenităţii materiei, de ce să nu existe şi veşnicia sufletului? Iar în 
ceea ce priveşte transformările fizice, se ştie că procesul de 
îmbătrânire devine vizibil după vârsta de 40 de ani. Şi este lent şi 
permanent. Cu alte cuvinte, după această vârstă, capacitatea funcţională
 a organismului scade cu 1% în fiecare an.În ciuda acestui fapt, în 
ultima jumătate de secol, în România, speranţa de viaţă a crescut cu 
15-20 de ani. Iar asta se datorează stilului de viaţă şi îndeosebi 
alimentaţiei.
 Fenomenul
 îmbătrânirii poate fi încetinit prin alimentarea organismului cu acizi 
nucleici, respectiv cu ADN (acid dezoxiribonucleic) şi cu ARN (acid 
ribonucleic). Aceşti acizi au capacitatea de a reînnoi celulele apărute 
pe măsură ce înaintăm în vârstă. Să vă explic.
Studiile au arătat că celulele mor şi renasc la intervale cuprinse 
între unu şi doi ani. Cu alte cuvinte, înainte de moarte, celulele se 
reproduc, dar nu mai beneficiază de aceleaşi proprietăţi şi capacităţi 
specifice adolescenţei şi tinereţii. Iar acizii nucleici au capacitatea 
de a le "întineri". Ei se găsesc în grâu, în alege marine, în fulgi de 
ovăz, ciuperci, leguminoase (soia, fasole, linte, spanac, mazăre, 
andive), în produse lactate şi în ouă. Aşadar, este vorba de un regim 
lacto-vegetarian, pe care l-am numit şi "regim de viaţă lungă". Acest 
tip de dietă cu caracter profilactic ar trebui adoptată de toţi cei care
 au trecut pragul de 40 de ani.
În opinia dumneavoastră, ce obiceiuri ne scurtează viaţa?
Există şapte elemente care îşi pun amprenta negativ asupra calităţii vieţii.
Pe primul loc, se află invidia. Trăim vremuri în care invidia a 
atins proporţii colosale, în sensul că roade dacă cei de lângă noi au 
mai mult sau sunt mai buni în ceea ce fac. Însă trebuie să se ştie că 
atunci când te bucuri de binele celui de lângă tine, acest bine se 
întoarce la tine.
Pe locul doi se situează lupta neloială pentru existenţă. Darwin a 
descris legea selecţiei naturale, dar nu  a prevăzut-o şi pe cea a 
selecţiei artificiale. Astăzi, indivizii cu înzestrare intelectuală şi 
morală modestă îi răpun pe cei dotaţi superior sub raport intelectual şi
 etic. Iar rezultatul selecţiei artificiale constă în faptul că cei răi 
se înmulţesc.
Pe locul trei se situează goana după bani, ce reprezintă şi un punct
 integrat al selecţiei artificiale. Însă această fugă după acumularea de
 bunuri materiale are un preţ: uzura fizică şi psihică. Pe locul patru, 
se situează schimbarea bruscă a modului de viaţă (muncim prea mult, 
suntem sedentari şi ne odihnim foarte puţin).
Pe locul cinci se află suprapoluarea (ne intoxicăm voit cu tutun, 
alcool, cafea, alimente produse prin mijloace chimice şi manipulate 
genetic), iar pe locul şase se află îndepărtarea de natură.
Locul şapte şi ultimul este ocupat de greşelile pe care le facem sub
 aspect moral şi religios. Să vă explic. Carnea animalelor pe care le 
ucidem şi le consumăm ascunde "moartea", deoarece proteinele şi 
grăsimile favorizează nenumărate boli. În plus, s-a constatat că 
animalele carnivore sunt mult mai agresive decât ierbivorele, după cum 
şi oamenii care consumă carne sunt mai violenţi decât cei care au o 
alimentaţie compusă din fructe, legume, cereale, seminţe, ouă şi produse
 lactate. Dacă totuşi nu se poate renunţa la carne, măcar să se prefere 
carnea slabă de pui şi de curcan (fără pieliţă) şi peştele.
De vorbă cu fitoterapeutul Ovidiu Bojor, în cabinetul său
"Imaginaţi-vă viaţa ca o oglindă în care vă reflectaţi"
Debordaţi de optimism. Cum reuşiţi? 
Depinde de noi să ne cultivăm optimismul şi încrederea în cei din 
jur. Imagina-ţi-vă viaţa ca o oglindă în care vă reflectaţi: dacă 
zâmbim, zâmbetul se întoarce asupra noastră, dacă ne schimonosim, 
grimasa se întoarce tot asupra noastră. Cu alte cuvinte: dacă avem 
gânduri pozitive şi facem bine, la fel va fi şi viaţa noastră şi a celor
 din jur.
Rata depresiilor a crescut mult în ultimii ani. De ce ne este tot mai greu să ne bucurăm de lucrurile din jur? 
Starea de bine depinde de forul interior al fiecărei persoane. 
Vestea bună este că acest for interior se poate autoeduca şi schimba, 
dacă există bunăvoinţă. Iar schimbarea forului interior este un lucru 
mare. Echilibrul interior înseamnă  stabilirea unei armonii între 
creier, sentiment şi reproducere şi alimentaţie. Acest echilibru se 
asociază cu dragostea celor din jur.
Obezitatea a atins cote alarmante. Dumneavoastră vă menţineţi suplu. Ce dietă aveţi?
De 60 de ani am cam aceeaşi greutate: între 54 şi 56 kg (n.r. - la înălţimea de 
1,68 m). Trebuie să ştiti că profilaxia începe din primii ani de 
viaţă. Mulţi părinţi îşi îndoapă copiii cu mâncare şi cu dulciuri, însă 
ei nu ştiu că în primii doi ani ani de viaţă se formează ţesutul adipos.
 E drept că, în perioada adolescenţei, copilul respectiv poate să aibă o
 greutate normală, însă după 18 ani va începe să acumuleze kilograme din
 cauza fondului predispozant. Aşa se explică de ce unele persoane sunt 
supraponderale sau chiar obeze la vârsta adultă. Iar lupta cu 
kilogramele este anevoioasă. 
Dumneavoastră
 aţi fost farmacist. Totuşi, la un anumit moment, aţi început să 
studiaţi plantele? De ce? Putem avea încredere în puterea lor de 
vindecare? 
Tatăl meu a fost profesor de ştiinţe naturale, şi când eram mic,
 urcam împreună pe munte. Cunoşteam denumirea latină a tuturor 
plantelor. Am urmat cursurile Institutului de Medicină şi Farmacie. Erau
 doar 50 de locuri. Însă am fost farmacist numai opt luni. Ulterior s-a 
ivit ocazia de a face cercetare în botanică. Circa 37 de ani am lucrat 
la Naţiunile Unite ca expert în valorificarea resurselor naturale din 
ţările asiatice.
Din păcate, 40% din produsele industriei româneşti de prelucrare a 
plantelor sunt de proastă calitate, deoarece nu sunt atent controlate, 
mai ales că mediul este tot mai poluat. De aceea, trebuie să avem mare 
grijă atunci când cumpărăm un produs natural. Se recomandă ceaiul 
vărsat, deoarece cel la pliculeţ nu mai are proprietăţi terapeutice. Şi 
asta din trei motive: 1. calitatea pulberii este greu de controlat; 2. 
dacă o plantă are un grad mare de mărunţire, pe fondul oxidării, îşi 
pierde valabilitatea (de la un an la două luni); 3. pliculeţul este 
confecţionat din material plastic oxidabil. 
Trăim
 vremuri stresante, iar stresul accelerează procesul de îmbătrânire. Ce 
leac natural cunoaşteţi pentru combaterea stresului?
Vă recomand un amestec de plante care este un excelent remediu 
de combatere a stresului. Combinaţi, în părţi egale (de exemplu, câte 
zece grame), flori şi frunze de păducel, flori de tei, flori de 
levănţică şi talpa-gâştei. După aceea, faceţi o infuzie dintr-o lingură 
rasă de amestec de plante şi din 250 ml de apă clocotită. Beţi o cană de
 ceai înainte de culcare. Rezultatele nu vor întârzia să apară. De 
curând am scos pe piaţă un remediu natural (capsule) care acţionează în 
sensul eliminării "stresului informaţional". 
Cele 7 "porunci" ale lui Ovidiu Bojor 
1 Nu fi invidios! Un filosof antic spunea că invidia roade pe 
invidios precum rugina roade fierul. Maxima aceasta spune tot despre 
efectul acestui sentiment.
2 Nu lupta neloial pentru existenţă! În prezent, indivizii mai 
puţin înzestraţi intelectual îi răpun pe cei dotaţi superior sub aspect 
intelectual.
3 Nu fugi după bani! În caz contrar, vei ajunge să ai un stil de
 viaţă alert care antrenează după sine o alimentaţie improvizată şi vei 
face exces de stimulente şi de excitante.
4 Nu-ţi schimba brusc modul de viaţă! Se pot produce dereglări cu repercursiuni majore asupra organismului.
5 Nu te otrăvi! Nu fuma, nu consuma alcool şi evită alimentele produse prin mijloace chimice.  
6 Nu te îndepărta de natură! Nesocotirea conceptelor de bază ale celor zece porunci înseamnă îndepărtarea creaţie de Creator.
7 Nu greşi sub aspect etic şi religios! Aceste greşeli se răsfrâng asupra noastră şi ne scurtează viaţa.

Astenia de primăvară se manifestă prin stări de oboseală fizică 
şi psihică  sau, mai grav, prin depresie. Pentru a preveni astfel de 
stări trebuie să ne întărim sistemul imunitar. Iar cel mai bun remediu 
este tinctura de echinacea. Se recomandă cure de şapte zile, câte 25-30 
de picături de două ori pe zi, cu pauză de şapte zile. În plus, 
consumaţi fructe şi legume care conţin vitamina C, un puternic 
antioxidant, şi luaţi suplimente cu Omega 3 şi cu Omega 6. 
"Procesul de îmbătrânire devine vizibil după vârsta de 40 de 
ani. Şi este lent şi permanent. Cu alte cuvinte, după această vârstă, 
capacitatea funcţională a organismului scade cu 1% în fiecare an."
"Mulţi părinţi îşi îndoapă copiii cu mâncare şi cu dulciuri, 
însă ei nu ştiu că în primii doi ani ani de viaţă se formează ţesutul 
adipos."
CV
- Numele: Ovidiu Bojor
- Data şi locul naşterii: 1 noiembrie 1924, Reghin
- Starea civilă: Este căsătorit de 52 de ani, are doi copii
- Studiile şi cariera: l Institutul de Medicină şi Farmacie
- Preşedinte Patronatul Planta Romanica
- Membru al Academiei de Ştiinţe Medicale
- Doctor în Ştiinţe Naturale
- Oferă consultaţii gratuite în fiecare joi, între orele 11.00şi 
14.00. - Pentru programări, sunaţi la numărul de telefon 021.315.47.83.
- Locuieşte în: Bucureşti